Trebuie să recunosc că am fost ușor de dezamăgită de această carte în sensul că mă așteptam ca măcar de această dată să fie menționat serialul Life with Louie. A fost și puțin mai greu de citit decât Dear Dad, e mai multă introspectivă și lucruri care se repetă dar desigur – e o carte de self-help foarte realistă și utilă, aș zice eu. Louie ne vorbește pe întregul său parcurs despre problemele sale de greutate provenite din copilăria grea și lipsită de dragoste și afecțiune de la părinți. El încă încearcă să găsească răspunsuri din trecut, fiind triggerit de decesul mamei sale de această dată.
Dragostea de sine este un drum lung pentru Louie dar într-un final reușește. De data asta, cartea nu s-a concentrat pe cariera lui Louie, ce a fost puțin pusă deoparte pentru ca acesta să facă pace cu el însuși. Titlul are o explicație foarte cute: Louie a inventat o poveste despre un elefant pe nume Jumbo care este luat de lângă mama sa și dus la circ, urmând să aibă un final tragic… însă Jumbo este partea din el care trebuia să moară pentru ca lucrurile să fie ok. Louie e în continuare amuzant însă lupta sa cu kilogramele este dură și trece printr-o grămadă de etape. Eu cred că o persoană aflată în aceeași situație cu Louie se va simți mult mai bine după citește această carte, cât despre ceilalți oameni – eu una am înțeles mai bine ce înseamnă să fii supraponderal, de unde pot proveni aceste probleme și care este mecanismul lor psihologic.
Am fost determinată să citesc această carte fiind scrisă de Louie și nu regret faptul că mi-am îmbogățit cunoștințele în legătură cu oamenii de genul său. Astfel de lucruri nu pot fi aflate întrebând pe cineva direct, în general, pentru că răspunsurile sunt dureros de dat – însă Louie a găsit curajul de a o face. De aceea merită citit și apreciat, atât ca și comediant cât și ca ființă umană.