Recomandări de cărți în funcție de zodii!

Am văzut de curând o postare asemănătoare și m-am gândit să creez propria mea listă cu recomandări, din moment ce zodiile au fost una dintre pasiunile mele încă de prin clasa a V-a. Așadar, bazat pe cărțile pe care le-am citit eu până în prezent și pe câteva trăsături definitorii pentru cele 12 constelații ale zodiacului, aveți aici recomandările mele pur subiective:

CAPRICORN

img_1844

Fiind eu însămi un reprezentant al acestei zodii, știu că nu suntem cele mai flexibile persoane, ne plac lucrurile concrete, complexe, care să implice utilizarea proprilor abilități în rezolvarea unei probleme. Așadar, cred că mulți capricorni se regăsesc în romanele polițiste, care ne ascut spiritul critic și ne intrigă, în special deznodământul – fiindcă ne place să avem mereu dreptate. Recomandarea mea este: Neverland, o carte scrisă foarte bine, cu un final neașteptat (bineînțeles că m-am supărat fiindcă nu l-am putut întui, dar asta e doar meritul autorului și îl apreciez cu atât mai mult).

VĂRSĂTOR

img_2949

Zodia se putea numi la fel de bine „visător”. Ca toate zodiile de aer, trăiți într-o lume puțin diferită, vedeți lucrurile într-un fel mai colorat, unic și vă place să vă bucurați de lucrurile mici oferite de viață. Cuvântul la care mă gândesc pentru voi e „eteric”. Cred că în special pe vărsători, care e cumva ceva mai celebrală zodie din această categorie, i-ar încânta ceva cât se poate de artistic și metaforic, ceva neconvențional. Ideea mea e: Oscar și Tanti Roz, o carte plină de semnificație, concisă dar de asemenea, scrisă într-un stil aparte.

PEȘTI

img_2277

Sensibilii zodiacului, sufletiști, prietenoși, rezervați, cam acestea ar fi cuvintele cheie. Totuși, cu toată slăbiciunea voastră aparentă, cred că sunteți doar o versiune mai soft a fecioarelor – pretențioși, atenți la detalii, perfecționiști. Loiali, muncitori, liniștiți și lista poate continua, cam asta e sfera de acțiune. Abili, isteți, calmi. Cred că voi sunteți genul cărora le place să călătorească, atât fizic cât și mintal, vă place să vă axați pe anumite domenii și să le studiați constant. Am fost în dubiu între o carte de călătorii și una despre mâncare dar m-am gândit să vă recomand O delicatesă – o carte relativ scurtă, cu un fir narativ captivant și foarte dulce, la fel ca voi.

BERBEC

img_3120

Auch, mi-e frică de voi și cred că e corect, nimeni nu e furios în felul cum o poate face un berbec care nu e respectat. Sunteți demni, foarte ogolioși, pedepsele voastre sunt cele mai aspre pentru cei din jur, aveți principii bine stabilite, știți ce vreți, sunteți hotărâți și ambițioși. Ființe sociabile în general, deloc ușor de impresionat, impunătoare, selective. Pasionali, puteți fi cel mai dulce vis sau cel mai negru coșmar, știți să vă faceți vocea auzită și dorințele luate în serios. O carte bună pentru voi, care să vină ca un compliment pentru intelectul vostru și să nu vă plictisească, ar fi Inimile celor patru; pentru că vă place să fiți cât mai sus, să vă extindeți mereu cunoștințele, cred că romanul lui Sorokin v-ar putea satisface plăcerea pentru durere din camerele de tortură ale minților voastre. *fuge și se ascunde*

TAUR

img_0855

Corecți, cerebrali, stricți, puternici, nu stăm la discuții cu voi când am greșit cu ceva. Sunteți mai din topor, dar doar atunci când aveți dreptate. Știți să analizați situațiile corect în general, vă cunoașteți valoarea, vedeți lucrurile clar. Lucizi, cu o minte ascuțită, ingenioși, prieteni devotați care cer același lucru de la cei din jur. Cred că v-ar coafa o carte la fel de concisă, cu un mesaj cât mai direct, care să vă pună pe gânduri – o carte precum Parfumul. Cred că vă veți regăsi în lipsa de empatie a protagonistului, care, la fel ca voi, analizează lucrurile la rece și face fix ce-i trece prin cap.

GEMENI

IMG_4580

O altă zodie de care ar trebui să ne fie tuturor teamă, deși la prima vedere păreți foarte inocenți și drăgălași. Zodie de aer, un fel de combinație între berbec și săgetător pentru mine, care e răzbunătoare precum un scorpion și uneori, la fel de emotivă precum un rac. Cred că gemenii cuprind trăsături din toate celelalte zodii și de asta sunteți așa periculoși, niciodată nu știm la ce să ne așteptăm de la voi, aveți o grămadă de ași în mânecă, pe care nu îi scoateți decât la momentul potrivit, ca un mecanism de apărare. E greu să te lupți cu un dușman invizibil, pentru mine e foarte derutant să relaționez cu cineva din această zodie fiindcă nu știu cum va reacționa. Consider că o carte potrivită pentru voi ar fi Fata din tren, ceva la fel de labirintic și complicat ca voi.

