Cristina Boncea

Chiar am vrut să fiu impresionată de cartea asta dar nu s-a întâmplat.
Murakami este foarte lucid, clar și explicit sau cel puțin așa s-a întâmplat în cazul personajului principal din această carte, prin a cărui perspectivă ne este prezentată lumea. El își aduce aminte de anii de facultate și relațiile pe care le-a construit cu diferite persoane.
În primul rând, acțiunea are în principiu loc la Tokyo iar Toru Watanabe este un om în aparență simplu, pasionat de cărți și cultură, care studiază teatrul. Cel mai bun prieten al său s-a sinucis iar Watanabe decide să se plimbe de câteva ori cu prietena lui, Naoko, prin oraș… Cei doi ajung bineînțeles să se îndrăgostească, fiind uniți de dragostea pentru prietenul răposat, Kizuki.
Problema e că Naoko are anumite tulburări mintale și se duce într-un sanatoriu aflat în munți pentru o perioadă, timp în care Watanabe cunoaște o altă fată – pe Midori.
În perioada când sunt despărțiți, Watanabe se împrietenește cu diferiți băieți din cămin, face sex cu necunoscute, bea și citește. Mai apare și Reiko în peisaj, colega de cameră a lui Naoko din sanatoriu. Cum a spus și Irina Stoica (datorită căreia am pus mâna pe cartea asta), Murakami se concentrează mai mult pe momente și personaje decât pe acțiunea propriu-zisă. Ce se întâmplă cu cele două fete din viața protagonistului? Rămâne să aflați voi.

M-a impresionat și mi-a plăcut foarte mult partea din povestea de viață a lui Reiko când aceasta era profesoara de pian a unei adolescente sclipitoare (în care m-am regăsit puțin, într-un mod diferit). Cartea fusese destul de cenzurată și light până atunci, nu mă așteptam la ceva prea crazy din partea autorului dar recunosc că mi-a atins punctul sensibil și m-am bucurat la maxim de cele câteva pagini – ba chiar m-a ținut și în suspans acel capitol lung de 100 de pagini, dorind să aflu ce s-a întâmplat în continuare între Reiko și puștoaică.
Din păcate, cam acela a fost singurul moment care mi-a oferit vreun tip de trăire și pot spune că am înțeles lucrurile foarte bine, am rezonat cu multe replici sau mentalități ale personajelor dar pur și simplu cred că are de-a face mai mult cu faptul că eu mereu caut acțiune care să susțină un anumit sistem de gândire și mi se pare aiurea dacă e doar teorie și mai puțină practică. Sunt multe lucruri care s-au întâmplat dar povestea e lineară și are un final previzibil; totul se petrece în mintea lui Watanabe, un personaj destul de nefericit și negativist, din punctul meu de vedere – deloc simpatic. Chiar dacă stilul autorului este direct și uneori vulgar, lucruri care mă atrag, acest roman mi s-a părut șters și în niciun caz o capodoperă, așa cum mă așteptam. Pe alocuri a fost chiar plictisitor așa că nu știu când și dacă voi mai pune mâna și pe altceva scris de Murakami.