Cristina Boncea

Cartea este o poveste de Crăciun, asta am gândit la început și cu această impresie am rămas întipărită în minte. Se manifestă pe două planuri timpul evocării și timpul evocat. Personajul principal este un bărbat poreclit Franzelă care își amintește de singura perioadă din viața lui când s-a simțit cu adevărat liber și anume, perioada liceului, când umbla cu gașca lui de atunci. Trebuie să recunosc că aceste flashback-uri ce urmează după fiecare capitol din timpul evocării m-au amuzat teribil și am adorat slangul românesc folosit în ele, cât și întâmplările propriu-zise. Fiecare membru al găștii avea o poreclă și principalele lor preocupări erau băutura și femeile. Protagonistul nostru s-a îndrăgostit atunci de soția lui de mai târziu, pe care însă nu o mai vede cu aceeași ochi.
El susține că a murit de cinci sau șase ori deja și că în viață mori de mai multe ori până la moartea finală. Sunt perfect de acord cu el, dacă interesează pe cineva.
Am spus la început că mi se pare o poveste de Crăciun fiindcă are în ea ceva din magia acestei sărbători, oferită de cadouri și copii. Bărbatul găsește singurul lucru pe care și l-a dorit dar nu l-a putut avea și profită de el pentru a-și spune povestea – scopul său inițial. Avem, așadar, un alcoolic fără speranță de vindecare, ce nu-și dorește decât să povestească cuiva peripețiile sale din tinerețe. Trebuie să recunosc că e a hell of a story și că eu personal aș sta să i le ascult.
Gașca lui de prieteni își ducea veacul într-un oraș mic, al cărui nume nu este specificat și niciunul dintre ei nu avea prea mulți bani. Da, am regăsit în această carte și o oarecare asemănare cu prima carte de la acest autor pe care am citit-o – Sunt o babă comunistă! – și anume, amprentele lăsate de regimul comunist, de la raționalizare și până la sistemul din învățământ.
Protagonistul nu este deloc un bărbat „care e reușit în viață”, un bărbat cu idealuri, singura sa dorință fiind libertatea de a fii cine este, fără îngrădiri. Needless to say că-și găsește veșnic această libertate în alcool, neținând cont de nimic din jur. Ceilalți îl privesc fie cu silă, fie cu milă sau amândouă, părând caraghios sau chiar nebun… soția se roagă pentru binefacerea sa însă el e prea pierdut în amintiri și în paradisul pierdut al tinereții.
Este un roman cu un limbaj vulgar dar nu și cu imagini vulgare, aș spune, deoarece nu prezintă violență sau abuz ci doar scene care sunt menită se provoace râsul sau, în cazul timpului evocării, orice emoție îi e stârnită cititorului atunci când vede un depravat sentimental cu suflet de copil.
Cu alte cuvinte, mi-a plăcut cartea… Povestea ei la timpul prezent și persoana a treia îl prezintă pe acest bărbat lăsându-se recrutat pentru misiunea de a fii Moș Crăciun pentru copiii cu probleme mintale ai unui centru de plasament, de către o româncă și un bărbat care vorbește o limbă ciudată – după cum spune și pe copertă.
V-o recomand cu căldură, este foarte savuroasă și distractivă, se citește repede dar este și revelatoare și ne face să ne punem întrebări… se pierde cu adevărat libertatea în tinerețe? Și cum o putem regăsi?