Belcanto, recenzie

IMG_6742

Cartea asta m-a lăsat rece la început însă ceva m-a făcut să-mi continui lectura. Am avut de fapt două motive distincte: 1. faptul că prima carte citită de la această autoare, Fascinație, se află printre preferatele mele și 2. curiozitatea de a vedea deznodământul poveștii. Locul desfășurării acțiunii? Același pe întreaga durată a romanului, cele 350 de pagini pe care le-am parcurs destul de greu. Personaje? O cântăreață de operă americancă, un important patron de firmă japonez, translatorul acestuia și restul oamenilor ce au fost luați ostateci la serbarea aniversării de 53 de ani ai domnului Hosokawa – cel in cinstea căruia Roxane Coss a venit să își interpreteze ariile. Teoriștii aveau în plan răpirea președintelui statului sud american (al cărui nume nu-mi amintesc să ne fi fost menționat) însă lucrurile nu merg conform planului lor așa că iau sub asediu întreaga clădire și oamenii din interiorul său pentru patru luni și jumătate. Între timp, o mare parte din ei își primesc libertatea din lipsă de spațiu sau interes pentru negocierile cu guvernul însă cei rămași își duc existența într-un mod monoton și redescoperă o nouă viziune asupra vieții.

Mi s-a părut scrisă într-un mod destul de superficial și pot spune că m-a plictisit, în special datorită faptului că nu se schimbă mare lucru de la începutul poveștii și până la sfârșit, cu excepția faptului că făcând parte dintr-un atac terorist (format din trei generali și puști train-uiți să folosească arme pentru împlinirea unui scop mai mare, care îi este neclar și însăși grupării) le marchează viețile protagoniștilor și încearcă să ne sublinieze nouă faptul că viața poate lua oricând o întorsătură oribilă șo trebuie să ne bucurăm de ce avem. Finalul mi-a plăcut, chiar dacă era mai mult sau mai puțin de așteptat. A fost o lectură plăcută, indiferent cât m-am plâns eu pe parcursul ei, datorită faptului că subiectul său central e mai degrabă un experiment psihologic, realizat de niște oameni care nu aveau niciun drept să facă ce au făcut și care au sfârșit pe măsură. Pe parcursul celor patru luni și jumătate, ostatecii și teroriștii de vârste mult mai mici decât aceștia formează prietenii bazate pe solidaritate și obișnuința de a trăi în aceeași casă zi de zi. Există și un anume personaj pe nume Messner, un elvețian aparținând  Crucii Roșii care este intermediarul între teroriști și guvern, aducându-le hrană și alte cerințe în schimbul promisiunii că ostatecii nu vor fi împușcați.

În mod evident se formează și cupluri și anume: domnul Hosokawa și cântăreața de operă pe care o admira așa de mult, pentru care a acceptat să vină la petrecerea aranjată în cinstea lui și translatorul său, Gen, împreună cu Carmen – o puștoaică teroristă. Cele două cupluri se văd pe ascuns și au planuri mari după ce vor reuși să se elibereze de teroriști. E interesant să vezi cum regulile sunt din ce în ce mai puțin stricte și cele două grupuri (cei ce domină și cei ce sunt dominați) devin din ce în ce mai apropiate. Asta până într-o zi când Messner le dă un ultimatum, anunțându-i că cei din armată, sub comanda guvernului desigur, vor veni să rezolve problema ce s-a exstins deja pe o perioadă foarte lungă de timp.

Nu mi-a plăcut prea mult felul în care a fost scrisă cartea însă categoric mi-a mărit interesul pentru operă (I will do some research). Desigur că lecturarea acestei cărți m-a făcut să-mi pun întrebări referitoare și la Fascinație, care ar putea la fel de bine să nu fie așa de impresionantă pe cât îmi amintesc.

Gen, translatorul, cunoaște foarte multe limbi și este respectat de toți cei din jur. Lui Roxane îi sunt îndeplinite toate dorințele datorită vocii ei superbe. Majoritatea oamenilor din casa vicepreședintelui vorbesc limbi diferite și de aceea Gen (de origine japoneză) este un om indispensabil. Ne este dat câte un mic background asupra fiecăruia dintre oamenii rămași în casă, după eliberarea femeilor și a angajaților la petrecere. Pot spune că înțeleg faptul că toți acei oameni importanți și bogați au uitat să mai trăiască cu adevărat, având programe atât de încărcate și lucruri de rezolvat și de ce ținerea lor în captivitate și îndeplinirea doar nevoilor minime de trai i-a făcut să uite de trecerea timpului, de trecut sau de viitor, să ajungă chiar să le placă modul de viață sub constrângerea armelor ș.a.m.d. Mesajul nu mi se pare însă foarte important sau deep, povestea de care autoarea s-a folosit pentru a-l transmite m-a obosit de mai multe ori însă recunosc că e interesantă în felul ei iar unele pasaje sunt descrise cu multă pasiune, le poți vedea frumusețea și simbolizează lucruri aparte. Nu regret că am citit această carte dar nu consider că m-am ales cu un prea mare bagaj de informații din urma ei. O recomand celor pasionați de povești de iubiri interzise, de drame, de pericol și artă.

3

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: