Știu că nu este încă iunie, adică jumatea anului, dar am depășit puțin jumatea targetului meu pe anul acesta (45) și m-am gândit că ar fi o idee buna să creez deja un mini top cu cărțile citite până acum, să vedem dacă se păstrează până la sfârșitul anului.
5. Snuff
Este prima carte de la Palahniuk pe care o citesc și eram convinsă că îmi va plăcea acest autor. Într-adevăr, povestea m-a amuzant maxim, mi-au plăcut descrierile și plot twist-ul, a fost un demo excelent pentru celelalte cărți pe care le am de la el și le voi citi în viitorul apropiat. Tema este desigur printre preferatele mele, dacă nu chiar nr. 1 iar cărții nu i-a lipsit nimic.
4. Surâsul lui Voltaire
O carte cu anecdote despre marii filosofi ai lumii, cum poate să nu-ți placă? Am învățat despre aceștia, câteva nume noi chiar, și m-am amuzant copios la scurtele povestiri din viața lor; din fiecare se poate extrage câte o idee principală filosofică, desigur, deci a fost un fel de învățare distractivă, o incursiune pentru a atrage oamenii să studieze filosofia.
3. Secretul doctorului Honigberger. Nopți la Serampore
Prima carte de la Eliade citită, și am rămas profund impresionată; atât de profund impresionată încât am mai cumpărat alte patru cărți de la autor pe care abia aștept să le citesc. Sunt foarte intrigată de viața dusă de acest om, de credințele lui și tot misticismul realist al lucrărilor. Sper să ajung să le citesc pe toate într-o bună zi.
2. Inimile celor patru
Sorokin m-a uns pe suflet și a mai dat și cu dulceață de căpșuni peste! Categoric vreau să citesc ce a mai scris acest autor, povestea asta mi s-a părut de un realism înfricoșător – o poveste despre Rusia fără floricele, cu mult sânge și fecale, cu un final de zile mari. Recomand tuturor oamenilor care nu trăiesc în propria lor lume din vată de zahăr roz, pregătiți să înfrunte lumea reală.
1. Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks
Cartea asta e pe primul loc pentru că eu sunt a ball of emotions. Am ales-o pentru că mi-a atins corzile sensibile aproape la fel de tare ca serialul Crazy Ex-Girlfriend și aproape că m-a făcut să plâng. Deși Lockhart a dat-o în bară anul acesta cu cartea ei scrisă în colaborare cu alte două autoare de YA, sper ca cea de-a patra carte publicată la editura Trei să o readucă printre preferatele mele.
Sunt destul de mulțumită de ce am citit până acum, în mare parte cărți de calitate, care mi-au dat de gândit. Vreau însă să-mi depășesc targetul și să atac plină de forță lecturi din ce în ce mai complicate și profunde – cărți care se găsesc deja în biblioteca mea și mă așteaptă nerăbdătoare. Care sunt cărțile voastre preferate din acest an?
Lasă un răspuns