Cum eu am avut mereu o afinitate pentru astfel de povești, cu cât mai apropiate de realitate cu atât mai bine, am citit de curând Îndrăgostită de un masai și mor de curiozitate să aflu ce a mai făcut Corinne cu viața ei. Acestea sunt cele patru cărți apărute la noi și sper să fac rost de ele cât de curând.
De când am pătruns mai bine în lumea asta a cărților, am cunoscut o grămadă de autori tineri, debutanți sau nu, și am avut ocazia să le citesc cărțile. În această postare vreau să vorbesc despre senzația aia nasoală și sentimentul de vină atunci când nu îți place cartea unei persoane care, de altfel, îți e foarte simpatică… Situația devine și mai rea când lor le-a plăcut cartea ta.
Zicea Andrei Ruse că el ca autor nu e ok să scrie recenzii pentru alți autori români contemporani și probabil îi voi urma exemplul în cel mai scurt timp. E o presiune destul de mare să fii nevoit să scrii cu cea mai mare sinceritate despre o carte ce ți-a fost înmânată cu cele mai bune intenții… Cu cea mai mare sinceritate pentru că m-aș minți pe mine însămi dacă aș scrie altceva și până la urmă, ideea de a scrie recenzii a venit pentru a-mi aminti ce citesc și ce părere am despre o anumită carte, le scriam strict pentru mine. Desigur că sunt curioasă să văd ce scriu prietenii mei, așa cum ești curios în legătură cu astfel de lucruri chiar și atunci când nu ești tu însuți scriitor – partea a doua cam complică treaba. Inițial am zis că nu mă deranjează reacțiile altor oameni atâta timp cât autorii cărților înțeleg poziția în care sunt pusă eu, dar mai intervine o problemă. Vreau să citesc cu totul alte cărți și de prea puține ori, gusturile mele coincid cu genul abordat de mai sus menționații prieteni. Nu e vina nimănui, dar nu câștigă nimeni: eu citesc o carte ce nu-mi place iar ei primesc o recenzie oarecum negativă. Nu sunt genul care să nu poată găsi ceva bun în orice carte, dar pur și simplu îmi dau seama ușor când nu va fi printre preferatele mele. Deci da, curiozitatea asta ar trebui să aibă limite pentru că deja nu cred că mai rezist. Nu e vina cărților și cu atât mai puțin a autorilor, e doar ideea că ce fac eu e interpretabil, că oamenii vor spune că am scris intenționat o recenzie negativă, chiar dacă autorii, din nou, îmi înțeleg perfect poziția și și-au asumat și faptul că poate nu-mi va plăcea ce au scris. Deci soluția e: fie scriu recenzii în care doar să îi laud (deși nu am scris o astfel de recenzie pentru nicio carte, probabil), fie prefer să nu le mai citesc (pentru că nu pot să citesc și să nu scriu recenzii). Poate ați fost puși vreodată în această situație… Ce părere aveți?
P.S. Desigur că o să citesc cărțile pe care le-am primit deja cu autograf and shit, just no more dacă știu că nu vor fi pe gustul meu.
P.P.S. Da, am descoperit astfel și câțiva autori care îmi plac, dar parcă tot nu merită efortul ăsta de a citi chestii random, care uneori nu mă atrag din start.
P.P.P.S. Nu, nu mi le-a băgat nimeni pe gât, dar pe viitor, vreau să le solicit doar eu.
Cartea mi s-a părut de la început a fi foarte catchy și intrigantă. Personajul Eria este tipul femme fatale, o demizeiță cu tot felul de puteri paranormale – de aici și un fel de narator personaj care este într-un fel și obiectiv, căci poate citi gândurile personajelor și să le anticipeze mișcările viitoare. Am citit-o foarte repede și abia așteptam să revin asupra lecturii, deci din punctul ăsta de vedere nu am absolut nimic de reproșat. Stilul lui Gabi mi se pare unic, mi-a plăcut foarte mult, mai ales felul cum lucrurile ne sunt dezvăluite pe parcurs și mai mult din deducții, nu sunt mură-n gură și e mult mai palpitant așa, te simți parte din poveste, ca și când ai contribui și tu la ea.
Plotul se bazează în mare parte pe tragedia de la Colectiv, ceea ce mi s-a părut o idee foarte bună dar și riscant de abordat. În Dezvăluiri, prima carte din seria Eria, locul desfășurării acțiunii este, desigur, Bucureștiul zilelor noastre cât și malul lacului Snagov… Eria are misiunea de a recruta un preot de care se cam îndrăgostește, numele acestuia fiind Timothy. Împreună cu organizația din spatele ei, Eria are misiunea de a salva vieți, exorcizând demoni și readucând oameni la viață. Povestea se complică puțin odată cu existența lui Decko, soțul ei imaterial, dintr-o altă lume. Eria poate simți atunci când alte ființe nu sunt în totalitate umane, așa că îl cunoaște pe detectivul Andi Aron, care are câteva întrebări să îi adreseze.
Revenind la incendiul din Clubul C, aici este un fel de întrunire a ființelor cu puteri paranormale, o combinație dintre zei, sfinți, vrăjitoare, demoni, etc., dar și oameni care devin victime. Eria fusese chemată acolo pentru o misiune aparent obișnuită, o exorcizare împreună cu prietenul ei, preotul Timothy. Ce se întâmplă cu Eria, cum sfârșește?
Cartea conține o grămadă de pasaje amuzante iar limbajul mi se pare o altă trăsătură directă a stilului Gabriellei, fiind colocvial într-un fel pe care nu l-am mai întâlnit. De asemenea, Eria comunică în mod constant cu Vidul, despre care nu aflăm prea multe, căci existența lui e învăluită de mister. Avem, așadar, o lume plină de personaje la prima vedere clișeice, dar care ascunde aspecte românești, ceva numit magical realism și un început foarte promițător de serie, unde ne este prezentat modul cum Eria a ajuns să fie ceea ce este. Cred că mi-ar face plăcere să citesc și continuarea.
Se poate considera un roman cu elemente polițiste, crime, suspans, teme religioase și puțin filosofic. În orice caz, mi-a plăcut tare mult acest volum și îi mulțumesc Gabriellei pentru că mi-a oferit ocazia de a-l citi. Îl recomand tuturor celor care caută ceva în genul dark fantasy, original și foarte ușor de parcurs.
Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.
