Am cumpărat cartea știind exact la ce să mă aștept: misoginism. Majoritatea citatelor din carte blamează femeile pentru minciună, nefiabilitate, prefăcătorie și non sens. Din punctul meu de vedere, problema misoginismului e generalizarea – majoritatea lucrurilor spuse despre femei se aplică și bărbaților, și nici măcar așa nu e corect, căci ne-am referi tot numai la o anumită parte din ei. Eram deja obișnuită cu remarcile ignorante și zeflemiste ale lui Wilde, pentru care femeile nu prezentau prea mult interes, însă ceilalți autori îmi sunt necunoscuți. Cartea are o anumită structură, nu foarte vizibilă, aducând în prim-plan diferite unghiuri din care pot fi privite femeile și trecând de la o temă la alta, în mare parte prin intermediul acestui mare “Autor Anonim” . E de prisos să spun că nu există probabil nici măcar un citat care să fie adevărat și să poată fi atribuit tuturor femeilor din lume, dar nu acesta era scopul vizat de carte. Sinceră să fiu, mă așteptam să primesc o perspectivă masculină care nu doar să critice, ci să ofere câteva indicii cu privire la nepotrivirile dintre bărbați și femei, fie ele și generale, dar bănuiesc că dacă ar fi fost în vreun fel utile aceste citate, și-ar fi negat scopul în sine… de a fii misogine. Nu pot spune că recomand cartea (doar dacă nu consideri femeile ființe umane, atunci s-ar putea să te regăsești), pe mine una m-a iritat, fără nici măcar să mă amuze, ca alte cărți de tip de la Nemira. Totuși, e interesant să vedem ce anume se află în mintea unora dintre bărbați, atunci când privesc femeile din jurul lor, și cât de mult trebuie să-i evităm.
Ghidul misoginului, idei
