Mara, recenzie/rezumat

Chiar mi-a plăcut această carte, am găsit-o foarte relatable.

Deși titlul este „Mara”, personajul principal este mai degrabă fiica sa, Persida. Urmărim evoluția celor doi copii ai săi, Trică și Persida, pentru care Mara se zbate singură, fiind văduvă. Acțiunea are loc la Radna și în împrejurimi iar personajele vizate sunt sătenii și relațiile dintre ei. „Mara” este o poveste de dragoste, categoric. Este o dramă, o mini tragedie privită însă cu stupoare, luată ca atare de privitori. Se poate spune că această dramă se desfășoară între Persida și Națl, fiul măcelarului. Problema cu acest băiat este faptul că e pe jumătate neamț și e de religie catolică – cel puțin asta gândește Mara constant, care îi vrea doar binele fiicei ei, pentru care strânge sume imense de bani de care însă nimeni nu știe. Mara debutează prin a fi podăriță însă apoi, afacerile sale prosperă și se extind.
Pe Persida a dat-o când era mică la biserică, să stea cu maicile. Maica Aegidia este un personaj care apare de multe ori în momentele de cumpănă din viața Persidei. Aflându-se în incinta bisericii, Persida este văzută printr-un geam spart de către Națl iar acesta este momentul când cei doi nu-și mai pot lua gândul unul de la altul.
Mara își trimite fata departe, în speranța de a o ajuta să ajungă bine și în același timp, să scape de Națl. Persida este curtată de mulți bărbați însă ajunge la concluzia că oricum i-ar răni pe toți cu felul ei de a fi, cumpătat dar și foarte vulcanic în același timp.
Despre fratele ei, Trică, aflăm că este un puști destul de mototol care însă reușește să intre calfă la Bocioacă și devine ulterior maistru în cojocărie. El dezaprobă de asemenea legarea Persidei de Națl. Relațiile Persidei cu cei doi membrii ai familiei sale se schimbă periodic, odată cu nehotărârea ei.
O altă problemă în relația Persida-Națl este și tatăl acestuia, Hubăr, care se opune cu vehemență și vrea ca fiul său să devină maistru măcelar, chiar dacă Națl nu simte o înclinație spre acest lucru și are un suflet „călător”. Națl e conștient că fata Marei e prea bună pentru el însă nu se poate abține. Persida însă îi vede sufletul și îl consideră un om bun așa că decide să se mărite pe ascuns cu el și să plece amândoi pentru o perioadă în Viena.
Când se întorc în țară, cei doi își deschid o cârciumă și o duc bine la început, însă apoi Națl cade pradă slăbiciunilor sale și începe să bea și să o agreseze fizic pe Persida. Un alt factor apare în poveste și anume, fratele său vitreg pe nume Bandi, copilul din flori al tatălui său.
Părinții celor doi nu sunt în continuare de acord cu relația lor însă lucrurile se schimbă complet când Persida dă naștere unui băiat. Botezul are loc și pacea aparentă apare, finalul romanului fiind oarecum tragicomic. Hubăr vrea să își răscumpere greșeala și să îl ia pe Bandi cu el la Viena însă acesta sare asupra lui și ne este dat de înțeles că îl omoară în timp ce râde. Mi s-a părut finalul perfect.

Cu alte cuvinte, romanul descrie viața la țară din anii 1800, cu frumusețile și urâciunile ei. Trică decide să plece oricum să lupte în război, deși fusese răscumpărat de Bocioacă la îndrumarea soției sale Marta, ce avea o slăbiciune (sexuală) pentru dânsul. Se întoarce și el la finalul romanului pentru a sărbători alături de cele două familii acum unite. E de menționat că băiatul a fost botezat în religia catolică.

Persida este o fată foarte puternică și inteligentă, povestea mi s-a părut actuală și foarte profundă. Ea decide să rămână lângă Națl indiferent de situație, doar pentru a nu-și păta reputația în fața lui Dumnezeu, spunând încontinuu că nu mai e alt bărbat pentru dânsa. E o fată smerită dar care încearcă în același timp să-și urmeze propria inimă.
Națl pe de altă parte e mult mai slab de înger și face multe greșeli, atât din orgoliu cât și din simpla neputință de a face ceva cu viața lui. Mi-ar plăcea să îi compar în glumă cu un cuplu de doi emo din care doar ea, Persida, reușește să se recupereze.

Sentimentele Persidei sunt descrise în amănunt, cu fiecare etapă a relației dintre cei doi. M-am putut raporta la foarte multe dintre ele și simt că le-am înțeles perfect. E și o poveste tristă, tocmai din cauza faptului că se menționează cursul acesta al unei vieți petrecută în legile societății, de care oamenii depindeau mult mai mult la vremea aceea, pare-mi-se.
În orice caz, Mara mi-a plăcut destul de mult, nu a fost o carte plictisitoare și doar stilul de scriere învechit m-a deranjat puțin. Mă bucur că am citit-o.