
Am făcut de curând un videoclip pe YouTube în cadrul unui interviu pentru Observatorul Cultural în care-mi exprimam opinia conform căreia, deși lectura aduce cu sine anumite avantaje în viața unui cititor, cărțile nu te fac totuși mai deștept. Vreau să specific că mă refer cu precădere la cărțile de ficțiune. Mulți vin cu argumentul […]

V-am prezentat imaginea unei copile care a fost foarte dezechilibrată de lucruri pe care nu le putea controla și care au venit din toate părțile. Abia acum mi-am găsit vocea pentru a exprima toate aceste lucruri. Haide să nu mai perpetuăm asta, să nu mai creștem copile menite “să își revină” din experiență traumatică a unei copilării furate, care trebuie să își facă singure ordine în suflet după. Haide să fim umani.

Nu cred că principiile de bază ale creștinismului – sacrificiul de sine și umilința (iertarea, întoarcerea celuilalt obraz), cât și elementele fundamentale ale curentului romantic ce fac referire la același tip de sacrificiu din iubire, la glorificarea unei iubiri unice care apare odată-n viață și trebuie să dureze până la sfârșitul ei, nu cred că toate aceste lucruri sunt de dorit sau de pus în practică într-o relație sănătoasă din zilele noastre.
Mi-am propus sa citesc toate cartile pe care le am in biblioteca si sunt necitite. Daca nu o fac anul asta atunci nu o s-o fac niciodata. Dar cel mai mult vreau sa citesc carti fantasy, Sf, horror si romanesti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dintre obiectivele pt. 2016, am bifat deja unul: Zori de zi, ultimul volum din Amurg.
Vreau:
– sa recitesc Harry Potter, Ciresarii si Trecute vieti de doamne si domnite,
– sa citesc Enders – Lissa Price (am citit prima carte, Starters); Scoala noptii si Cartea vietii – Deborah Harkness (am citit prima carte din trilogie – Cartea pierduta a vrajitoarelor) si cel putin 5 carti din colectia Adevarul – 100 de opere esentiale.
Si cam atat, ca mai mult nu cred ca ma lasa copilul. :P
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Că tot am văzut în poză, mi-am propus să-mi iau toate volumele din „Vampirii sudului” și să le citesc ptc. am doar două dintre ele, vol 8 și 10.
ApreciazăApreciază