În seara aceasta am terminat de urmărit ultimul film din serie.

Am citit primele cinci cărți și am vândut întreaga serie cu 120 lei săptămâna trecută, după o încercare eșuată de a citi cel de-al șaselea volum.

Am fost avertizată că traducerea de la Egmont nu este tocmai cea mai bună, însă m-am convins că problemele pe care le găsesc acestei serii se întind cu mult peste stilul de scriere al autoarei, deși a reprezentat și acesta un impediment la rândul său. Poate cândva, în viitorul îndepărtat, voi relua cărțile în engleză, din simplu amuzament. Niciuna din cele cinci cărți citite nu a primit mai mult de 3/5 stele de la mine, și am fost surprinsă să văd că cel mai mult mi-a plăcut volumul cinci, fiind și cel mai gros. Înainte de a intra în detalii, menționez că finalul poveștii, bazat pe film, mi s-a părut de-a dreptul patetic, însă urmărind comparativ, filmele mi s-au părut mai bune decât primele cinci cărți.

Povestea în sine stă în felul următor: există o școală de magie, Hogwarts. Se dă un copil care a supraviețuit prin minune celui mai puternic vrăjitor al timpurilor și care reprezintă speranța lumii magice în uciderea acestui vrăjitor, zis Voldemort. Harry Potter trece prin diferite etape și ajunge să-l înfrunte pe Voldemort. Finalul era previzibil de la bun început.

Ce mi-a plăcut foarte mult în construcția personajului Harry Potter a fost faptul că el este vizibil afectat de moartea părinților săi iar acest lucru se vede în caracterul său, într-un mod foarte realist și natural. Mi s-ar fi părut de-a dreptul aberant să ne fie oferit un protagonist flower power în condițiile în care este deja predestinat să se sacrifice pentru binele omenirii, având dușmani dinainte de a învăța să vorbească. Personajului în sine nu pot să-i găsesc absolut niciun defect: este impulsiv dar un prieten loial, recunoscător pentru tot ceea ce primește de la oamenii din jur; evoluează pe toate planurile în ritm natural, este mai întâi un copil stângaci, după care un adolescent ceva mai stăpân pe sine, care se îndrăgostește. Nu este cel mai eminent elev dar are mult talent înnăscut, lucru iarăși perfect logic, având în vedere cine au fost părinții lui. Chiar și pe plan combativ, Harry dovedește o logică bună, spirit de conducător, responsabilitate, bunătatea moștenită de la mama lui, ș.a.m.d. Din păcate, el și poate Hermione Granger sunt singurele lucruri bune pe care le găsesc la serie. Bine, poate și preferatul meu, Profesorul Snape, dar ajungem și acolo.

Așadar, se ia una bucată de personaj foarte bine gândit și se aruncă în mijlocul unei acțiuni de tot rahatul. Vreau să-mi exprim de pe acum ostilitatea față de existența lui Ron Weasley în această întreagă ecuație, nu reușesc să-i găsesc vreun rol important, altul înafară de a se îndrăgosti de Hermione. De ce nu sunt Harry și Hermione împreună!? Frustrarea vieții mele. Am o atitudine foarte pasiv-agresivă când vine vorba de Harry Potter, întreaga producție, așa că voi încerca să îmi pun gândurile în ordine. Foarte simpatică ideea de a începe primele cărți în același spațiu, adresa lui Harry care locuia la unchiul și mătușa lui și era obligat să se întoarcă acolo în fiecare vacanță de vară de la Hogwarts; arată evoluția personajului, ceea ce, după acum am spus, apreciez foarte mult. Ce nu mi-a plăcut deloc au fost fillerele, poveștiile lui Hagrid despre dragoni sau mai știu eu ce… toată partea asta cu animale magice, gândaci ș.a.m.d a fost prea mult pentru mine și nu mi-a captat deloc interesul. Dacă ar fi să vorbesc despre elefantul din cameră, aș spune tare și răspicat: ce mama naibii e în neregulă cu Voldemort?! Pe cât de bine a fost construit Harry, pe antagonistul său nu aș putea să-l iau niciodată în serios, nici varianta din cărți și nici din filme. De la felul jenant în care arată la modul prin care se exprimă, la lipsa sa de scop diabolic (ce, dominarea lumii magice? aștepta să i se supună toți elevii dintr-o dată?), până și la lipsa unei răutăți evidente… omul are un șarpe care îi face treaba pentru el, are niște minioni pe care îi șantajează cu diferite lucruri, am înțeles – dar el însuși, după atâta viață de lungă, atâtea horcruxuri în care și-a pus sufletul, atâtea vieți luate, doar de atât e în stare!? Să se ascundă în spatele altora și apoi să râdă ca un papițoi (pe sistemul „sunt președinte, sunt președinte!”)!?

