Nora/O casă de păpuși | Recenzie și rezumat

Am avut de studiat această piesă de teatru pentru ora de Literatură Universală de la școală. Eu am audiat videoclipul de mai sus și am rămas plăcut și în același timp neplăcut surprinsă.

Piesa a fost scrisă de Henrik Ibsen în anul 1879 și este povestea Norei, o femeie ce trăiește într-o relație abuzivă, în care soțul ei o tratează întocmai ca pe o păpușă, ca și când ar fi proprietatea lui și ar avea anumite obligații față de el și de societate. Partea neplăcută e faptul că încă mai există acest gen de relații, în care bărbatul vrea să controleze întreaga viață a partenerei sale, pornind de la hainele pe care le poartă, la întreaga sa conduită, la alegerile pe care aceasta le ia, luându-i astfel orice fel de a avea o personalitate proprie și de a intreprinde lucruri spre propriul folos. Partea care m-a surprins în mod plăcut a fost actualitatea acestei piese, limbajul, personajele și întreaga povestire.

Nora are trei copii și e căsătorită de opt ani cu soțul ei, Torvald. Cu ceva vreme în urmă, aceasta a făcut rost de o sumă mare de bani pentru a-i salva viața soțului, care era grav bolnav. Banii pentru plecarea lor in Italia se presupunea că vin de la tatăl Norei însă adevărul este că Nora a împrumutat banii de la altcineva, pe ascuns, deoarece Torvald nu nu era de acord să facă niciun fel de împrumut sau să aibă datorii față de nimeni. Pe parcursul piesei ne este prezentat felul cum Nora își pune soțul pe un piedestal, nevoile lui venind absolut mereu pe primul loc (ex.: felul cum o gonește pe prietena ei din cameră pe motiv că Torvald nu suportă să vadă pe cineva cusând). Cristina Linde este o prietenă din tinerețe a Norei, venită în capitală pentru a-și găsi un loc de muncă, dar în același timp este și confidenta acesteia și singura care află despre împrumutul făcut de Nora.

Situația se precipită atunci când domnul Krogstad vine să o amenințe pe Nora că îi va da fapta în vileag dacă nu îl convinge pe soțul său să nu-l dea afară de la serviciu. Torvald tocmai fusese promovat ca șef al băncii iar partea pe care nu i-o menționase Nora nici măcar Cristinei e faptul că a falsificat semnătura tatălui său pe chitanță, așadar putea suporta consecințe juridice pentru fapta sa. După ce acesta din urmă este într-un final concediat, Krogstad îi trimite lui Torvald o scrisoare în care îi explică situația iar Nora încearcă din răsputeri să își oprească soțul din a o citi. Pe alt plan, începând cu actul al II-lea al piesei, aflăm că Cristina și Krogstad aveau o istorie amoroasă iar femeia devine brusc reinteresată de acesta – atât cu interesul de a-și ajuta cea mai bună prietenă să scape de la anaghie, cât și pentru că sentimentele ei sunt sincere și își dorește să reia relația cu el. Punctul culminant e marcat de întoarcerea Norei și a lui Torvald de la o petrecere și de momentul când acesta citește în cele din urmă scrisoarea de la Krogstad. Prima sa reacție este să își blameze soția că l-a nenorocit, i-a distrus viitorul ș.a.m.d… Când acesta o întreabă strigând dacă înțelege ce a făcut, Nora nu face decât să răspundă cu calmitate “Da, acum încep să înțeleg…”. Deznodământul e marcat de sosirea unei alte scrisori de la Krogstad, care, convins fiind de Cristina Linde, își cere scuze și le trimite chitanța, spunând că nu mai are niciun interes legat de bani sau locul de muncă și vrea doar să facă pace. Torvald îi spune atunci Norei că o iartă, că totul e bine însă femeia s-a săturat să fie păpușa lui și decide să îl părăsească, spunând că nu mai poate iubi un astfel de om, care i-a ucis toate speranțele.

Impactul emoțional a fost imens pentru mine, puține chestii citite sau auzite mă pot face să lăcrimez (or close enough), dat fiind faptul că m-am regăsit foarte, foarte tare în povestea Norei și i-am înțeles foarte bine perspectiva. Ea și-a trăit întreaga viață slujindu-și mai întâi tatăl iar apoi soțul, renunțând la propriile plăceri pentru a avea grijă de ei. Devotamentul ei este fără de margini (de ex.: voia să-i ceară ajutorul doctorului Rank, cel mai bun prieten al soțului ei, legat de problema cu împrumutul făcut, însă când acesta i-a mărturisit că are sentimente de dragoste pentru ea, Nora nu i-a mai destăinuit secretul ei din dorința de a evita o implicare intimă cu acesta) iar sacrificiile făcute sunt, se subînțelege, de o mie de ori mai mari decât orice ar fi putut face Torvald pentru ea – care deși se jura că și-ar fi dat și propria viață, nu a fost în stare să-și ia vina asupra lui după citirea primei scrisori de la Krogstad și a blamat-o și jignit-o în continuare pe soția care i-a salvat viața. Până și faptul că nu a îndrăznit să-i ceară muribundului său tată banii de care aveau nevoie pentru a pleca în Italia dovedește că Nora este de o moralitate impecabilă, că a avut doar intenții bune însă nu a fost apreciată nici cât negru sub unghie pentru faptele sale. Tot ea este cea care la final spune că nu poate fi o mamă potrivită pentru copii ei, căci nu vrea să-i trateze la rându-i ca pe niște păpuși, că mai întâi trebuie să se educe pe ea însăși pentru a le oferi lor educația necesară. Nora ar fi mers într-atât de departe încât să se sinucidă pentru a păstra reputația soțului ei intactă, pe când acesta nu putea decât să îi spună că e copilăroasă și că nu știe nimic, că ar trebui să-l asculte pe el și să-i fie alături, în umbră, căci asta e menirea femeii pe lume. Tipul personajului Torvald mă dezgustă până la vomă, căci e foarte ușor de regăsit și în zilele noastre, mai ales printre bărbații tineri. Nora tot mai are curajul și puterea de a-i spune soțului ei că există o posibilitate ca ei să mai fie împreună iar căsnicia lor să funcționeze, însă până atunci “trebuie să se convingă singură dacă ea ori societatea au dreptate”. Nora e o femeie inteligentă și ahead of her time, cel puțin așa pare, căci Torvald e nespus de șocat de atitudinea sa de la finalul cărții și ca de fiecare dată, nu o ia în serios la început. Când realizează însă că o va pierde cu adevărat, bărbatul încearcă să-i promită că se va schimba însă Nora îi răspunde că schimbarea va veni abia după ce-și va pierde păpușa – și acestea fiind spuse, ea pleacă pe ușă și lasă totul în urmă. Ador această piesă de teatru și mi-ar plăcea foarte mult să o văd reprezentată. Totul se petrece în Norvegia, țara de origine a autorului iar actul I debutează cu o zi de iarnă în care Nora vine acasă după ce a cumpărat un pom de Crăciun. Până și la chestia asta, Torvald are ceva de comentat și o numește cheltuitoare pe femeie, care a vrut doar să facă ceva constructiv pentru casa și familia lor. Chiar și trăind în acest iad – cum ea bine recunoaște la final, că a fost doar veselă, nu și fericită cu adevărat -, Nora tot găsește puterea de a se juca cu copiii ei și a-i spune soțului său cuvinte frumoase, chiar dacă acesta o ține ca pe o pasăre într-o colivie. Cred că aș mai putea scrie cel puțin trei pagini despre cât de tare urăsc tipul personajului lui Torvald dar mă voi rezuma la a spune că recomand cu mare căldură măcar audierea acestei piese de teatru, care m-a făcut să-mi doresc să aflu mai multe atât despre acest autor cât și despre operele dramatice în general.