Cristina Boncea

Am primit primul volum al trilogiei odată cu romanul Pervertirea, scris de Cristina Nemerovschi, pe care îl cerusem drept sponsorizare de la editură pentru blogul pe care îl administram atunci. Am citit cărțile la intervale de timp diferite, însă abia după ce l-am terminat pe cel de-al doilea am aflat că Cristina este de asemenea și Anna Vary. I-am acordat primului volum 4/5 stele, celui de-al doilea 3/5 iar ultimului 2/5, dar cred că asta e în strânsă legătură cu gusturile mele, care de asemenea s-au modificat între timp.

*spoiler alert!*

Povestea o urmărește pe Alexandra, o liceeană trimisă de mama ei într-un sat din Transilvania pe nume V., unde însă descoperă lucruri foarte stranii – mai concret, descoperă povestea a patru persoane ce ar fi trebuit să fie moarte de mult. Lorena, Mathias, Aneke și Nori sunt ființe supranaturale, care duc în spate un trecut înfricoșător. Aneke, personajul eponim al primului volum, a fost ucisă de săteni pe motiv că ar fi vrăjitoare, printre altele. Între ea și fratele său vitreg, Mathias, există o poveste de dragoste. Lorena este sora contesei, care o îngrijește pe micuța Nori, un vârcolac. La începutul călătoriei sale, Alexandrei nu-i vine să creadă că cei patru sunt cu adevărat reali, datorită asemănărilor dintre povestea Anekei și a sa: și Alexandra are o poveste de dragoste interzisă împreună cu fratele ei vitreg, Răzvan. În volumul al doilea, viața ei din V. petrecută cu o vară în urmă o urmărește în București, iar Aneke, vrăjitoarea roșcată și nemuritoare își face apariția în diferite localuri, pozând într-o tânără contemporană foarte atrăgătoare. În acest volum, o poveste de dragoste se înfiripă și între Alexandra și Mathias, care are însă parte de un final tragic. În ultimul volum, Alexandra renunță definitiv la mortalitatea sa pentru a-și petrece restul vieții alături de Aneke și Nori, pentru care Lorena se sacrifică. Un alt personaj relevant este vraciul Nicolas, care este cel ce se ocupă cu blestemul ce a fost aruncat asupra celor patru și care în final o implică și pe Alexandra.

Trilogia are un background foarte frumos, fiind presărată cu detalii gotice aș putea spune, cum ar fi castelul contesei în care personajele conviețuiesc la final sau atmosfera încărcată de magie din V. Pe lângă aceste detalii, intervine povestea destul de alambicată referitoare la relațiile dintre personaje și iubirea dintre ele. Alexandra îl iubește la început pe Răzvan, fratele ei alături de care a crescut, într-o lume cât se poate de normală. După venirea sa în V., Alexandra se îndrăgostește iremediabil de fratele contesei, Aneke, pe care aceasta i-l împrumută de bună voie. Alexandra duce așadar o viață dublă, având-o pe prietena ei cea mai bună Ioana la București, pe mama ei, Dora și prietenii cunoscuți la liceu, cu care bea ocazional și se distrează. Lumea din V. reprezintă cu totul altceva pentru ea, este locul de care sufletul ei aparține și se simte cel mai acasă. Se întreabă dacă nu cumva cei patru oameni întâlniți aici sunt toxici, ce se va alege de ei și de destinele lor potrivnice și dacă într-adevăr vrea să continue să facă parte din acea lume. Decizia ei finală este luată bazându-se pe faptul că nu există cale de întoarcere, că experiențele trăite nu o mai pot readuce niciodată pe vechea Alexandra la viață iar traiul printre oamenii obișnuiți i se pare ceva de neconceput, în care nu ar mai putea să se integreze fără a fi nefericită. Iubirea Alexandrei crește în timp pentru fiecare dintre personaje, dragostea și admirația ei față de Aneke luând proporțiile cele mai mari, căci ea este persoana alături de care Alexandra petrece cel mai mult timp, cea care o inițiază în tainele vieții și îi povestește despre lucruri pe care Alexandra nici nu putea să și le imagineze, despre deciziile care au adus-o în situația în care e, despre însemnătatea timpului și amprenta sa asupra ființei umane. Alexandra se lasă purtată de aceste cuvinte și ajunge să creadă în ele, nu se mai poate despărți de femeia care i-a dat întreaga lume peste cap, dovedind că este diferită față de orice întâlnise Alexandra până atunci sau ar fi putut să întâlnească printre adolescenții din București și viața ei obișnuită.

Trilogia este foarte bine concepută. mi se pare a fi cât de cât originală, scrisă într-un pas moderat, cu acțiuni care nu se grăbesc să se întâmple, luându-i astfel din farmec. Cu siguranță nu voi continua să citesc celelalte lucrări semnate de Anna Vary deoarece mă obosesc teribil și nu reușesc să îmi însușesc trăirile personajelor, deși recunosc că la început simțeam o oarecare afinitate față de acestea, care s-a pierdut însă foarte repede. Trilogia Ultima vrăjitoare din Transilvania aduce un nou tip de poveste, foarte captivantă, printre cărțile românești fantasy contemporane și presupun că stă la un loc de vază printre acestea. Vary combină elemente pur românești cum ar fi viața din sat sau mentalitatea sătenilor, cu viața unui adolescent obișnuit din București, adăugând intrigi complexe, vrăjitorie și ceva filosofie de viață printre paginile cărților. Se pot extrage multe replici pline de semnificații, în general provenite de la Aneke, simbol al călătoriei în timp și al adaptării, o călătoare neobosită și neînfricată după atâția ani de viață. Unicitatea trilogiei provine așadar din aceste combinații, care pe mine însă nu a reușit să mă marcheze în mod deosebit. Dacă ar fi să-i dau o notă per totală, aceasta ar fi probabil 2/5.