Despre „plăcerile vinovate”

Nu sunt prima și nici ultima persoană care spune asta, dar nu mă simt vinovată în legătură cu niciuna dintre plăcerile mele. Am făcut de curând un tag pe YouTube, numit Shame Tag, și nici nu am stat să mă gândesc la acest concept atunci când am răspuns la întrebări. Cred că e ceva nesănătos să te blamezi singur pentru unele lucruri care îți plac doar pentru că nu ar trebui să-ți placă, conform altor oameni. E un tip de cenzură a sinelui cu care nu voi fi niciodată de acord dar am făcut totuși această postare pentru a vorbi cât se poate de deschis despre niște cărți puse la colțul rușinii de mulți cititori (intelectuali, superiori, se înțelege) dar mie îmi creează o stare de liniște interioară la fel precum reality show-urile, manele sau vodka. Sunt mai mult ca sigură că indiferent câte cărți a citit cineva într-o viață, tot își poate găsi liniștea în ceva ce poate fi ușor numit maculatură, dar pe care-l apără dintr-un motiv pe care nu-l înțelege cu desăvârșire. Acel motiv e probabil rezultatul unui conflict interior cauzat de draga noastră societate. Am mai spus-o de n ori înainte: când citești doar un anumit tip de cărți pe care le ridici în slăvi, poți fi atacat cu sintagma de „om încuiat”; când însă ai trecut prin clasici și contemporani și ai acoperit cumva toate ariile existente în literatură, dar tot te gâdilă pe la mustăți romanele pentru adolescenți, să zicem, ești cât se poate de open-minded. Deși, din nou, nu e ok să atacăm oamenii, în special tinerii, pentru lucrurile pe care le citesc și apoi să ne plângem că nimeni nu mai citește în zilele noastre.

Mie, spre exemplu, mi-au rămas „în sânge” următoarele serii, pe care le citesc din motive total diferite față de restul cărților. Nu mă ajută cu nimic în viață, nu îmi deschid mintea, nu mă fac să privesc în adâncul meu și să învăț ceva despre mine sau lume. Le citesc pur și simplu, pentru că îmi place să le citesc.

Nu o să intru în detalii, nu am prea multe argumente obiective pentru aceste cărți dar totuși nu o să permit nimănui să îmi răpească bucuria de a le citi. Au câte un je ne sais quoi fiecare, dar poate nu și pentru ceilalți oameni. Multe dintre motive se leagă de perioada din viața mea când am citit respectivele cărți ș.a.m.d. Psst! Anunț foarte foarte l0w-key, o să vând toată seria Gossip Girl, agonisită cu greu, după ce termin de citit. Nu știu dacă voi mai întâlni și alte plăceri din acestea pe parcurs, maculatură care în mod dubios îmi face sângele să fiarbă atunci când cineva vorbește împotriva ei (nu e chiar maculatură, e scrisă pentru un anumit tip de public și își face bine treaba în acest domeniu dar comparativ cu autorii care scriu cărți pe teme „serioase”, valoarea ei pălește) sau dacă am păstrat cărțile astea doar pentru că le-am descoperit cu mult timp în urmă și după ce termin cu ele, I’m done for real… Cel mai probabil voi continua să citesc cărți YA dintr-o plăcere masochistă de a le desființa apoi în recenzii cu zece mii de argumente, așadar, plăcerea e ceva cu foarte multe nuanțe și numai oamenii lipsiți de perspectivă văd doar una singură. Nu pot merge atât de adânc în definiția plăcerilor vinovate în general, dar tot ce știu e că trebuie să luptăm împotriva curentului iar atunci când ne place ceva criticat de ceilalți, să strigăm acest lucru chiar mai tare. Detest momentul când simți nevoia să te justifici pentru cărțile citite, când vrei să subliniezi faptul că nu asta citești de obicei și că nici măcar nu-ți plac așa de mult. E greșit să fii atacat din start, așa că singura soluție e să ignori oamenii cu astfel de percepții.

Voi pentru ce cărți sunteți condamnați de niște idioți fără logică?

P.S. Elementul cheie în astfel de conflicte e să poți recunoaște, măcar față de tine însuți, că există o posibilitate ca acele cărți să nu fie luna și stelele de pe cer pentru toată lumea; nu trebuie să convingi pe nimeni de nimic, doar să-ți cunoști drepturile.