Arhive lunare: Martie 2017

Iubire, iubire – recomandare

img_1044

Cred că această carte este cea mai frumoasă – estetic vorbind – din biblioteca mea. Grafica realizată de Laura Stoddart reușeste să transmită cu brio mesajele poeziilor și citatelor din carte.
Chiar dacă paginile sunt puține la număr, există totuși secțiuni diferite care se învârt în jurul aceleiași teme: iubirea.
Mari autori ai timpului apar cu diverse viziuni asupra căsătoriei, aventurilor și iubirilor eterne. Este imposibil ca această carte să nu te pună într-o stare bună sau să te facă cel puțin să te gândești la sentimentul care macină sufletul oricăui om, încă de la începutul existenței. Unele mai ironice, altele mai profunde, versurile traduse cu perfecțiune în limba română și proverbele semnate de anonimi dovedesc doar că această discuție se poate întinde la infinit: ce este iubirea, ce nu este, cum ne raportăm la ea.
Cred cu tărie că iubirea este unul dintre puținele lucruri pe care toți oamenii îl au în comun și recomand cu multă căldură această foarte scurtă antologie. O lectură perfectă pentru momentele triste, zilele ploioase sau înainte de culcare – așa cum am citit-o eu. Mai mult decât atât, prin faptul că toți acești autori sunt puși laolaltă de către Laura nu face decât să împingă cititorul să-i cerceteze mai în profunzime. Că doar ce ar fi literatura fără iubire? – din care se nasc toate celelalte lucruri.

5

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Poezie #8

IMG_0734

nu încerca să-mi spui
că nu e vina mea
singură mi-am făcut-o
și nu mă pot ierta.

-c.b, 2017

Categorii: personal | Etichete: | Lasă un comentariu

înAltă iubire, recenzie

img_0781

Mereu după ce citeam câteva pagini din volumul de eseuri lui Flavius simțeam nevoia de a scrie sau a medita cel puțin la relațiile mele din trecut. Cred că acest lucru definește cel mai bine impactul său asupra cititorului: luând contact atât de clar cu viziunea altui om despre iubire, expusă cu atâta sinceritate în cele 150 de pagini, este imposibil să nu îți pui aceleași întrebări existențiale: ce înseamnă iubirea pentru tine, ce ai fi fără ea, cum te-a schimbat de-a lungul timpului?

Flavius vorbește despre relațiile cu diferite fete, ajungând totuși mereu la aceleași două elemente: depresie și artă. Accentul cade mai mult pe etapele post-despărțire decât pe relațiile propriu-zise; stări precum furia, gelozia, blamarea și nu în ultimul rând, durerea, sunt reluate în cele 88 de capitole, cu direcții și intenții diferite. Este lesne de remarcat cât de ușor este să te poți raporta la toate aceste urmări ale unei despărțiri, care alcătuiesc împreună suferința umană.

Pentru mine cel puțin, cel mai important aspect al volumului este mesajul că nu ești singur.

Că oamenii deseori simt că au dat și au pierdut totul, că nimic nu va mai fi la fel vreodată, că iubirea este nemuritoare și mai puternică decât noi, că nu o înțelegem așa cum am vrea, că nu știm cum să o păstrăm în noi până la moarte, că ne pierdem în numele oamenilor în care credem, că dintr-o relație ieși uneori ca parcă dintr-un război. Flavius vorbește despre toate aceste lucruri cu o foarte mare intensitate, firească totuși în contextul dat. Formatul de jurnal este ceea ce face experiența cu atât mai intimă iar volumul în sine, cu atât mai ușor de îndrăgit.

O combinație de eseuri despre dragoste, poezii și confesiuni personale fac din „înAltă Iubire” o încercare reușită de a exprima în cuvinte golul interior cu care rămânem după ce am iubit pe cineva care a plecat. Această întreagă viziune asupra iubirii este hiperbolizată așa cum numai un scriitor ar putea să o facă: poate că oamenii obișnuiți nu simt că universul din interiorul lor este atât de mare, însă Flavius vorbește constant despre cât ar putea oferi din el, fără să se piardă totuși definitiv, ba din contră, întregindu-se în acest fel. Gândurile lui puse pe hârtie reprezintă de fapt adevărata conștientizare a iubirii de calitate superioară, din care rămân amintiri ce continuă să trăiască înăuntrul nostru. Unde un om care a ieșit dintr-o relație ar prefera să uite definitiv totul, ca și când nu ar fi contat în realitate – și e de parcă iese după o oră petrecută la sală, nu în război – Flavius preferă să folosească toată această conștientizare a faptului împlinit pentru a o transforma în artă. De asemenea, volumul poate fi categoric privit și din perspectiva unei persoane care nu a înțeles de ce altcineva nu a putut să se detașeze cu atâta ușurință după despărțite – iată procesul prin care trece un om damnat la o sensibilitate acută.

Personal, am găsit multe puncte comune, chiar dintre cele esențiale, cu privire la dragoste și suferință (cel mai trainic cuplu) în această carte. Cuvintele sunt cele care pot apropia cel mai mult oamenii și de asemenea, îi pot vindeca. Faptul că realizezi că nu ești singur pe lume în lupta ta îți poate da curajul să continui. Cred că Flavius a ajuns foarte ușor la acest rezultat, în timp ce-și pansa propriile răni; asta pentru că este un scriitor autentic și sunt convinsă că va impresiona și cu următoarele sale lucrări. Titlul este de asemenea o alegere foarte bună în raport cu ideile predominante ale cărții: pe de-o parte se referă la iubirea de calitate superioară (eminesciană, aș putea spune) pe care Flavius o pune mai presus de orice, pe de altă parte, descrie mot a mot conținutul cărții.

Mi-aș fi dorit ca volumul să fie puțin mai liniar, din punct de vedere cronologic. Deși întreaga structură se bazează pe flashback-uri, intercalate inevitabil cu gânduri din prezent și chiar adresări la persoana a II-a, relațiile cu cele trei fete despre care a scris Flavius apar tot timpul ca rezultat al unui vârtej, reamintite doar prin prisma căutărilor în interiorul său. Deși iubirea predominantă și menționată în cele mai multe rânduri iese în evidență față de celelalte, cred că Flavius ar fi putut crea niște bariere mai clare între aceste evenimente, pentru a evita aparenta generalizare și repetitivitate a stărilor și gândurilor (deși până la urmă, orice iubire ne lasă tot dezbrăcați, cu noi înșine, căutând aceleași răspunsuri ca întotdeauna); consider că evoluția personajului-narator ar fi putut fi văzută mai clar în acest mod. Pe scurt, eu sunt convinsă că „înAltă Iubire” poate ajunge la inima oricui, în special a celor care se simt singuri și confuzi în lupta lor cu dragostea și amintirile sale.

4

 

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: