Top 10 cărți 2016

Am citit 50 de cărți în 2016. Să aleg zece preferate dintre ele nu e foarte corect, din moment ce simt că mult mai puține mi-au plăcut cu adevărat, dar voi păstra totuși tradiția blogului. Acestea sunt zece dintre cărțile care m-au impresionat acest an:

1. Morcoveață

Am declarat asta și în recenzie și mi-am dat seama că va lua locul cărții lui Sorokin încă de la primele pagini. Întregul top este făcut bazat pe cât de aproape de punctul sensibil m-au atins cărțile iar aceasta este categoric cea mai puternică dintre toate cele 50 din acest an. Simplă și perfectă.

2. Inimile celor patru

Deși după ce am terminat de citit eram convinsă că nu voi găsi o carte care să mă impresioneze mai tare, iată că sfârșește pe locul II în top. L-a pus însă pe Sorokin pe lista autorilor preferați și mai am încă de citit cărți de la el pentru a vedea dacă o detronează vreuna. M-a atins la modul macabru, dar tot plăcut a fost.

 3. Jurnal

Am citit cartea autobiografică a lui Jules Renard înainte de a-i citi cea mai mare operă, cum deseori îmi place să fac. M-a impresionat ce am găsit în acest scriitor francez, geniu al timpului său. Mi-am creat o imagine de ansamblu mult mai bună asupra literaturii în general, a punților dintre perioadele și genurile literare.

4. Secretul doctorului Honigberger. Nopţi la Serampore

Primele lucrări pe care le-am citit de la Eliade și m-au dus într-o cu totul altă lume. Uimitor cum până acum majoritatea cărților sunt destul de vechi dar foarte actuale, exact așa am simțit și la Eliade. Limbaj foarte accesibil, mesaj foarte profund, un anumit stil propriu inconfundabil.

5. În noapte

A doua carte citită de la Murakami, care, la fel, m-a dus într-o lume foarte magică dar și credibilă în același timp. Magia nopții, mai concret. Unul din lucrurile mele preferate.

6. Neverland

O capodoperă a lui Radu Găvan. Romanul e demn de un film. Trebuie să devină genul de autor studiat la școală, neapărat.

7. Rockstar

Nu am putut-o lăsa jos din mână în timpul lecturii dar când privesc în urmă, mi se pare deja ceva obișnuit ca romanele Cristinei să mă atingă așa de mult. În orice caz, tot pe undeva la jumătatea listei se află.

8. Miasma

A fost prima carte de la Flavius pe care am citit-o. Un stil unic, un trip intens și plin de scârbă. Exact pe gustul meu.

9. Întâlnire cu un masai

Cartea asta, de asemenea non-fictivă, mi-a schimbat complet perspectiva asupra vieții din Africa, a relațiilor interrasiale și a oamenilor care își schimbă radical viața și încep de la zero. Corinne mi-a deschis mintea în acest sens.

10. Kiss of death

Trebuia să fie și o carte de genul în listă, nu-i așa? Încă am în minte scene din carte, în imaginația mea, ceea ce nu poate fi decât un semn bun. Chiar îmi place seria asta de cărți cu vampiri, imaginile create de Rachel sunt foarte vii.

Avem așadar două cărți non-fictive în top, un YA, un clasic, magical realism și restul contemporane. Nu sunt foarte mulțumită de ce am citit anul ăsta dar poate abia acum la final mi-am modificat puțin gusturile. Am multe cărți complexe în plan pentru 2017 și abia aștept să mă întorc la biblioteca mea pentru a le citi. Un an nou fericit!

Publicat de Cristina Boncea

Cristina Boncea s-a născut pe 1 ianuarie 1998, a absolvit Facultatea de Filosofie și are cinci romane publicate la activ (trilogia "Octopussy", "Mi-ai promis că vom muri împreună" și "Evadare din Insula Libertății").

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Cristina Boncea

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura