Aceasta este o postare strict subiectivă. Am ales șapte dintre cele mai proeminente cărți citite de mine din această categorie.
Ce poate face o carte să fie greu de citit?
Începând de la aspectul fizic – textul prea mic, înghesuit -, care ne poate afecta atunci când citim o carte, alți factori mai pot fi de asemenea și sensul profund al textului, ce necesită un nivel de concentrare mai mare decât de obicei cât și dimensiunea în sine a volumului, întinderea narațiunii. Un motiv poate fi și monotonia întâmplărilor sau explicațiilor, în cazul cărților non-fictive.
Cărțile din imaginile de mai sus au fost parcurse de mine într-o perioadă mai mare de timp, cu un consum de energie mai mare decât am investit în alte cărți. Cronica păsării-arc este una dintre cărțile citite recent de mine și mi-a luat aproximativ o lună să parcurg cele 680 de pagini, împărțite în trei lucrări scrise în perioade de timp diferite. Atât formatul textului cât și lungimea propriu-zisă și complexitatea narațiunii m-au solicitat mult mai tare decât celelalte cărți citite de la Haruki Murakami.
Miasma de Flavius Ardelean este iarăși o carte destul de voluminoasă, având 420 de pagini. În acest caz, formatul textului nu a reprezentat o problemă – nu am întâmpinat niciodată probleme cu fontul ales de Herg Benet pentru cărți; am terminat de citit volumul în aproximativ trei săptămâni datorită stilului migălos al lui Flavius, ce necesită o doză mai mare de concentrare datorită narațiunii inteligente, demne de un roman plin de mister precum acesta.
Horns de Joe Hill mi-a luat o lună ce a părut ca o eternitate, datorită detaliilor inutile, din punctul meu de vedere. Acest roman se încadrează în ultima mențiune de mai sus; poate și datorită faptului că știam deja cursul acțiunii bazat pe film, l-am găsit cu totul plictisitor și dezamăgitor până la final. Poate și limba engleză a jucat un rol în cele 450 de pagini mai degrabă chinuitoare, deși limba originală ar trebui tot timpul să avantajeze o lucrare, nu invers.
Ajungem așa la Dracula, cu cele 380 de pagini pe care le avea ediția mea Signet Classics. Textul a părut dublu ca acțiune, datorită faptului că textul era incredibil de mic și deranjant privirii. De asemenea, lucru care mi-a mai fost confirmat de încă o persoană, engleza veche folosită în această carte scrisă în 1879 este incomprehensibilă pe alocuri, chiar și pentru un nativ, cred eu. În orice caz, după terminarea lecturii, am rămas cu un gust la fel de amar.
Cenușă și pulbere de Yrsa Sigurdardottir este cea de-a doua sa carte publicată la editura Trei. Are aproximativ 520 de pagini și este un roman polițist pe care l-am citit într-o lună. Cu precădere acest gen de romane, care presupune dezlegarea anumitor mistere, cere mai mult timp și dedicare pentru a putea ține pasul cu toate indiciile descoperite de către protagonist. Aceasta ar fi singura explicație pentru care mi-a luat ceva mai mult timp să termin acest roman, foarte bun după părerea mea.
Alias Grace de Margaret Atwood, cu cele 670 de pagini, mi-a răpit o altă lună de lectură asiduă, însă pot spune că a meritat cu siguranță. Nu-mi pot găsi nicio scuză, înafară de faptul că a fost ușor plictisitoare pe alocuri, datorită faptului că avem de-a face cu amintirile din copilărie ale protagonistei și desfășurarea întregii sale existențe într-un mod foarte detaliat, pentru a explica situația sa din timpul povestirii.
A spune cam același lucru de regretatul Umberto Eco a fost o adevărată provocare pentru mine. Are doar 395 de pagini, însă e totuși o carte non-fictivă, ce automat presupune un alt mod de a citi decât romanele. Primele părți m-au fascinat complet, însă ca orice alt mic ghid sau manual plin de sfaturi, nu poți fi interesat de toate domeniile abordate. Acesta ar fi singurul lucru care m-a făcut să termin cartea într-o lună.
Din câte vedeți, nicio carte sub 350 de pagini nu a reușit să îmi creeze acest gen de probleme. Cel puțin nu până acum… sau poate că nu mi-a venit în minte. S-ar putea să mai continui această listă pe parcurs ce îmi crește lista de lecturi sau îmi amintesc de cele mai vechi. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este însă că ambiția poate rezolva oricând această situație creată de o carte și că în general, cărțile mai groase chiar merită să le dedici timpul tău. Pentru mine a petrece mai mult de o săptămână cu o singură lectură este deja un motiv de învinovățire și începe o luptă cu mine însămi pe care mereu o câștig, într-un fel sau altul. Vouă ce cărți v-au produs astfel de dificultăți?
Am primit de citit acum cateva luni la o provocare cartea Ma numesc Salma, de Fadia Faqir. Nu doar ca nu mi-a placut, dar m-a si tinut pe loc, datorita modului in care autoarea amesteca cele 3 planuri temporale. Pentru ca timpul naratiunii se schimba constant, e incredibil de greu sa urmaresti firul narativ, ba chiar obositor si enervant. De obicei imi ia maxim 3 zile sa citesc o carte, iar daca imi place si nu e imensa o termin in aceeasi zi. Insa pentru ca stiam ca trebuie sa o citesc, refuzam sa ma apuc de altceva, insa nici pe ea nu o citeam, pentru ca nu ma atragea. Probabil ca a doua oara nu o sa se mai intample, sunt prea multe carti faine in lumea asta ca sa pierd timpul cu unele care nu ma atrag deloc.
Am și eu o problemă cu cărțile care depășesc 400 de pagini, pur și simplu nu mă atrag și nu reușesc să le termin.
Nu știu cum să scap de chestia asta. La fel e și cu scrisul mic, dacă are scris mic stă pe raft decenii.
hahaha scris mic, stiu eu ce carte are scris mic :))
Hmm? Până acum am găsit la câteva clasice și la „Drumul” de Vasili Grossman.
De fiecare data cand vad o carte care are peste 800 de pagini, stramb din nas si mi-e greu sa ma apuc, dar si atunci cand o fac, n-o mai las jos din mana si fac nopti albe. Asa am patit-o cu toate cartile din care am putut sa invat foarte multe. Prima caramida de genul a fost Balciul desertaciunilor, mi-am zis c-o sa citesc doar 20 de pagini sa vad despre ce e vorba si pana dimineata citisem deja un sfert. Dupa, am dat de Povestea vietii mele de George Sand. Editia pe care am citit-o eu avea vreo 1800 de pagini. Doua saptamani n-am dormit calumea, ca s-o termin. Dar merita sa ai cate o perioada d-asta. :) Am trecut Cronica pasarii-arc pe wishlist.