Volumul opt al seriei este probabil primul căruia îi acord patru stele, datorită stărilor pe care a reușit să mi le transmită.
Deși totul pornește de la premisa de road trip cu protagoniștii noștri – Claire, Shane, Michael și Eve -, direcția pe care o apucă nu seamănă deloc cu poveștile lui John Green, ci mai degrabă cu filmele horror clasice. Însoțiți de morocănosul Oliver, ei trebuie să ajungă la Dallas pentru ca Michael să înregistreze câteva melodii într-un studio. Pe drum însă, sunt nevoiți să întârzie pentru că ajung într-un alt orășel semi-părăsit din Texas, plin de vampiri infectați de Bishop. Fiindcă Oliver nu i-a anunțat că acestea erau de fapt ordinele lui Amelie, care se folosește în continuare de ei, cei patru sunt nevoiți să facă tot ce sunt în stare pentru a-i apăra pe vampiri, într-o colaborare ciudată.
Nu e nimic mai mult de spus despre poveste, ci aș vrea să vorbesc despre lucrurile care mi-au plăcut atât de mult. Pe lângă întreaga atmosferă creată de Caine în toate cărțile, aceea de oraș părăsit, zonă restrânsă, reguli de respectat, întuneric, oroare, teamă, etc., mi-a plăcut că aceasta a fost prima ieșire din oraș a celor patru și perspectivele pe care le-a oferit. Bineînțeles că toți s-au gândit la posibilitatea de a nu se mai întoarce niciodată, însă fiecare a descoperit că are lucruri care îl țin legat de Morganville. Comparativ cu celelalte volume, acesta nu a fost unul dintre cele mai dramatice, din moment ce conflictul s-a încheiat într-un final și evenimentele nu au avut decât efect psihologic asupra personajelor. Îmi place că în continuare relațiile dintre Claire și Shane, Eve și Michael nu ating vreun apogeu anume și urmează un curs firesc, logic. Motivul pentru care continui să citesc această serie despre vampiri este faptul că e scrisă într-un mod curat, fără ca autoarea să se complice cu subiecte despre care nu știe nimic sau care nu ar putea fi exploatate în contextul creat. Este o lectură foarte ușoară, foarte simpatică, care totuși aduce în discuție niște teme destul de importante: eu una nu pot să-mi scot din minte faptul că “oameni vs. vampiri” este doar o metaforă pentru oamenii din viața reală, poate legată de rasă sau statut social. Ideea însăși de oraș mic, retras, uitat de lume, cu propriile legi este foarte interesantă și des întâlnită în viața reală; sunt convinsă că în America există numeroase astfel de cazuri. Îmi place că nu se exagerează niciodată cu nimic, că nu apar schimbări majore inexplicabile când vine vorba de deciziile personajelor sau comportamentul acestora. Este unul dintre cele mai bune rezultate posibile atunci când vrei să scrii ficțiune YA cu vampiri, după părerea mea. Rachel Caine doar a preluat definiția de vampir comercializată în prezent (ființă moartă cu trăsături umane, conștiință, milă, etc.) și a introdus-o într-o poveste destul de originală, fără a avea pretenția de a fi inventat un concept nou.
Cu alte cuvinte, îmi place această serie pentru că e simplă și distractiv de citit, e scrisă ok și îmi provoacă bucurie în timpul lecturii. O recomand celor care caută povești dark cu adolescenți și vampiri, însă fără clișee în exces sau idei repetate la infinit. Din punctul meu de vedere, Morganville Vampires are o structură foarte complexă, legată de acest oraș vampiresc, și îmi doresc să citesc în continuare despre aventurile celor patru prieteni. Cine nu e atras de gândul imortalității? Sunt extrem de curioasă cum se va sfârși totul.
