Pe tine te vreau, recenzie

IMG_7508

Cartea asta a fost super, foarte bună.

Ea debutează cu personajele principale care află la ce colegii au fost acceptați. Blair e pusă pe lista de așteptare de la Yale iar surioara sa cu același nume se naște. Ea se supără pe Nate și Serena fiindcă amândoi au fost deja acceptați și vor merge la Yale. Jenny devine model iar Dan devine și mai excentric cu poeziile lui, se mută pentru scurt timp cu Vanessa și sunt aproape convinși că vor merge împreună la NYU. Serena se îndrăgostește ca de obicei de mai mulți tipi însă nu rămâne cu niciunul. Cartea se sfârșește cu o mare petrecere dată acasă la Vanessa…

Și mai este și scena finală dintre Nate și Blair, dar nu o să vă stric surpriza. Spun doar că mi-a plăcut foarte mult acel capitol.

Cartea a fost puțin mai intensă decât volumul trei (pe care l-am citit înainte) datorită relației dintre Dan și Vanessa… mi-a plăcut mult confuzia ei, fiind pusă în situația de a se lăsa în voia valurilor și a realiza ce e cu adevărat important pentru ea, în relația cu Dan. Mă deranjează atitudinea comunistă preluată de Dan de la tatăl său, cu privire la Jenny și pozele ei din reviste; too much slut-shaming, stop.
Am realizat până la urmă că adolescenții sunt de fapt conștienți de Gossip Girl, și de acolo încep bârfele lor.
Este sfârșitul anului, examenele finale. Ce se va alege de Serena, Blair, Dan, Jenny și Vanessa (pentru că iarăși Chuck are un rol minuscul)?

3

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web propulsat de WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: