Portretul lui Dorian Gray, recenzie

Finalul acestei cărți a fost teribil de previzibil dar probabil că nici nu ar fi existat altul mai potrivit. Deși la început eram plăcut surprinsă de tipurile de personaje conturate de autor, pe parcurs interesul meu a scăzut din ce în ce mai mult și abia așteptam să termin de citit. Deși îi recunosc în continuare geniul lui Wilde, cartea aceasta nu mi-a plăcut atât de mult pe cât mă așteptam.

Personajul principal este evident, Dorian Gray, care la început este un puști inocent, care nu știe prea multe despre lume și viață. Henry Wotton este un tip cu zece ani mai mare decât el, care îl ia sub aripa sa protectoare. Un alt personaj relevant este Basil Hallward, care are un sfârșit „romantic”, cum a declarat Henry. Situația stă în felul următor: Basil e îndrăgostit de frumusețea lui Dorian și îi pictează un portret, de unde și titlul romanului. Henry pare a-l analiza pe băiat din cu totul alte puncte de vedere, observându-i potențialul și modelându-l după bunul său plac. Henry e un hedonist de zile mari și distruge sufletele tuturor oamenilor ce îi intră în viață, în scurt timp insuflându-i această trăsătură și lui Dorian, care se îndepărtează de povețele lui Basil și se îngroapă într-o viață în care plăcerea este pe primul loc, mergând la club, la operă și influențând diverși oameni cu opiniile sale toxice despre viață, cu indiferența sa incredibilă față de orice și lipsa de empatie. Personajul ajunge în scurt timp să fie preocupat doar de propria sa persoană și nu-și asumă reponsabilitatea pentru sinuciderile a mai multe personaje sau reputațiile lor distruse. Ajuns la vârsta de patruzeci de ani, Dorian este în continuare urmărit de trecutul său și amenințat de fratele primei sale iubiri, care caută să-i răzbune moartea și inima frântă de către Prințul Fermecat.
Misoginismul din carte, provenit de la Henry și învățăcelul său Dorian, sunt mai mult bazate pe faptul că atât aceștia cât și autorul în sine, sunt, cel mai probabil, homosexuali; deși asta nu le scuză mentalitatea și obiectivizarea femeilor, reprezintă totuși o explicație pentru intelectul acestora, de calitate superioară însă utilizat în cele mai păcătoase feluri. Dorian are uneori mustrări de conștință, după toate faptele comise, iar la finalul romanului chiar își dorește să se schimbe și să devină un om mai bun.
Misterul tinereții sale veșnice, cel puțin cea trupească, se datorează rugăciunii rostite de Dorian atunci când a văzut portretul realizat de Basil la începutul romanului… Influențat de comentariile lui Henry, Dorian își dorește ca el să rămână veșnic la fel de frumos iar tabloul să fie cel care îmbătrânește și suferă consecințele vieții duse de acesta. Ne dăm repede seama că acest tablou reprezintă chiar sufletul lui Dorian, pe care acesta îl ascunde într-o cameră închisă cu o cheie deținută doar de el, acoperindu-l și uitând de el, astfel încât nimeni să nu realizeze vreodată ce fel de om este cu adevărat și ce viață duce. Portretul se urâțește cu fiecare faptă mârșavă făcută de Dorian și abia la finalul romanului acesta decide să îl distrugă, după deprimanta dovadă a faptului că „o floare nu aduce primăvara”, iar indiferent cât de bune ar fi fost intențiile sale, chipul din tablou rămânea la fel de diavolesc.
Ce se întâmplă cu tabloul? Dar cu Basil? Citiți pentru a afla.

Mi-a plăcut mult structura circulară a romanului, a fost ceva complet și complex, chiar dacă m-a plictisit pe alocuri. Este o carte pe care cu siguranță o voi reciti, mi-a plăcut însă probabil nu va avea niciodată o importanță prea mare pentru mine. Dacă aș fi fost întrebată acum câteva luni ce văd în neregulă cu viziunea asupra vieții a lui Henry sau Dorian, aș fi răspuns nimic, ei mi-ar fi devenit zei într-ale hedonismului și probabil aș fi fost șocată de final, supărată pe destin și așa mai departe. Știind ceea ce știu acum, însă, nu pot decât să spun că Dorian a primit tot ceea ce a meritat și faptul că Oscar Wilde este încă unul dintre autorii pe care îi respect și îmi doresc să citesc mai multe lucrări de-ale sale. Această carte este un must-read după părerea mea și cred că va fi îndrăgită de cei care caută cărți originale, cu povești captivante, pline de suspans, cu crime; romane psihologice, întunecate, savuroase. Probabil că Dorian este unul dintre personajele ce va trăi veșnic în mintea mea, datorită evoluției sale din roman. Mă voi uita și la film în curând.