Cristina Boncea

3.5/5

Voi începe prin a explica titlul, căci am foarte multe lucruri de spus despre această carte. Alias Grace poate fi înțeles abia la final, când aflăm ce se întâmplă de fapt cu Grace Marks, cea mai cunoscută criminală a anilor 1840 din Canada. Aceasta petrece aproape treizeci de ani în închisoare, fiind judecată pentru o crimă pe care se presupune că a comis-o când avea vârsta de șaisprezece ani. Cea mai mare parte a cărții este formată din istorisirea acesteia, făcută ca o confesiune unui anumit doctor pe nume Simon Jordan, în timp ce Grace se îndeletnicește cu activitatea sa preferată și anume cusutul. Doctorul consideră că va descoperi ceva măreț și va putea rezolva acest caz, care să îi aducă mai apoi faima mondială; fundamentul pe care Alias Grace se bazează pe următoarea întrebare: este aceasta vinovată sau nu?
Grace îi povestește cum mama ei a murit și a fost nevoită să își părăsească frații și tatăl alcoolic, după ce întreaga familie a emigrat peste ocean și au ajuns în Toronto. Grace se angajează ca menajeră în mai multe case diferite, unde cunoaște oamenii care îi vor marca întreg destinul. Mai întâi, o avem pe Mary Whitney, care este un alter ego (și chiar mai mult de atât) al lui Grace, pe care o tot menționează și și-o amintește de fiecare dată, o voce mereu prezentă în mintea ei. La casa domnului Kinnear, Grace îi cunoaște pe McDermott și Nancy, personaje principale în sentința pe care Grace mai târziu o primește. Pe scurt, bazat pe un fapt real, Grace e acuzată că l-ar fi ucis pe proprietar, împreună cu Nancy – cealaltă fată în casă, care trăiau în concubinaj, ajutată de McDermott. McDermott este condamnat la moarte dar chiar și înainte de a-și da ultima suflare, încearcă să dea vina pe Grace pentru cele două omoruri. Grace este însă condamnată la închisoare pe viață, datorită simpatiilor câștigate datorită vârstei pe care o avea.
După ce a petrecut niște ani buni și la sanatoriu, Grace a fost lăsată să lucreze în casa guvernatorului închisorii, unde de asemenea și purta dialogurile ei cu domnul doctor Simon. Lucrurile iau o întorsătură urâtă când Grace este hipnotizată iar oamenii descoperă adevărul vinovăției sale. Acesta este momentul când Simon, după toate speranțele pe care și le pusese în acest caz, dispare din peisaj iar peste ceva ani, își pierde o bună parte din memorie pe timpul războiului și renunță definitiv la obsesiile sale pentru bolile mintale și întemeierea unui astfel de spital, pentru a-i ajuta. Cel care o hipnotizează pe Grace este un șarlatan foarte priceput, pe care aceasta îl cunoștea de multă vreme, dinainte de a fi închisă, iar rolul său (Jeremiah) este acela de a fi un fel de înger păzitor, care o rugase pe aceasta să fugă cu el în lume înainte de a avea loc crimele. Peste câțiva ani, Grace este grațiată și povestea are un final mai mult sau mai puțin fericit. M-a dus cu gândul la cartea Lenei Constante, Evadarea tăcută. Nu vă pot spune mai mult de atât despre poveste în sine, însă pot spune că a fost construită într-un fel foarte realist, care a reușit să mă inducă în atmosfera acelor vremuri și m-a ajutat să înțeleg mentalitatea oamenilor de atunci. Mă bucur că am citit această carte, scrisă într-un still specific Margaret Atwood, deși este doar a doua lucrare a sa pe care o parcurg. Până la urmă, nu se mai pune cu adevărat problema dacă Grace este vinovată sau nu – având în vedere că ea susține că nu își amintește ce s-a întâmplat – ci urmele pe care acel eveniment le-a lăsat asupra ei, felul în care au marcat-o și i-au schimbat viața. Grace are o personalitate foarte interesantă, este o femeie rezervată și cu moraluri bune, cel puțin în aparență; sau cel puțin este suficient de inteligentă încât să-și dea seama că nu avea alt mod de supraviețuire decât să lase această impresie, indiferent de ce ar fi făcut în noapte, când nu o vedea nimeni. Ea pozează pe întreg parcursul întrunirilor cu doctorul și confruntărilor cu ceilalți oameni într-o victimă și nu susține pentru niciun moment că ar fi vinovată de crime, deși declarațiile ei s-au modificat în repetate rânduri. Mi-a plăcut mult intriga și toate bârfele ce au loc în micile orașe, cum era cel în care Grace își ducea mai departe sentința, cât și viziunile oamenilor cu privire la mesmerism, capacitatea lor de înțelege mintea umană – având în vedere că autoarea nu a trăit în acea perioadă, cartea este o ficțiune istorică, iar ea a încercat pe cât posibil să se limiteze la cunoștințele oamenilor de atunci, la tehnologia și știința care se practicau cu atâția ani în urmă în Statele Unite, Canada și Europa. Cunoștințele care ne sunt oferite sunt uimitoare, fie că vorbim despre lucrurile pe care Grace le știe ca „fată în casă”, precum trucuri pentru curățarea hainelor sau îngrijirea plantelor, cât și informații despre hainele care se purtau, cum era văzută femeia în societate și lucrurile în care oamenii credeau. Mi-a plăcut și cum a fost structurată cartea, în mai multe părți și capitole de dimensiuni decente, conținând diverse scrisori, fiind relatată când la persoana a III-a, când la persoana I. În ciuda celor 670 de pagini, romanul mi s-a părut ușor de parcurs, captivant, de o frumusețe care în zilele noastre s-ar putea să nu se mai găsească sub aceeași formă, imaginea unei vieți trăită la fermă, cu preocupările unor oameni care sunt morți de mult, din cauze care în zilele noastre sunt mai mult decât tratabile.
Ce s-a întâmplat de fapt cu Grace? Cum a ajuns ea să fie grațiată? E vinovată de crime sau nu?
Veți afla citind acest roman minunat, lucru de care eu sunt mândră că l-am făcut.