Acesta a fost cel mai mare minus, din punctul meu de vedere, faptul că antagonistul a fost mai degrabă o idee iluzorie a personajelor („You-Know-Who”), în loc să fie un echivalent potrivit al lui Harry Potter.

Am fost la un moment dat atacă cu afirmația că eu am citit Harry Potter prea târziu, că nu am crescut cu el și de aceea nu-mi place. Am discutat mai pe larg aici strict despre această afirmație însă ce vreau să subliniez e faptul că that’s bullshit. Ce mă deranjează foarte tare e că sunt mult prea mulți oameni care „nu înțeleg” cum poate să nu-mi placă această serie și oricâte argumente le-aș oferi, problema e tot la mine. Hai să fac ceva mai structurat, ca pe viitor să am ce să îi ofer unei persoane care îmi ia preferințele la modul personal și se simte ofensată.

-:

În primul rând, nu-mi place Harry Potter pentru că mă plictisește felul în care sunt scrise cărțile. Poate acțiunea din ele ar fi decentă, însă descrierile se întind peste prea multe pagini pentru gustul meu și nu reprezintă niciun interes. Am specificat la început că ar putea fi o problemă de traducere dar acum mă refer la experiența mea proprie și subiectivă.  Doi la mână, poate o fi fost o idee originală la vremea ei, însă o școală este tot o școală iar pe mine nu m-au atras niciodată cărțile cu acțiunea în școli. Nu a avut niciunul din elementele care mă atrag pe mine la o carte/serie, nu mi-a oferit nicio senzație puternică, nu m-a făcut să am vreo revelație cu privire la sensul vieții. Aici apare problema că ar fi o serie middle grade așa că există foarte multă cenzură când vine vorba de anumite subiecte cum ar fi relațiile amoroase. După părerea mea, nu are niciun rost să menționezi un subiect dacă nu îl duci până la capăt, așa că shipping-urile din cărți n-au niciun sens (primul sărut la 17 ani? really?). Ideea de a învăța să-și controleze puterile, faptul că este menționată o lume magică super cuprinzătoare însă nu este prezentată doar Hogwarts din acest univers, apariția unor personaje extrem de enervante cum ar fi anumiți profesori care nici măcar nu au un rol direct în firul narativ – toate astea mi se par clișeice și de prost gust. Totul se învârte în jurul cuvântului „chosen”, se bazează pe destin, de la alegerea baghetelor și a animalelor de companie la abilitatea de a face ceva pentru a-i salva pe ceilalți (doar „the chosen one”, Harry, are această capacitate), așadar, neagă regulile realității mele, îmi oferă ceva în care nu pot crede, neagă ideea de libertate și egalitate. Îmi plac magia și magicienii, însă nu în ipostaza de învățăcei, care trebuie neapărat să aibă un scop anume (nu puteau și ei să se angajeze contabili or whatever? miza putea fi orice altceva înafară de Voldemort, sau cel puțin, putea fi diferită pentru fiecare, dacă tot avem perspectiva obiectivă). Și multe altele, tbh.

+:

Mi-a plăcut construcția personajului Harry Potter. Mi-au plăcut enorm flashback-urile din viața lui Snape, care chiar au avut un rol important pentru a înțelege o mare parte din poveste. Mi-a plăcut feminismul lui Hermione. Mi-a plăcut ideea de competiție sportivă (Quidditch), de a forma strategii și spiritul de echipă. Mi-a plăcut ideea cu casele separate, bazate pe personalitățile elevilor (Slytherin, hell yeah!).

Înțeleg că femeile scriitoare nu erau privite bine și că J.K. Rowling a trebuit să își folosească inițialele pentru a da impresia că este de fapt bărbat. Înțeleg că această serie a avut un impact puternic asupra multor oameni, aflați în diferite perioade ale vieții lor. Pe mine nu m-a atins. Mi s-a părut interesantă până la un punct, m-a ținut atentă pe parcursul unor scene însă chiar nu pot spune nici măcar că îmi place. Ar fi fost o pierdere de timp pentru mine să-mi bag capul și cu ultimele două volume, așa că am oferit seria cuiva care chiar și-o dorea. M-am gândit să fac această postare poate pentru a descoperi oameni de aceași părere cu mine, poate pentru a provoca o dezbatere în acest sens, o combatere a argumentelor folosite (căci de plăcut oricum nu-mi place, am încercat doar să-mi trec emoția prin rațiune). După cum vedeți mai sus, au fost mult prea puține lucruri care m-au încântat la Harry Potter… cu Daniel Radcliffe e altă poveste, yum!