Inițial am decis să citesc câte una din cele opt povești în fiecare seară înainte de culcare însă astăzi le-am citit pe ultimele trei. Mi-a plăcut că au fost destul de diversificate și preferatele mele ar putea fi Geamantanul și Cea mai bună dintre lumile posibile. Fiecare dintre povestirile lui Flavius își are frumusețea chiar în ultimele cuvinte. Recunosc că pe unele dintre ele nu le-am înțeles, fie m-au depășit (Furcacaudină), fie am rămas pur și simplu impasibilă în fața lor, nu mi-au transmis nimic, însă cele mai multe mi-au fost neutre. Am câștigat cartea la un concurs organizat de autor pe Facebook iar rating-ul său ar fi 2.5/5. În general nu-mi plac cărțile de povestiri și nu am întâlnit vreuna până acum care să primească un punctaj prea mare din partea mea.
Prima povestire, Vegetal, chiar mi-a plăcut și m-a introdus cu bine în acest labirint cu chestii din ce în ce mai stranii – sau mai bine zis, mai multe tipuri de „straniu”; e clar o carte pe care o voi recomanda de Halloween sau dacă îmi cere cineva o recomandare de carte horror, unele chestii chiar au avut darul de a mă speria, deci și-au atins scopul. Vegetal înspăimântă prin plante, domeniu care zic eu că ar trebui cercetat mai în profunzime de regizori și scriitori, căci aceste ființe necuvântătoare și nevertebrate pot într-adevăr să dea cele mai oribile coșmaruri. Furcacaudină vă spuneam că m-a pierdut la final, mi s-a părut a fi scena de la finalul filmului Perfume, m-a distrat ideea ei, a unui concurs de artă din care se voia eliminată competiția, însă nu aș putea spune exact ce s-a întâmplat acolo.
II m-a dus cu gândul la 1984 sau Ferma animalelor datorită prezenței anumitor porci, ființe grețoase și aducătoare de moarte, însă povestea nu m-a impresionat în mod deosebit. Geamantanul mi s-a părut funny, genul comercial de horror, iar finalul mi-a adus un zâmbet larg pe buze și multă satisfacție, căci nu mi s-a părut a fi predictibil. Sute de inimi mici ca sute de sori prinşi sub pământ a fost o poveste șmecheră dar nu tocmai pe gustul meu; un om urmărit de propriul trecut și mulți, mulți bebeluși – un subiect poate mult prea horror pentru mine, la care nici nu vreau să mă gândesc. Sânul, din nou, m-a făcut să rânjesc, m-a distrat maxim și pot spune că mi-a plăcut conceptul (dar și cantitatea) de mizerie care s-a putut regăsi în acea poveste. Chelia lui Valeriu m-a dus cu gândul la comunism, la fel ca mai multe povestiri din această carte, deci din start trebuia să aibă un schelet propriu, un curs al acțiunii foarte previzbil și ușor de urmat. O poveste pe care am înțeles-o doar pe jumătate. Cea mai bună dintre lumile posibile a avut o frază finală bestială, bună de copiat cuvânt cu cuvânt… chestie pe care totuși nu o s-o fac, dar mi-a plăcut mult de tot conceptul și tot ce s-a întâmplat în poveste. Mic spoiler: îngeri morți și căcat. Liniștea a fost o poveste bună de încheiere, care poate m-a făcut să realizez că Bizaroproze nu trebuie neapărat privită ca pe o carte horror ci una care-ți dă de gândit (chestie horror în sine, pentru unii); mi-a plăcut ce a realizat Flavius, poate pe viitor voi mai avea ocazia să citesc și altceva de la el, cărticica asta cu siguranță îmi va rămâne în memorie și o voi reciti cândva. O recomand celor care abia așteaptă să fie surprinși, dați pe spate, speriați, iluminați și amuzați deopotrivă!
Cristina Boncea 
Lasă un răspuns