Horns, recenzie

img_3123

Recunosc că m-a cam dezamăgit acest roman, deși înclin să-i dau 3.5 stele. Am vizionat filmul mai întâi, în perioada când apăruse la cinema și chiar mi-a plăcut interpretarea lui Daniel Radcliffe, pus în pielea protagonistului. Urmărind filmul, bineînțeles că știam mare parte din acțiune dar cred că multe părți au fost mai bine ilustrate în această producție decât în carte.

Partea mea preferată a fost mai pe la început, când Ig Perrish descoperă că ale sale coarne diavolești, proaspăt ieșite din creștetul capului, au puterea de a-i face pe oameni să spună cele mai sincere și întunecate lucruri din mintea lor atunci când vorbește cu ei. M-am distrat teribil auzindu-i pe rând membrii familiei, cunoștințele și apoi pe oamenii de la biserică spunând fel de fel de lucruri, secrete bine ascunse sau gânduri pe care nu le-ar fi rostit niciodată cu voce tare. De acolo, povestea a devenit destul de plicticoasă.

Lucrurile stau cam așa: Ig se trezește cu aceste coarne într-o dimineață, fără să-și amintească ce făcuse la beție cu o seară în urmă. Iubita lui fusese omorâtă și toată lumea credea că el e făptașul. Ig nu știe cine a ucis-o pe Merrin cu adevărat și acesta este plot-ul până la un punct. Apoi Ig află, folosindu-se tot de puterile coarnelor sale, și iadul se dezlănțuie.
Nu a fost deloc o poveste horror, așa cum mă așteptam după ce am citit Cutia cu fantome. Nu aș putea-o încadra într-un gen anume, a fost o dramă romantică mediocră.

Un personaj foarte important este cel mai bun prieten a lui Ig din copilărie, Lee Tourneau. Cel mai interesant lucru la acest personaj este povestea lui din copilărie, căci avem și o parte în care narațiunea este construită strict în jurul formării sale, în care a căzut de pe un gard datorită unei pisici și desigur, sfârșitul său.

Cine oare a ucis-o pe Merrin, având în vedere că personajele locuiesc într-un oraș numit Gideon, de care probabil nu a auzit nici Dracu’ (aluzie la tema romanului, haha)? Cum a ajuns Ig să devină Dracul în persoană?

Teza propusă de Hill e foarte interesantă iar părțile teologice sunt singurele care mențin relevanța acestui roman. El pune problema în felul următor: care sunt diferențele dintre bine și rău? nu cumva ei lucrează împreună, încercând să elimine păcatul? (deși teoria asta mi s-a părut puțin trasă de păr). Concluzia la care ajunge personajul nostru reflector, Ig, este aceea că oamenii sunt mult mai rău decât Satana.

Înafară de aceste aspecte, există mai multe situații comice, personaje construite în acest scop (cum ar fi cei doi polițiști gay), însă, la modul cel mai sincer, mi s-a părut o smiorcăială nedemnă de ce ar fi putut fi. Există elemente aruncate anapoda, uneori chiar inutile, în încercarea de a explica niște decizii ale personajelor care nici măcar nu ar fi necesitat atâtea explicații, după părerea mea. Avem elementul ăsta cu Casa Imaginară din Copac, căci nu știu cum altfel s-o traduc; ideea e că Ig și Merrin au găsit casa asta o singură dată în pădure, pe când erau adolescenți și îndrăgostiți, iar visătoarea roșcată a zis că amândoi și-au imaginat-o… iar la un moment dat în carte, mai spre final, Ig se întâlnește cu eul său din trecut și face ceva ce îi schimbă viitorul complet.

Poate dacă ăsta ar fi fost romanul de debut al unui autor pe care nu l-am mai citit niciodată, aș fi fost mult mai blândă. Știind însă potențialul lui Hill, nu pot decât să ironizez acest roman, datorită lipsei sale de coordonare a evenimentelor, de sens mai profund; mi-ar fi plăcut să se concentreze mai mult pe analiza spirituală a schimbărilor prin care trece Ig, decât pe acțiunea propriu-zisă.

O chestie care mi-a plăcut foarte tare, însă, a fost analogia dintre „horns” – coarnele lui Ig și „horn” – instrumentul cu care își câștiga fratele acestuia banii și faima, care e menționat pe întregul parcurs al romanului ca fiind un element foarte important, deși nu este.

Ce se întâmplă cu Diavolul, cu bietul Ig, care a fost un om bun până ce iubita i-a fost ucisă, după ce ea îl părăsise de fapt?

Citiți și aflați dacă vi se pare că merită. Eu una căutasem ceva mai scary, mai original, care să nu-mi ia o lună și ceva să citesc. Are un rating așa de mare datorită stilului autorului și a suspansului, plus a celor câteva elemente anterior menționate care mi-au plăcut.

3

Anunțuri

Un gând despre „Horns, recenzie

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: