Trois, recenzie

Recunosc că mă așteptam la ceva puțin mai erotic atunci când am văzut titlul însă conținutul cărții a fost cel puțin la fel de inspirator.

Povestea poate fi spusă într-o frază simplă: există un el și o ea și un al treilea intervine, după care ea schimbă taberele. Perspectivele expuse de fiecare personaj în parte sunt deosebit de interesante, puse în opoziție.

Haideți să încep cu ce nu mi-a plăcut. Nu am văzut prea tare rostul personajului Val, o tipă pusă pe teorii conspiratoare, menită să ne facă să râdem; în contextul plin de seriozitate al scenelor, în acel punct culminant, mi s-a părut destul de nepotrivit să se mențină această urmă de suspans cu un personaj episodic, cu rapiditate redus la tăcere de către cei doi zmei ai poveștii.

Îi avem așadar pe Stuart și Oliver, doi prieteni din perioada școlii, care se îndrăgostesc treptat de aceeași femeie – Gillian. Stuart se căsătorește primul cu ea, însă el reprezintă tipul bancherului calculat, o persoană foarte pragmatică însă lipsită de încredere în sine, care nu o poate vedea pe soția sa în mai multe nuanțe, pe când Oliver este chiar opusul. El e un proaspăt șomer plin de viziuni, cu o vastă cultură artistică, un snob foarte amuzant, căruia îi place să fie în centrul atenției – astfel reușește să o cucerească pe Gillian, legându-se de munca sa de restauratoare de tablouri, adorând-o și nerenunțând la obsesia sa pentru ea. Gillian este astfel pusă în fața unei decizii, între cei doi bărbați, iar motivațiile ei sunt cele care fac toată povestea…

Avem mai multe cazuri diferite de relații eșuate și adulter în carte, ce se leagă foarte elegant între ele. Ideea e că argumentul principal este „asta e, n-ai ce să faci, nu te poți opune dragostei”. La polul opus ajunge să fie Stuart, cu inima frântă și încărcat de dorința de răzbunare, care conchide că dragostea este exact precum piața monetară, că este o iluzie, la fel ca banii: aceștia au o valoare doar fiindcă toată lumea e de acord, iar iubirea este supraestimată. Stuart ajunge de asemenea să se lanseze într-o comparație dintre comunism și democrație, susținând că ambele susțin materialismul iar toți oamenii sunt fie călugări budiști, fie materialiști, în cazul acesta.

Frumusețea cărții nu constă în poveste în sine, deși are un final tare simpatic și caraghios, ci în filosofia din spatele deciziilor luate de personaje. Niciunul nu încearcă să-și nege faptele sau sentimentele, e mai degrabă vorba de acceptare și gestionare. Mi-a plăcut faptul că fiecare personaj duce mai departe povestea adăugând propria sa perspectivă, raportându-se în mod diferit la întâmplări.

E de menționat faptul că Oliver este un personaj foarte bine conturat, construit pe un tipar anume, greu de uitat. L-aș putea numi idealist, dacă la baza acestui lucru nu s-ar afla de fapt o ființă umană destul de patetică și neputincioasă, condusă pur de partea sa afectivă. Îmi pare că la finalul romanului autorul ne lasă pe noi să decidem cu ce suntem de acord și cu ce nu, ce viziune preferăm să avem, dar nu asupra întâmplărilor din carte ci asupra dragostei în general. „Trois” e o denumire foarte potrivită, căci tema principală este adulterul și efectele sale într-un cuplu. Trecuți printr-o astfel de experiență, toți oamenii merg în direcții diferite.

Deși nu este ce mă așteptam a fi, referitor la temă, am descoperit că Barnes este cu adevărat un autor demn de luat în calcul, cu un stil de scriere foarte plăcut și concepte interesante, prezentate într-un mod ingenuu în acest roman. Recomand celor care caută o lectură haioasă, dar care să le dea în acealași timp de gândit!