Fata de la nord de ziuă, recenzie

img_8847

Cartea pare la început o viziune ironică asupra emisiunii Bravo, ai stil! și de asemenea, printre primele mele gânduri s-a numărat și faptul că am avut și eu o idee asemănătoare cândva, legată de un colegiu de modă care să le spele pe eleve pe creier și când ies de acolo să nu mai știe de ele. Nimic mai greșit. Deși de la primele rânduri mi-am dat seama că o să-mi placă foarte mult cartea, chiar mai mult decât romanul de debut al lui Alex, capitolul final m-a dus într-o direcție complet opusă de ce credeam eu că se va întâmpla. Un lucru a rămas cert de la început până la final: Fata de la nord de ziuă este o poveste de dragoste.

ACȚIUNE

Acțiunea se desfășoară pe două planuri: Norvegia și Franța. Între acestea două există doar o legătură de natură spirituală, despre care însă aflăm abia la final. Descrierea de pe spate ne face deja cunoștință cu protagonistul romanului, Gerard, care este pe punctul de a se sinucide datorită pierderii soției sale. El este salvat de una dintre elevele Colegiului Angello, ajungând să locuiască în incinta acestei clădiri și încercând să o regăsească pe Fată. Deși în prima jumătate a romanului nu-i aflăm numele salvatoarei, ne este destăinuit stilul de viață al fetelor ce sunt pregătite pentru a ajunge fotomodele de succes pe plan inițial care include Cúrele, Coșmarurile și Studioul. Fata este puțin mai diferită de celelalte colege ale ei și de aceea a putut ieși din Colegiul pentru a-l salva pe Străin.

Momentul când Gerard încearcă să părăsească de asemenea perimetrul Colegiului corespunde mai mult sau mai puțin cu schimbarea planului acțiunii: ajungem în Parisul anului 1931. În acest cadru întunecat și plin de sărăcie o avem în prim-plan pe Mome, o fată care se folosește de empatia ei ieșită din comun pentru a câștiga bani, cu scopul de a îngriji un copil de la orfelinat. Un alt Gerard ne este prezentat sub forma unui artist neînțeles, care mai are nevoie de un chip pentru a completa tabloul său cu patruzeci de fețe, inspirat dintr-un album de fotografii.

În final, cele două planuri se îmbină și avem parte de o revelație spectaculoasă. Care să fie legătura dintre Fată, Mome și cei doi Gerarzi? Ce este de fapt acest Colegiu? Citiți pentru a afla!

STIL

Pe tot parcursul romanului m-am gândit la felul în care Alex a așezat cuvintele în propoziție sau chiar la cuvintele alese în sine, care din punctul meu de vedere nu ar fi chiar primele venite în minte în contextele date. Așadar, mi se pare că una dintre cele mai importante trăsături care-i marchează originalitatea stilului este tocmai felul în care a decis să-și spună povestea, înainte de structura romanului sau intrigă în sine.

Fata de la nord de ziuă este la fel de labirintică precum Malad; la acest capitol Alex a rămas constant în referințele lui filosofice subtile și utilizarea unor tehnici repetitive pentru a sublinia ideea principală (cum avem în acest caz buclele). De asemenea, cred că în ambele romane a preferat să păstreze misterul până la final – după tot felul de amănunte pe care eu una n-am știut cum să le folosesc inițial, ultimele câteva pagini au pus totul în perspectivă foarte repede.

Cartea mi s-a părut însă mai cursivă decât prima, dar asta se poate datora și faptului că subiectul m-a captivat mai tare de la bun început. Despre construcția personajelor nu am prea multe de spus pentru că romanul se bazează pe suflete și stări sufletești, nu neapărat pe complexitatea personalităților sau a poveștilor de viață. Mă bucur că a luat această decizie de a ne scuti de detalii inutile.

CONCLUZIE

 Deși, la fel ca Malad, Fata de la nord de ziuă a fost o carte pe care mai degrabă o intuiești decât să o înțelegi, mi se pare că gândurile mele clar au funcționat mult mai înspre direcția dorită de Alex. Finalul este elementul care omogenizează tot restul firului narativ, însă tot a existat o dezamăgire față de mine însămi datorită faptului că nu am putut pune cap la cap detaliile pentru a afla deznodământul. Pentru mine cărțile lui Alex reprezintă în mare măsură un fel de oglinzi în care pot să-mi văd lacunele la scară largă, dar tocmai de aceea pot fi folosite și ca un fel de ghizi în acest sens. Cartea este cât se poate de vie și plină de o gamă largă de stări profunde, însă consider că cel mai mare avantaj al lui Alex ca scriitor este povestea în sine; nu îi pot găsi absolut niciun defect. Tot ce pare în primă fază că nu se leagă poate fi apoi dedus dacă stai să te gândești la întregul roman.

Mă uimește constant faptul că de fiecare dată când citesc o carte scrisă de cineva din grupul oamenilor cu care eu îmi petrec timpul, acest lucru nu are absolut niciun impact asupra părerii mele. Cărțile sunt cărți și le judesc pe toate în aceeași măsură. Nu aș putea spune ce lucruri dezvăluie cărțile despre autor, deși cumva, se potrivesc în imaginea generală pe care mi-o formasem deja. Pe foarte scurt, nu cred că Alex ar putea scrie ceva care să nu-mi placă iar după părerea mea, el e obligatoriu de citit printre contemporani. Cu greu mi-am găsit cuvintele să scriu această recenzie, lucru care mi se întâmplă foarte rar, pentru că Fata de la nord de ziuă este pur și simplu o carte ce trebuie experimentată de fiecare în parte, fără a avea vreo așteptare anume la început. Mie una mi-a făcut plăcere să fiu închisă în aceeași lume cu Fata și Străinul încă din prima jumătate a romanului… Voi decideți dacă ați vrea să fiți în pielea lor și la final.

  5

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Fata de la nord de ziuă, recenzie

  1. În sfârșit am reușit și eu să scriu despre cartea asta, dar greu mi-am mai găsit cuvintele! Chiar e cum zici, trebuie experimentată de fiecare în parte, că nu e din aia din care toată lumea deduce aceleași 3 idei; se pliază pe cititor și „profită” de ceea ce e în el ca să-și ducă ideile mai departe. Deh, om care a studiat filosofia, se vede, la fel ca la Cristina Nemerovschi :) Și daaa, nici mie nu îmi afectează părerea despre un om felul în care scrie. Și mă bucur, pentru că am cunoscut mulți oameni absolut nașpa, dar care scriu foarte bine. Și ca oameni au rămas meh pentru mine, iar ca scriitori tot awesome :)

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Fata de la nord de ziua - despre cartea scrisa de Alexandru Voicescu (Editura Herg Benet) · Drumul Vietii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: