A trebuit să mă gândesc ceva pentru a pregăti această postare, pentru că deși sunt multe, lucrurile pe care eu le fac constant în timp ce citesc au devenit o obișnuință și mi-e greu să le identific. Am găsit însă câteva și aș vrea să le enumăr mai jos…
1. Îndoitul cotorului
Fac absolut mereu asta. Cum mereu dezlipesc ambalajul de pe sticlele de apă, așa trebuie să forțez biata carte atunci când am ajuns la o anumită pagină… chestia asta mă ajută și pe post de semn dar am și o satisfacție văzând cotorul cu urme de folosință pe el. Desigur, uneori se poate să am ghinionul să se dezlipească paginile dar nu mi s-a întâmplat prea des. Mie îmi place să se vadă atunci când am citit o carte și asta ne duce la numărul următor –
2. Scrisul/Subliniatul
Da, sunt unul din acei oameni. Nu scriu pe toate cărțile, decât pe cele de care sunt sigură că le voi păstra. Adică nu sunt foarte multe cărți cu scrisul meu pe ele. Îmi vine un exemplu în minte, cartea „O sută de zile de fericire”, primită de la editura Trei. Cartea avea special pagini goale unde autorul te încuraja să scrii lucruri care te fac fericit sau trist sau cum te vezi tu peste câțiva ani, etc. Cel mai mult am scris pe cartea aia and I regret nothing.
3. Incapacitatea de a „maratona” o serie
Deși am încercat să explorez acest teren recent, încă mi se pare imposibil să citesc toate volumele unei serii unul după altul. Mereu am nevoie de o pauză, să citesc altceva, înainte de a reveni la o serie, indiferent de cât de mult îmi place. Mă obosește să fiu prinsă în aceeași lume pentru prea mult timp. Dar asta nu înseamnă că nu voi mai face astfel de experimente pe viitor.
Sigur îmi vor mai veni și alte idei, de aceea această postare este doar numărul #1. Voi ce obiceiuri livrești aveți?
Eu am niste obiceiuri livresti opuse tie, sa zic asa… Adica sunt obsedata sa nu cumva „sa maltratez” cartea. Cartile citite doar de mine n-au nicio urma ca au fost lecturate. Acesta e si principalul motiv pentru care nu prea le imprumut, pentru ca nu toti au aceeasi mila de ele si unii mai au inca obiceiul barbar de a indoi paginile, in loc sa foloseasca un semn de carte… :) In plus, n-am subliniat niciodata direct pe pagina. In general, pasajele preferate sau ce vreau sa tin minte, scriu intr-un carnetel. Iar in ceea ce priveste seriile, nu ma apuc de vreuna pana nu am toate volumele si odata ce-am inceput-o e musai s-o duc pana la capat. :)
ApreciazăApreciază
Same here (nu indoi pagini, cotor, nu scriu pe carti etc.), cu exceptia seriilor unde ma apuc de citit chiar daca nu am toate volumele. :)
ApreciazăApreciază