Ultimul avanpost, recenzie

Scorul ar fi 2,5/5. Motivul pentru care nu am vrut să citesc această carte până acum, deși am avut mai multe ocazii, a fost faptul că nu m-a atras deloc – în principiu datorită genului. Nu îmi plac distopiile, mai ales cele fantastice și sunt foarte puține excepții pentru mine în acest caz. Am vrut ca totuși să ofer acestei cărți o șansă căci eram convinsă că Lavinia e o scriitoare excelentă – ceea ce și e!
Execuția, tehnica, ș.a.m.d. au fost impecabile și m-au ajutat să citesc această carte într-un timp foarte scurt. Cu siguranță nu vreau să citesc volumul II, pentru simplul motiv că nu vreau să mă implic în serii în general, nu am răbdarea și nici pasiunea necesare, nothing personal. Nu e genul meu, însă am vrut să știu despre ce e vorba.
Dia e o tânără ce-și trăiește viața într-o Românie din viitor, monarhică, și urmează să o conducă alături de logodnicul ei, Alex. Aceasta este însă răpită de membrii organizației E.S.C.U și realizează că întreaga ei viață a fost o minciună, că prietenii îi sunt de fapt dușmani și invers. Aș putea foarte simplu să o compar cu seria Uglies, într-o combinație cu conceptul serialului Limitless – datorită existenței anumitor cipuri, care schimbă cu totul firea umană și viața așa cum o știm. Al Treilea Război Mondial a dus România într-o stare care mie mi se pare foarte asemănătoare comunismului, aceeași Mărie cu altă pălărie, cu alte cuvinte. Dia e o fată „obraznică”, atitudinea ei îmi aduce aminte tare bine de Lavinia din viața reală (sau cel puțin modul cum mi-o imaginez eu din puținele noastre interacțiuni). Ea trebuie să decidă de ce parte a baricadei să lupte, după ce trece prin mai multe evenimente care aproape că îi aduc moartea. Cartea e plină de acțiune, însă nu am reușit să fiu deloc surprinsă de acel „mindfuck” despre care am citit în recenzii; mi s-a părut că Lavinia a făcut în așa fel încât finalul să fie previzibil, ne-a dat detaliile din timp iar Diei nu i-a luat prea mult să le pună cap la cap în poveste. Deși într-adevăr este prima distopie românească, elementele sale sunt comune, poate mult prea comune cu ale oricărei alte distopii – ceea ce bineînțeles, poate fi atacat cu argumentul „păi asta face o distopie să fie o distopie!” dar aici revin cu afirmația mea de la început și anume, nu-mi plac distopiile. Nu pot spune cu exactitate ce i-a lipsit romanului, dacă i-a lipsit ceva. Nu am fost dezamăgită de Lavinia ca scriitoare, a oferit momente deep și romantice, sex, a insuflat teama, pe scurt, a oferit o gamă largă de trăiri la care eu însă nu m-am putut raporta căci lumea pe care a creat-o pur și simplu nu îmi surâde, nu e pe gustul meu. Nu regret că am citit cartea, trebuia să o fac mai devreme sau mai târziu însă a fost o dovadă în plus pentru mine că ar trebui să mă distanțez de tot de cărțile fantasy, care au venit doar ca o pierdere de vreme în trecut. Așa că pot doar admite sincer „I don’t get it”. Nu o pot critica. Nu o pot compara cu Jocurile Foamei, chiar nu prea văd legătura – am zărit o frântură doar atunci când unul dintre personaje i-a spus Diei că poate deveni o eroină prin înfruntarea viitorului rege – dar în rest, povestea o ia în cu totul altă direcție. Popor vs. guvern, un subiect despre care se poate scrie în mod nelimitat…
Pot spune doar că Ultimul Avanpost nu a adus nimic nou în sfera mea de cunoștințe în materie atât de cărți distopice cât și de informații propriu-zise, referitoare la lumea în care trăim. Opinia mea sinceră e să citiți cartea doar în cazul în care știți că sunteți atrași de acest gen literar, altfel presupun că vă veți regăsi în situația mea. De cele mai multe ori o tehnică bună nu reprezintă mare lucru, ci reflectă doar ușurința cu care poate fi parcursă o carte – restul e dat de poveste, originalitate și trăiri, care pe mine nu au reușit să mă atingă de această dată.
Mulțumesc Lavinia pentru copia oferită și îmi pare rău că ceva din natura mea mă face incompatibilă cu lumea pe care ai creat-o tu, însă sunt mai mult ca sigură că există mulți alți oameni care ar da orice pentru a trăi acolo cu tine.