RAC

IMG_2666

Aww, vă iubesc cu toată inima mea pe care mi-ați frânt-o cu fiecare ocazie, dar acum hai să ne axăm pe părțile voastre bune: iubitori, foarte empatici, în general introvertiți, vă e teamă să ieșiți din carapace datorită acestei societăți plină de oameni diabolici – și bine faceți! Sinceri, amuzanți, partenerul de vis al oricui… asta până când spune un cuvânt greșit și vă ascundeți pentru 8971 ani, deveniți reci și surprinzători de răi; nu sunteți foarte comunicativi, vă place să fiți foarte siguri de ceva înainte de a face un pas. Sunt în continuare fascinată de această zodie… Cred că o carte potrivită pentru voi ar fi Fascinație – un personaj principal cu care veți putea empatiza foarte ușor și o lume foarte captivantă, creată de Ann Patchett.

LEU

img_6308

Voi, șefii zodiacului, cu un orgoliu mare, foarte demni, speciali, interesanți. Vă place să păreți misterioși, aveți o memorie de speriat, eleganți. Fiind o zodie de foc, și voi vă ardeți dușmanii pe rug, chiar și cu o simplă privire, sunteți ageri la mânie și nu stați prea mult pe gânduri înainte de a vă proteja teritoriul ce vi se pare că a fost atacat, nu vă plac lucrurile superficiale și căutați mereu lucrurile strălucitoare din jur, în sens metaforic sau nu. Eu cred că v-ar plăcea ceva precum Urme în timp, o carte despre supraviețuirea în junglă, pentru că la asta vă pricepeți cel mai bine, nu-i așa?

FECIOARĂ

IMG_2847

Cea mai fițoasă zodie, cea mai greu de mulțumit, cea care cere și oferă cel mai mult celor din jur, foarte greu de cucerit; sunteți oameni încăpățânați, greu de înțeles fiindcă vă tot răzgândiți, „aparență” este cuvântul cheie pentru voi, fiindcă baza voastră e cât se poate de solidă iar singurul lucru care se schimbă constant la voi e felul prin care încercați să obțineți lucrurile pe care vi le doriți. Sunteți subtili, nu foarte răbdători, vă place să vă exprimați opiniile despre orice. Eu una nu am răbdare să interpretez toate semnalele complicate pe care le oferiți și să ghicesc cum v-ar plăcea să mă port în preajma voastră. Un mare complex de superioritate, ce ar putea fi asortat cu romanul Mincinoșii, unde protagonista se simte la fel de neînțeleasă ca voi și e dezamăgită de lipsa de importanță pe care o primește de la cei din jur, chiar dacă ei își dau toată silința.

BALANȚĂ

IMG_2651

Schimbători ca vântul, nu vă simțiți bine dacă faceți același lucru în mod constant, vă place să explorați. Sunteți minuțioși, deseori firi artistice, cred că vă potriviți destul de bine cu anotimpul în care v-ați născut. Destul de misterioși, chiar suspicioși, păreți a fi atrași de lucrurile boeme, povești romantice sau dimpotrivă, povești horror pline de intensitate și suspans. Sincer, singurul roman care îmi vine în minte este Mara. Cred că voi sunteți mai tradiționaliști și vă plac lucrurile clasice, în general, așa că povestea lui Slavici v-ar putea veni ca o mănușă pe suflet.

SCORPION

img_3675

Răzbunători, duri, pasionali, inteligenți, schimbători, plini de surprize și viziuni cât mai abstracte și greu de imaginat pentru alți oameni. Vă place să căutați ineditul, aveți personalități puternice și puteți fi destul de impunători. Cuvintele voastre sunt săgeți ascuțite pline de venin, la fel ca și coada unui scorpion, atunci când vă simțiți amenințați. Și orgoliul joacă un rol important în asta, dar în mare parte sunteți o companie foarte interesantă, lângă care nu te plictisești niciodată. O carte potrivită pentru voi ar putea fi Trois, fiindcă personajele se mint deseori singure și fac abstracție de realitate, văzându-se doar pe ei în univers, la fel ca voi.

SĂGETĂTOR

IMG_2657

Deși păreți cei mai dulci oameni la început, cu care nu ai putea să te cerți niciodată, adevărul e că aveți idei foarte bine stabilite în minte și nu vă place atunci când cineva vă contrazice, așa că găsiți feluri pasiv-agresive pentru a-i combate. În aceste situații vă lăsați orbiți de furie și nu mai raționați foarte bine, sunteți impulsivi și plini de sentimente contradictorii pe care preferați să le urmați în schimb. În general, sunteți oameni de încredere, înțelegători, buni ascultători și introvertiți. Un roman precum Bonjour Tristesse ar fi o experiență interesantă pentru voi, deoarece personajul principal își urmează mereu inima iar asta nu are mereu consecințe fericite.

Toate aceste informații despre zodii sunt strict bazate pe experiențele mele proprii cu diferiți oameni. Simțiți-vă liberi să mă contraziceți în comentarii, dar țineți cont de faptul că mereu există și excepții de la reguli iar eu am vorbit la modul general. Enjoy!

Publicat de Cristina Boncea

Cristina Boncea s-a născut pe 1 ianuarie 1998, a absolvit Facultatea de Filosofie și are cinci romane publicate la activ (trilogia "Octopussy", "Mi-ai promis că vom muri împreună" și "Evadare din Insula Libertății").

3 gânduri despre „Recomandări de cărți în funcție de zodii!

  1. Sunt Berbec și sincer nu mă regăsesc prea mult în caracteristicile zodiei mele de pe net, am ascendent în Fecioară după calculele unui site dar mă regăsesc cuvânt cu cuvânt în descrierea ta și abia aștept să citesc cartea propusă de tine!
    Hugs! 🌹

Dă-i un răspuns lui MMaraAnulează răspunsul

Descoperă mai multe la Cristina Boncea

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura