Turn offs #4

Privindu-mi biblioteca, lucru pe care oricum îl fac plină de admirație zilnic, am mai descoperit un lucru care e de neacceptat pentru mine, ce ține de aspectul fizic al cărților:

FORMATUL DE BUZUNAR

Sau în general, cărțile mici ca mărime. Prefer de o mie de ori un volum greu, hardcover, indiferent cât loc îmi ocupă în bibliotecă; prefer să-mi mai cumpăr un corp de bibliotecă nou, decât să colecționez cărți mici, deseori cu un text la fel de mic. Nu-mi place să le țin în mână, nu-mi face plăcere să le privesc și chiar mă descurajează acest fapt la cumpărarea unei cărți. Din păcate, se găsesc și în biblioteca mea câteva astfel de cărți, însă nu pot renunța la ele fiindcă mi-a plăcut foarte mult conținutul sau, prin minune, au coperți frumoase. Câteva exemple:

În general, evit pe cât posibil să achiziționez altele noi. Am mai explicat și înainte că efectiv nu pot citi cărți care nu mă atrag fizic, haha. În orice caz, I like big books and I cannot lie.

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Turn offs #4

Adăugă-le pe ale tale

  1. Hmm, eu nu mă feresc de cărţile în format de buzunar, mi se par potrivite mai ales pentru faptul că le car în geantă… alături de alte trilioane de foi, cursuri şi agende… În schimb urăsc scrisul înghesuit, nu neapărat mic… cel din coleţia de la Lira, acolo l-am întâlnit şi nu-l suport. :D Volumele masive şi hardcover mă limitează la cititul acasă. :))

    Apreciază

      1. Am fobie de Polirom, de la colecţia cu cărţi galbene de psihologie… Dar încerc să trec peste… mai ales că mi-a stârnit interesul O viaţă mai bună de Anna Gavalda, apărută la Polirom…

        Apreciază

  2. De acord cu tine, o carte îți dă o senzație mult mai faină când și formatul e unul generos. Desigur, și o carte de buzunar poate fi atractivă, dacă designul coperții e unul reușit, spre exemplu. Mai demult obișnuiam să cumpăr cărți în acest format de la chioșcuri pentru că erau mai ieftine, și astfel am reușit să citesc câteva serii pe care nu mi le-aș fi permis altfel. Dar acum, dacă aș avea de ales între a citi aceeași carte în format cartonat versus de buzunar, aș alege clar prima variantă.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: