Cristina Boncea

Pornesc postarea de la titlul melodiei Deliei, foarte criticată de altfel. Nu m-am obosit să caut în amănunt, dar am înțeles că printre argumente s-a folosit și faptul că acum fetele de 11 ani se vor îmbăta din cauza ei…

Mmkay. S’nteți nebuni. 

Mie nu-mi place să critic lucruri pentru că a) poate n-am dreptate și pot fi ignorantă și b) pentru că de obicei e inutil.

Ideea pe care voiam să o aduc în discuție nu e nicidecum industria muzicală din România, ci ideea de artă în general. Artă neînțeleasă și deseori, care șochează. Sunt oameni care se pot uita la un tablou renascentist , de exemplu, și să spună că e frumos doar pentru că acesta și-a păstrat valoarea în timp, fără să știe cu exactitate ce e așa valoros la el. Cu aceeași ipocrizie, se pot uita la o pictură modernă, tot cu nudiști, și să fie dezgustați. Argumentele pe care le găsesc împotriva lor sunt la fel de stupide ca cele împotriva „Da, mamă”; că promovează pornografia, că bieții copii vor fi expuși la corpurile goale ale unor oameni maturi – ca și cum corpurile nor nu vor arăta la fel peste doar câțiva ani, că n-are cum să fie considerată artă simpla imagine a unui corp omenesc dezbrăcat.

Arta e de obicei vulgară, chiar dacă la unele lucrări e mai puțin evident acest lucru. Arta vine din colțurile cele mai negre și întunecate ale minții umane, sunt gânduri omenești transformate în muzică, romane, picturi ș.a.m.d. De asemenea, arta poate reprezenta o perioadă din trecutul umanității, arta poate fi o schimbare importantă pe care a provocat-o. Când eram mai mică, eram convinsă că majoritatea oamenilor sunt sau pot fi artiști. M-am înșelat. Sunt puțini cei care sunt cu adevărat dedicați artei lor și vor să o îmbunătățească zilnic, să ofere lumii o variantă perfectă a muncii lor dar și a ființei lor. Cât despre lucrurile care pot sau nu pot fi artistice…

Orice poate fi artistic, asta cred eu. Prin fotografie, de exemplu, dacă știi să găsești un cadru bun, o lumină bună, etc., sunt convinsă că orice fotografie poate fi cel puțin frumoasă, chiar dacă subiectul e ceva banal precum un gândac. Arta a pornit de la natură, de la lucrurile pe care oamenii le vedeau în jurul lor. Dar cred că aici apare diferența dintre artiști și oameni simpli. Unde un ochi artistic distinge ceva măreț, un ochi simplu nu vede mai mult decât ceea ce e.

Așa și cu „Da, mamă” sau alte melodii cu mesaj asemănător… Nu spun că trebuie să vă placă muzica catchy de la noi, de Delia, nimic de genul – spun doar că e absurd să fie criticată și asaltată cu argumente ridicole, pe când ea vorbește doar despre depresie, chestie despre care putem citi în multe dintre romanele clasice populare și în zilele de azi. Că nu e bine să bei… cine a zis că e bine să bei? Pare Delia fericită în videoclip? Băutura mereu a fost un refugiu, nimeni nu e alcoolic de la prea multă fericire. La fel și cu Fifty Shades, cum am mai zis… da, e o trilogie foarte prost scrisă (dar pentru fanfic e doar mediocră), da, există o relație destul de abuzivă prezentată acolo dar eu în continuare refuz să cred că autoarea vrea să ne încurajeze să avem relații abuzive. Dacă e greșit să prezinți un bărbat în acea lumină, un fel de sociopat pe care tu îl poți salva și readuce la umanitate? Categoric. Dar aici nu mai e doar vina lui E. L. James. Cum nu e nici vina Deliei că niște părinți comuniști nu înțeleg că poate copiii lor vor ajunge într-o stare de depresie și deci, vor ajunge să bea, cu sau fără această melodie, cu sau fără mass-media… chiar dacă i-ar ține închiși în casă, ideile astea vin din interiorul ființei umane, auto-sabotajul, n-avem nevoie prea mare de influențe din exterior.

Oamenii, deseori, sau poate doar românii, ce știu eu… nu fac diferența dintre artist și opera sa. Omul care a creat-o poate fi cel mai bun om din lume, care și-a donat toți banii copiilor din Africa… dar nuu, dacă vreo creație de-a sa are vreo tentă de vulgaritate în ea, nimic altceva nu mai contează, omul este rău.

Mă întorc la romanele clasice, pentru care suntem atât de blamați că nu le citim („iar citești porcăria aia cu vampiri!? citește și tu literatură adevărată!”)… vai, și cât de optimiste și lipsite de vulgaritate sunt acele cărți. Câte lucruri bune învățăm din ele, cât de diferite sunt de melodia „Da, mamă”… NU. Niciunul din aceste romane nu ne încurajează să facem lucruri distructive, însă cu siguranță acestea ne sunt prezentate. Mă mir cum copiii de 14 ani, care sunt expuși operelor cerute la bac, intrând la liceu, nu se apucă să-și bată partenerii, la fel ca Ion… sau nu se duc să-și urmărească cu posesivitate iubitul sau iubita precum Ștefan Gheorghidiu, ca să vadă dacă-i înșală sau nu… Sunt categoric convinsă că aceiași copii, citind „De veghe în lanul de secară” se hotărăsc să se îmbete, să meargă la prostituate, să fie intenționat exmatriculați de la școală.

Now you know how stupid you sound.

Copiii voștri vor face oricum ce îi taie capul, oricât de bună ar fi educația primită, nu-i puteți proteja la nesfârșit… educați-i doar, așa cum am fost și eu educată, să nu preia lucrurile negative din societate, să nu fie ușor influențabili. Cât despre ce e sau nu artă… Nu contează că ochii voștri nu pot vedea ceva ca fiind frumos – dacă cineva l-a creat, e artă. Fie că apar droguri, alcool, țigări sau sex în peisaj. Arta e de obicei destul de tristă și are un mesaj puternic… de obicei cel opus lucrurilor pe care le vedeți. Nimeni normal la cap n-ar încuraja pe altcineva să se autodistrugă. Dar din nou, niciodată n-are nevoie de prea multă încurajare pentru a face asta. It’s human nature.

Mi-am amintit o știre foarte veche, ca un ultim exemplu. Un copil se uita la desene animate cu Spiderman și s-a decis să sară de la balcon cu o umbrelă, să vadă dacă poate și el să zboare. Acum, categoric că mama lui trebuia să-i dea în judecată pe cei de la Marvel, nu-i așa? Că doar din cauza lor, din cauza a ceea ce a văzut la televizor (chiar dacă era un canal TV targeted pentru vârsta lui), s-a întâmplat nenorocirea asta! #haha

Eu vă sugerez mai bine să petreceți mai mult timp cu copiii voștri, să discutați cu ei, să-i înțelegeți – decât să le interziceți chestii și să nu vă asumați nicio vină dacă ei cad în depresie sau au alte probleme de acest fel…

Voi ce credeți? Are arta limite? Îi afectează așa de mult pe copii încât părinții să dea complet vina pe o melodie dacă fiul sau fiica lor au venit beți acasă?

P.S. În caz că și acest argument a fost folosit, că „Delia face România de râs/De aia merg prost lucrurile în țara asta”, țin să menționez că eu mă bucur enorm că industria muzicală ia din ce în ce mai mare amploare și apar melodii diversificate la radio. Eu cred că numai așa putem progresa, să se audă și în afară de artiștii noștri. În plus, videoclipul piesei mi s-a părut foarte reușit și mă bucur de asemenea că sunt din ce în ce mai multe melodii cu versuri frumoase și lipsite de superficialitate. Eu una mă pot regăsi în melodia ei și sper să auzim din ce în ce mai multe de acest gen. Go, Delia.