Turn offs #3

Sper să nu credeți că am eu capsa pusă în ultima perioadă și m-a apucat o furie subită legată de cărți; sunt și eu la fel de surprinsă să descopăr lucrurile care-mi displac profund atunci când citesc, dar pe care până acum n-am știut să le pun în cuvinte. De puțin timp am început să fiu mai receptivă la astfel de detalii – și anume, să înregistrez elementele care mă fac să-mi dau ochii peste cap și să exprim cu voce tare „de ce a trebuit să zică asta?” pe parcursul lecturii – și astfel, am mai reperat două clișee care mă scot din pepeni într-un roman.

Primul ar fi cel pe care l-am întâlnit, culmea, în fix ultimele trei cărți citite. Nu o să vă spun titlurile lor, pentru că ar veni ca un fel de spoiler, însă mi se pare și mie miraculos cum s-au aliniat astrele în acest fel (e mercur retrograd?) și am reușit să mă poticnesc de aceeași chestie din nou și din nou (poate am ceva de învățat de aici?). Acel lucru care m-a înfuriat în ultimele cărți citite este SCUZA PATETICĂ A SARCINII. Eu nu zic că în nicio carte, nicio femeie nu trebuie să fie gravidă; eu mă refer strict la situațiile mult prea des întâlnite de genul:

„Ai părăsit-o tu pe X, dar știai că e gravidă?” Sau mai rău, atunci când tocmai X îi face această destăinuire menită să schimbe cursul întregii istorii (nu chiar) celui care vrea să o părăsească.

Pur și simplu mi se pare ridicol ca autorul să folosească acest tertipul atunci când vrea să producă o schimbare în firul narativ. Sau mai mult decât atât, e de-a dreptul frustrant când această informație are menirea de a fi intriga în sine… și nici măcar nu e vorba de o poveste de dragoste. Vă rog, încetați, chiar nu există prea multe direcții originale în care se poate merge de aici (și nu e deloc ceva atât de șocant pe cât s-ar vrea, mai ales în romanele contemporane).

 O altă descoperire recentă de-a mea în acest scop este problema SEPARĂRII SUFLETULUI DE CORP, ce include de cele mai multe ori și SINDROMUL PERSONALITĂȚILOR MULTIPLE. Din nou, eu nu zic că nicio carte în care este explorat acest sindrom nu poate fi ceva original sau interesant, dar mi se pare extrem de lacunar să se folosească drept motivație pentru comiterea unor crime de către un personaj în contextul în care inițial nici măcar nu s-a pus problema în legătură cu starea sa psihică iar din neant, apare această soluție simplă și la îndemână care cumva leagă toate celelalte elemente. Este exact aceeași situație cu gemenii, despre care am vorbit în postarea anterioară; sunt foarte pretențioasă când vine vorba despre cărțile polițiste.

Referitor la separarea sufletului de trup, într-un context non-criminologic, găsesc foarte agasantă utilizarea acestei tehnici în general, fie că e vorba de o experiență extracorporală inconștientă sau, cum e deseori cazul la Murakami, o stare perfect conștientă de separare dintre trup și minte și pătrunderea într-un spațiu diferit. Sunt foarte sensibilă în legătură cu exploatarea stărilor psihice și abilităților de gen ale personajelor și mă deranjează atunci când tehnicile utilizate pentru aflarea anumitor răspunsuri nu fac strict referire la capacitatea de gândire a unui om obișnuit. Partea care scapără la mine este faptul că și dacă personajul este separat de corp, în viziunea mea, momentan, acest lucru nu înseamnă neapărat transcendere și iluminare, dar poate voi ajunge să cred și în astfel de lucruri. Această separare nu e neapărat un clișeu, ci mai degrabă un lucru care mă deranjează în cărți pentru că nu-l înțeleg încă pe măsură. Am vrut totuși să-l menționez aici deoarece deseori este utilizat alături de sindromul personalității multiple, când ele două semnifică lucruri diferite;

de cele mai multe ori, acest sindrom este folosit ca un factor de șoc iar cauzele și simptomele sale nu sunt exploatate suficient, pe când separarea sufletului de trup este iarăși o tehnică ce nu poate fi realizată de orice personaj, folosită ca justificare pentru aflarea unor răspunsuri sau prezicerea viitorului – tot ca factor de șoc.

Cam acestea ar mai fi două dintre ofurile mele legat de lectură. Mereu am fost pretențioasă cu romanele citite și cu atât mai mult nu voi lăsa garda jos nici pe viitor. Voi ce nu puteți suferi la cărți?

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: | 3 comentarii

Navigare în articol

3 gânduri despre „Turn offs #3

  1. stefaniabercaru

    Sincer? Nu suport cliseele, de la chestiile precum 50 shades of grey care e plin de clisee, sau cartile cu vampiri, pana la cartile romantice, care parca sunt la fel. Mi-ar placea sa se mai diferentieze un pic intre ele.

    Apreciază

  2. Nu m-am stresat până acum cu probleme de genul, dar pe viitor o să fiu mai atentă la detalii :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: