când mă privești cu ochii ca de sticlă,
și nu sticloși cum îi știam cândva
căci lucrurile se transformă veșnic,
promit că și eu m-oi schimba.
-c.b, 2016
Cristina Boncea
Scriitoare, consilier pentru dezvoltare personală și psihoterapeut integrativ în formare.
Poezie #2
Un răspuns la „Poezie #2”
-
Îmi amintește într-un mod ciudat de cartea mea preferată, „Fiul risipitor” de Radu Tudoran. Oricum, frumoase versuri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cristina Boncea 
Lasă un răspuns