What Daddy did, recenzie

O carte foarte traumatizantă dar a cărei descriere m-a atras de la bun început. O carte auto-biografică, o continuare. Nu știu dacă voi achiziționa și primul volum.

Este povestea Donnei Ford, o mamă a trei copii ce a avut o copilărie dezgustătoare. Fiind părăsită de mama ei biologică, a ajuns într-un centru de plasament alături de sora și fratele ei mai mari. Tatăl ei biologic, care însă nu era și tatăl biologic al celorlalți doi copii, i-au luat acasă pentru a trăi alături de el și de soția lui, Helen. Helen s-a purtat urât cu Donna din prima secundă, având în vedere că a mai făcut trei copii cu tatăl acesteia și locuiau cu toții într-un apartament mic din Edinburgh. Foarte violent, abuziv, greu de citit – traumatizant, după cum am spus. Lucrurile prin care Helen a făcut-o pe Donna să treacă nu sunt neauzite, dar a fost cu atât mai greu să le citesc având în vedere că au fost povestite la persoana I, de victimă însăși. Abuzurile sexuale au început de la vârsta de 11 ani sau chiar mai devreme. Titlul nu este ceea ce pare, însă Donna nu poate să nu își învinovățească tatăl care a lăsat toate acele lucruri oribile să i se întâmple. Cum a reușit Donna să scape? Ce s-a întâmplat? Nu vă pot destăinui finalul.
Cartea e construită pe flasback-uri și triggere, Donna cea mai recentă fiind femeia din 2008, când a fost publicată cartea. Aș citi primul volum doar de curiozitate, pentru a completa povestea… Deși a fost foarte bine scrisă și relativ ușor de parcurs, nu pot spune că Donna mi se pare o femeie strălucită. Având în vedere că această carte ne relatează copilăria ei, oferindu-ne în același timp și perspective pozitive asupra vieții, sfaturi&so on, nu știu cât de bine am reușit să descopăr adevărata personalitate a Donnei Ford cât legăturile pe care ea le face între traumele trăite în copilărie și viața ei de mai târziu. Cred că asta mi s-a părut cel mai important și m-a făcut curioasă. Într-adevăr, nu-mi vor ieși deloc din minte lucrurile pe care le-am citit. Voi contempla la ele, cu siguranță. Donna de asemenea ne îndeamnă să contemplăm la propria noastră copilărie, să nu lăsăm timpul să treacă căci anumite amintiri neplăcute ne pot afecta în cele mai neașteptate momente, că demonii „netratați” ne vor urmări toată viața și bineînțeles, sunt complet de acord cu ea.
Nu știu dacă pot spune că recomand cartea. Cu siguranță ar trebui să aibă o limită de vârstă. Poate chiar 18 ani; uneori voiam să o las jos și să o închid definitiv, atât de grafică este. Traumele și abuzurile sunt relatate în detaliu, din nou și din nou. Te pui în pielea personajului și e oribil.
Nu regret că am citit-o. Cu siguranță am lucruri pe care le voi păstra din ea. Și cu siguranță voi păstra și cartea în sine, mi se pare valoroasă.