Cristina Boncea

Continuarea acestei povești mai mult sau mai puțin de dragoste mi-a dat tremurici în talpă, cum s-ar spune. În primul rând, situațiile din Trois au luat proporții și au fost duse la extrem, lucru nu foarte previzibil după sfârșitul primei cărți, iar pe de altă parte, totul a devenit mult mai grav, dramatic și chiar agresiv.

Deși Barnes ne face să ne simțim ca și când nu ne-am fi despărțit niciodată de Stuart, Oliver sau Gillian, cu siguranță avem de a face cu personaje aproape complet diferite. După zece ani de mariaj, Oliver și Gillian au două fetițe, Sophie și Marie, iar lucrul neașteptat este revenirea bruscă a lui Stuart în viața lor. Deși în aparență Oliver și-a păstrat umorul și lipsa totală de interes față de realitatea lumii moderne, Stuart, gândirea practică în termeni economici iar Gillian buna dispoziție și tăria de caracter, pentru a-și putea întreține financiar familia, cei trei se confruntă mult mai puternic cu fantomele trecutului pe care au crezut că le-au lăsat în urmă.
Mai mult decât sigur că trebuie să ajung la vârsta acestor personaje pentru a le înțelege cu adevărat dramele; poate că par a fi conflicte legate de gelozie și răzbunare obișnuite, însă în acest context creat de autor, binele și răul devin lucruri foarte abstracte. La un moment dat ai tendința să-i judeci pe fiecare dintre ei, să nu le mai găsești vreo calitate și să spui că-și merită soarta. Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea peste faptul că situația în care au ajuns este mai mult decât obișnuită și oricine ar putea fi protagonistul unei astfel de povești.

Prietenul tău cel mai bun îți fură soția și-și întemeiază o familie cu ea, după care te hotărăști că nu ai încetat niciodată să o iubești și vrei să „revendici ce-i al tău”. Gillian este în continuare într-o stare de confuzie, creată de personalitățile opuse ale celor doi bărbați, însă adevărul este că niciunul nu pare a-i oferi acea dragoste adevărată pe care și-o dorește așa de mult. Ca personaje noi apar cea de-a doua soție a lui Stuart, Terri și tânăra de douăzeci de ani cu care încearcă Oliver să-l combine, Ellie. Drama prinde proporții când cei trei ajung în situația inițială și toată aparenta stabilitate se duce de râpă, totul cauzat de secrete și lucruri nespuse.

M-a dezamăgit puțin această carte, deși nu aveam vreo așteptare anume de la ea. Stilul de scriere nu mă va dezamăgi însă niciodată – alert, plin de suspans, atât de profund – însă am avut impresia că nu mă pot raporta deloc la poveste, că sunt exclusă din start din ea și nebuniile celor trei. Pot fi analizați în atâtea feluri diferite încât cu siguranță mă voi gândi ceva vreme la ei. Cu alte cuvinte, Iubire etc. este un titlu provenit din următoarea filosofie, explicată de Oliver: oamenii se împart în două categorii, cei pentru care contează mai mult partea de „iubire” și cei interesați mai mult de „etc.”-ul vieții. Sunt multe probleme aduse în discuție iar fiecare personaj vine cu argumentele sale, de aceea e foarte greu să te decizi cine e antagonistul, pe cine simpatizezi ș.a.m.d. Până la urmă, Barnes nu a creat personajele pentru a le arăta cu degetul, ci pentru a ne da nouă de gândit în privința iubirii și a vieții de cuplu, lucruri cu care nu sunt deloc familiară. De aceea, aș recomanda această carte tocmai persoanelor care au trecut prin aceste experiențe, au poate peste treizeci de ani, s-au aflat în situații asemănătoare cu Stuart, Oliver sau Gillian și și-au pus probleme similare.

Pentru mine romanul a fost doar o incursiune foarte vagă în această lume „adultă”, unde e greu să te opui sentimentelor tale însă nu-ți permiți să stai în loc și să le analizezi foarte mult, căci lumea funcționează altfel decât în adolescență. Iar oamenii au viziuni diferite asupra iubirii, cred că aceasta e cea mai importantă temă a celor două cărți.