Sunt profund dezamăgită de această carte, din care am citit doar primele o sută de pagini, însă a fost suficient pentru a mă lămuri. Avem trei planuri diferite, bazate pe personalități reale: cei trei membrii fondatori Rolling Stones (Brian, Keith, Mick), Kenneth Anger și Bobby Beausoleil. Cel din urmă a fost în “familia Manson”, prieten cu Charles Manson, criminal în serie închis pe viață. Recunosc că habar n-aveam cine sunt oamenii ăștia așa că după ce le-am văzut numele în carte, i-am căutat pe Google. Totul s-a dus de râpă de atunci încolo. Știam deja la ce să mă aștept de la fiecare în parte, așa că Sway a devenit foarte predictibilă. Cam aceasta este și prezentarea ei, o ficțiune istorică despre anii ’60 și curentele de atunci, lucrurile relevante și obiceiurile oamenilor. Trecând peste faptul că pare a fi scrisă chiar în acea perioadă – deci nu are nimic actual în ea, nu mi s-a părut cu nimic mai bună decât orice alt fan-fic. Mă așteptam să înțeleg de ce Rolling Stones a ajuns o trupă așa de cunoscută, cum a avut loc acest proces, însă autorul nu ne spune decât că pe membrii trupei îi durea undeva de viață iar muzica lor avea succes fiindcă incita oamenii la violență, datorită sunetului agresiv. Mai mult decât atât, ne poartă prin niște descrieri complet inutile ale unor filme realizate de Anger care pot fi foarte bine vizualizate pe internet, nu au nevoie și de o repovestire în scris. Părerea mea este că Lazar s-a rezumat doar la realitate, fără să adauge nimic deosebit acestei cărți, care pentru mine a fost o mare pierdere de vreme. Inventează niște povești tragice din copilărie sau scene care probabil s-au întâmplat complet diferit, punându-le practic în cârca oamenilor anterior menționați, ca și când ar fi un documentar, nu o lucrare de ficțiune. Cât despre atmosfera anilor ’60, nu mi se pare că drogurile, nihilismul sau homosexualitatea au dispărut în zilele noastre, așa că iarăși lauda mi se pare nefondată. Stilul de scriere pare că îmbină o carte non-fictivă cu un fan-fic iar asta e exact problema cărții. Poate nu am reușit eu să pătrund în atmosferă, însă dacă nici după o sută de pagini nu mi-a captat interesul, mi s-a părut fără sens să mai continui.