Sertarul cu ură, recenzie

img_0842

Acesta este primul volum de poezii pe care îl citesc așa că nu știu cât de avizată sunt să-mi dau cu părerea despre el, but I will try my best. I-am cerut cartea Ancăi pentru că mi-a plăcut de ea ca persoană și de obicei nu mă înșel în privința oamenilor și a cărților. De asemenea, voiam și consideram necesar să-mi iau avânt și să fac odată și odată acest pas, de a pătrunde în lumea textelor lirice – și iată ce debut frumos :).
Foarte ușor de citit, poezii fără majuscule, prea multe virgule sau rimă, m-a transpus, cum bine e observat la finalul acesteia, în două universuri diferite formate din trecutul și prezentul Ancăi. Nu știu în ce măsură fiecare poezie e în general o introspecție sau dacă mergând pe această idee, fiecare volum poate fi considerat autobiografic, dar folosindu-mă de regulile cărților în proză, voi considera că „Sertarul cu ură” este 90% descrierea realității pure, iar 10% împletiri artistice, care însă conduc spre un impact uluitor asupra cititorului. Deși m-a întristat teribil să aflu despre copilăria Ancăi în Moldova, pe atât m-au amuzat unele scene din Brașovul zilelor noastre, cu oamenii ei (despre care aflu aproape zilnic pe profilul de Facebook al Ancăi, ‪#‎librardemall‬), cu autobuzele și provocările aduse în viața Ancăi. Pe întreg parcursul volumului, aveam în minte cât de mult seamănă stilul poeziilor cu cele pe care obișnuiam să le scriu înainte de a debuta cu un roman în proză; cred că cel mai mult avem în comun debitul interminabil de ură pe care îl transpunem în poeme scurte și acide. Am reușit să descopăr oarecum, cel puțin câteva indicii cu privire la motivul pentru care eu și Anca avem această compatibilitate literară și am reușit să regăsesc atât în Sertar, cât și în ea, o persoană în care mă oglindesc, „o versiune mai tânără a ei”, așa cum mi-a și scris pe carte.
Întorcându-ne la versuri, nu pot spune că am avut o poezie preferată ci am realizat că întreaga colecție spune de fapt o anume poveste și că volumele de poezie nu trebuie judecate într-un mod diferit față de un roman: e o greșeală să le iei pe fiecare în parte, când ele vin ca într-un buchet de trandafiri. Trandafirii Ancăi sunt, cum sugerează și titlul și coperta cărții, negrii, sângeroși dar splendizi nontheless. Trăirile ei sunt parcă sacadate, spuse printre pahare de vin, care la rândul lor sunt urmărite constant de teama ca Anca să nu se transforme în imaginea tatălui său alcoolic și abuziv… „Sertarul cu ură” este de o complexitate deosebită, dată în principal de cele două planuri suprapuse: viața în Moldova și viața în Brașov, cât și de complexitatea trăirilor expuse de Anca, care ne vorbește și despre iubire sau prietenie, lucruri frumoase, fizice, despre cărți sau oameni cunoscuți, reușind să îmbine toate acestea cu afirmații cutremurătoare (ex.: „mă uitam la filme horror pentru că-mi place realitatea”), cu temeri și reflectări asupra sineului (ex.: „că nu sunt o fraieră/ba că sunt/că nu ratez tot/că-s inutilă sau că nu”) și nu în ultimul rând, cu ură, cu resemnare, care poate aduce puțin cu stilul bacovian însă expune o paletă de culori și tonuri mult mai largă, nu doar gri. Mi-ar plăcea foarte tare să o comentez pe Anca la bac, simt că aș ști mult mai bine ce să zic, chiar dacă nu i-am învățat versurile pe dinafară.
Poezia 23 pare a fi singura care ne vorbește mai pe larg și despre personalitatea mamei Ancăi, care nu avea nicio șansă de a fi genul de mamă iubitoare și toate cele, dat fiind mediul în care au amândouă obligate să trăiască. Iată că totuși Anca a reușit să fugă de acea viață și să găsească puterea de a fi în continuare un om minunat, brutal de sincer în versurile ei și cu o minte de aur. Ar fi fost păcat să pierdem o astfel de minte, zic eu, chiar dacă nu știu multe despre poeți și poezie.
Acum pot spune sincer că îmi doresc să mai citesc și alte volume de poezii și alte lucrări de-ale Ancăi și vreau să îi mulțumesc mult pentru că mi-a oferit Sertarul, cu care m-am delectat o întreagă după-amiază, mi-a oferit o lume care îmi va rămâne în minte, o voi mai cerceta în subconștient și voi analiza povestea Ancăi pe toate părțile, împotriva voinței mele – atât de strong este impactul ei. Pot spune deci că vă recomand cu căldură cartea de debut a Ancăi și vă sfătuiesc să vă pregătiți pentru a pătrunde în colțurile cele mai tenebroase ale minții umane, care totuși scot la iveală o frumusețe greu de transpus în cuvinte, așa de bine pe cât a făcut-o Anca, fără să-și romantizeze traumele sau să le învelească în ceva… frumusețea constă, după cum am spus, în brutalitatea sinceră a cuvintelor.

4

 

Anunțuri

Un gând despre „Sertarul cu ură, recenzie

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: