De ce să nu-i încurajăm pe cei care scriu prost

Talentul e talent și aia-i. Poate să nu-ți placă cum și ce scrie cineva și totuși să-ți dai seama că omul ăla s-a născut cu un talent, mai mult sau mai puțin cultivat, și e în stare să creeze o poveste, să lege niște propoziții astfel încât să iasă ceva artistic. E o diferență clară între un scriitor și un om care crede că poate fi scriitor. Nu, nu sunt în măsură să spun și să dau sfaturi pentru deosebirea dintre un scriitor mediocru și unul superior, nu încă, dar altceva vreau să spun cu acest articol.

Am auzit inclusiv profesorii de română de la școală găsindu-se în impas, ce să îi spună unui elev care a scris ceva, nu prea strălucit, dar se vede că e încântat de ideea de a fii scriitor… Și cei mai mulți decid să facă ce am făcut și eu, după ce am văzut un text precum cel de mai jos:

Amélie și-a întors chipul în oglindă iar apoi și-a arcuit sprâncenele, rimelul pe care și l-a aplicat peste genele negre și dese lungindu-i-le considerabil, după care și-a trecut mâna peste sprâncenele-i arcuite și s-a privit mândră în oglindă, în timp ce ochii albăstrui cu nuanțe de verde smarald îi sclipeau în apele cristaline ale irisului.

L-au încurajat, i-au spus „e ok, poți mai mult”, la fel ca protagonistul din Neverland de Radu Găvan către copilul bogătașului care îl plătea să îi dea „meditații la scris”, însă eu nu aveam decât teama de a nu opri pe cineva din drum, de a nu-i sfărâma visele.

În clasele I-IV, când doamna învățătoare ne spunea să „înfrumusețăm” propozițiile, să adăugăm cât mai multe adjective și substantive pentru a avea un text „bogat”, cei mai mulți făceau ca la matematică și urmau instrucțiunile sistematic. Orice artă vine din suflet – ARTA, nu dorința de a fii artist. Ce e-neregulă cu paragraful de mai sus? Dacă îl citești și-ți spui: eh, e doar o frază, poate mai apoi persoana respectivă își revine, poate chiar are talent, de ce să nu-l încurajez – te înțeleg perfect, dar cred că e greșit. Cred că e al dracului de greșit să încurajezi astfel de oameni, pentru că apoi ajung să fie exact ca în articolul ăsta. Fie un autor netalentat recurge la self publishing și apoi se milogește de lume să-i cumpere cartea (atenție! asta nu înseamnă că toți autorii self published sunt varză, ci pur și simplu că mulți oameni găsesc în asta un refugiu, un ascunziș față de refuzurile editurilor), fie găsește o editură care publică literatură de consum (adică pe oricine care scrie cât de cât corect gramatical și a dus până la capăt o poveste). Și asta le dă încredere… care e mai apoi zdrobită de lipsa de recunoaștere a publicului, cel mai important factor în această carieră. Ai 100 de rating-uri și 3 recenzii de la prietenii tăi cei mai buni?! Felicitări, ai dat kix. Cine știe, cunoaște de unde provine paragraful de mai sus; eu una voi aprecia mereu ideile mai îndrăznețe dintr-un text, fie el și neșlefuit, mai mult decât clișeele întâlnite la tot pasul în basmele pentru copii, sau nici măcar – căci alea sunt validate de timp și de public. Cred că nici doamna mea învățătoare nu i-ar da FB, zic. Asta așa, pentru că n-am nimic cu autorul, dar tot mi-am petrecut o oră din viață citind 13600 de cuvinte din manuscrisul lui, singurul pe care l-am citit vreodată și după aia am zis „gata, nu merită deranjul”.

Revenind la oile noastre, consider că e foarte ușor să-ți dai seama cine are talent literar și cine nu, dar e mult mai greu să-i tai aripile persoanei respective, mai ales dacă e copil. Gândește-te așa: nu are nicio aripă, are doar două paie lipite pe spate și se crede vrăbiuță. Eu nu am căutat niciodată validarea sub această formă, nu am dat nimănui să citească ce am scris eu înainte de a fi publicat; dacă nu primeam acordul lui Alex Voicescu, that shit was not good enough și punct. Păcat că sunt mulți care preferă să se mintă singuri în loc să se concentreze să scoată ceva original și formulat în stil propriu, lucrat cu aceleași mâini care-și pierd timpul zbierând pe internet la diverse fantome pe care le consideră competiție (ar trebui să reprezinți ceva pentru asta).

tl;dr? nu încurajați scrierile proaste dacă nu vreți să vă mirați de ce avem literatură proastă în România după.

Dacă mai are cineva curaj să-mi trimită ce a scris, deși am specificat de mai multe ori că nu vreau să-mi dau cu părerea, să-și asume faptul că îi voi zice ceea ce cred cu adevărat, indiferent de situație. Toți plecăm de la zero, ca scriitori. Dacă nu-l ai nici pe zero și ești cu totul pe lângă, nothing can save you.

Thanks!

Anunțuri
Categorii: personal | 5 comentarii

Navigare în articol

5 gânduri despre „De ce să nu-i încurajăm pe cei care scriu prost

  1. Alex

    Ce spui e in mare parte corect, dar e cam ciudat sa vina din partea unui autor Herg Benet, o editura care publica aproape exclusiv literatura de consum. Singurul motiv pentru care nu l-au publicat si pe baiatul ala cu metaforele e strict legat de publicul tinta, nicidecum de valoare literara. Herg Benet vrea teribilism si limbaj agresiv, care prind la un anumit segment dintre adolescenti, pe cand metaforele nu prea. Nu te identific cu editura, doar constat paradoxul. Sper ca nu esti atat de naiva, incat sa consideri Herg Benetul un for al exigentei literare, pentru ca nu e. Ce se publica acolo este sub media literaturii romane contemporane.

    Apreciază

    • Cristina Boncea

      Sa insulti editura de care apartine un autor e exact acelasi lucru cu a-l insulta pe el insusi asa ca macar asuma-ti aberatiile; nu cred ca ai citit tot ce a publicat HB, altfel ai stii ca exista o varietate foarte mare de teme atacate de carti, fictive sau nonfictive. Pe de alta parte, ceea ce voiam poate sa subliniez, e faptul ca daca nu poti ajunge „macar” la HB, e clar ca nu iti ai locul pe piata literara.

      Apreciază

      • Alex

        N-am insultat pe nimeni. O editura e o afacere, are un public tinta, produse, o anumita strategie de promovare. Ce am spus n-are conotatie negativa. Apreciez proiectul Herg Benet, e o afacere de succes, avand in vedere domeniul de activitate si resursele disponibile. Scopul tau ca editura e sa vinzi, nu sa publici genii neintelese.

        Tocmai cu ce subliniezi nu sunt de acord. Refuzul Herg Benet nu inseamna ca n-ai loc pe piata literara sau ca scrii prost, inseamna ca nu te potrivesti cu publicul lor tinta.

        Apreciază

      • Cristina Boncea

        Nah, publicul lor „tinta” nu este cum crezi tu, au carti pentru orice fel de public. Poate faptul ca adolescentii sunt cei care cumpara si citesc majoritatea cartilor publicate de ei ar trebui sa spuna ceva despre generatia mea, in comparatie cu generatia „nu mai citesc tinerii in ziua de azi”; se vand cartile scrise de Cristina Nemerovschi mai mult decat alea „serioase” pentru ca adolescentii citesc mai mult decat persoanele din alte generatii si nu din alte motive, pentru ca again, se gasesc la HB carti pentru absolut toata lumea. Nu cred ca mai exista o editura la fel de buna care sa publice strict literatura contemporana romaneasca, asadar imi pastrez ideea: if u’re not good enough for HB, u’re not good enough for anyone. Dar nu stiu de ce m-am mai chinuit sa iti explic cand tu crezi ca problema cu textul citat e publicul tinta… Iata deci ca si Cioata si Nemerovschi au acelasi public tinta si nu are absolut nicio legatura cu limbajul folosit de ei, faptul ca se vand sau nu se vand bine. Aici e problema si imi pare rau pentru tine daca nu o vezi.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: