Nu am fost dezamăgită pentru că mă așteptam ca John Green să-și mențină nivelul de mediocritate. Menționez faptul că îi citesc cele cinci cărți best-seller publicate până în prezent din simplul motiv de a avea argumente împotriva lor și de a le evidenția similitudinile. Dar pentru asta, mai am de citit Will Grayson, Will Grayson.
Revenind la aceasta – „Orașe de hârtie” ne spune povestea lui Quentin, care e îndrăgostit de Margo, o fată pe care nu o cunoaște foarte bine. Îi place, așadar, de imaginea pe care și-a format-o el despre ea, bazată pe aparențe. Cei doi se cunosc din copilărie și sunt vecini, însă nu sunt prieteni apropiați. Într-o seară, Margo îl ia pe Quentin într-o serie de farse plănuite de ea, după care dispare. Quentin se simte obligat să o caute și de aici începe totul…
Cartea a fost oribilă, nu în sine ci pentru că toleranța mea pentru John Green e din ce în ce mai scăzută. Quentin pornește într-o călătorie unde realizează că imaginația e un lucru periculos, că lucrurile pot fi diferite de felul în care ți le-ai imaginat – în concluzie, o altă lecție stupidă asemănătoare celei din An Abundance of Katherines sau restul cărților. În fine.
Quentin și prietenii săi pornesc în căutarea lui Margo, ratând absolvirea liceului. Dacă o găsesc sau nu sau ce s-a întâmplat cu această ființă asemănătoare Alaskăi, nu vă pot spune.
Nu aș vrea nici să vă influențez atât de negativ. Părerea mea fermă este doar faptul că poate John Green ar putea da impresia de autor sofisticat cu romane inteligente doar dacă nu ești deja conștient de toate lucrurile pe care le îndrugă el acolo… plus faptul că unele dintre ele sunt complet dezgustătoare (a se vedea, atitudinea lui Quentin, în acest caz, față de o nălucă… ideea de salvare auto-impusă, de dragoste din nimic, obsesie bolnavă fără niciun beneficiu, ȘI MAI ALES, fetele triste care dau de înțeles că au nevoie să fie salvate, că e musai). Nu pot înțelege pe niciunul din protagoniștii lui Green. Cu toții susțin că au argumente solide pentru lucrurile pe care le fac, că sunt conștienți că nu sunt ok și totuși -.
Sunt curioasă cum va fi această carte transformată într-un film, mai mult ca sigur, o să-i distrugă atmosfera de continuă disperare și lipsă de înțelegere a călătoriei sale (Quentin) extreeem de filosofică.
Nu a fost nici măcar amuzantă. Personajele și-au pierdut timpul și eu, de asemenea, mi-am pierdut timpul. Îh. (Rating final de 2,3 or smth).
Nici mie nu-mi place Green, dar- în cazul meu- eu l-am lăsat după 2 cărţi pe care le-am considerat nişte eşecuri lamentabile ale literaturii.
Am citit o singura carte de John Green (sub aceeasi stea ) si m-a dezamagit rau. Personajele mi s-au parut foarte seci si nu m-am atasat deloc de ele. Eu credeam ca fiind bolnavi atat de grav, vor face lucruri traznite si distractive, ca vor pretui fiecare clipa si vor trai cat de intens este posibil. Nu am simtit nici pic chimie intre hazel si ala si am avut parte de cea mai nesatisfacatoare scena de sex ever (poate realismul lui Green ma depaseste). In fine poate o sa incerc sa citesc „Cautand-o pe Alaska” just to give him a second chance.