Raiul găinilor, recenzie

Probabil mi-a plăcut cel mai puțin dintre cărțile lui Dan Lungu, dar desigur, am regăsit în ea același umor, aceeași falsă nostalgie a personajelor față de perioada comunistă.

Acțiunea se petrece pe strada Salcâmilor, iar personajele sunt oamenii care locuiesc pe această stradă. Cartea se învârte în jurul celor câteva familii și ale bârfelor despre care se dicută la „Tractorul șifonat”, barul din sat. Fiecare capitol are în vedere o altă poveste de viață, cu alte întâmplări, oferind perspectiva unuia dintre bărbații care se strâng să bea în fiecare zi. Barfele aduse în discuție se referă la casa Colonelului, cel mai bogat dintre locuitorii de pe strada Salcâmilor, soțul fiicei unuia dintre bărbați, râmele din grădină și alte asemenea subiecte. Deseori, bărbații mai discută și despre Ceaușescu, despre ce fel de vieți duceau pe atunci și dacă „era mai bine pe timpul comunismului”. Niciunul dintre ei nu susține cu voce tare acea perioadă, însă stilurile lor de viață anoste denotă nefericirea și disperarea, reieșite din realizarea faptului că au fost folosiți ca „oameni ai muncii”, fără a primi cu adevărat lucrurile ce le-au fost promise de către Partid. Acești bărbați nu mai găsesc bucuria vieții decât în alcool și în întâlnirile lor de la Tractor, care mi-au amintit de întâlnirile din Siliștea Gumești, cu Ilie Moromete și ceilalți, când discutau despre politică – doar subiectele dezbătute diferă.
Titlul cărții provine de la Relu Covalciuc, cel care simte o mare afecțiune față de găinile lui, și își spune că și-ar dori să trăiască la fel ca ele, fără griji. El spune că și-ar dori să ajungă în „raiul găinilor”, echivalentul unei lumi asemănătoare cu cea promisă de ideologia comunistă, care a rămas totuși la stadiul de utopie. Practic, avem în față niște personaje care și-au ratat viața și au ajuns să-și dea pensiile pe votcă, totul datorită regimului comunist, care s-a destrămat și i-a lăsat fără nimic. Aceste urmări reprezintă o temă principală în toate romanele lui Lungu, cel puțin în cele patru pe care le-am citit până în prezent, și din păcate, reprezintă cruda realitate.
Tocmai faptul că am fost înghesuiți în acest univers strâmt, de pe strada Salcâmilor, m-a făcut să-i dau cărții un rating mai mic – în general, îmi place când oamenii schinguiți de regim sunt puși în legătură cu generațiile de după, pentru a se putea observa sechelele; deși sunt câteva scene în care apar „oameni de la oraș”, doar prezentarea bărbaților, fără nicio altă realitate cu care să poată fi comparată realitatea lor, nu mi s-a părut suficientă pentru a sublinia dezastrele produse de comunism.
În orice caz, continui să cred că Dan Lungu e un autor must-read pentru orice cititor român și recomand orice carte de-a lui, căci mesajul este același – „uite ce face comunismul din oameni…”.