Cristina Boncea

O carte ce poate fi ușor comparată cu Lolita, fiind o versiunea din perspectiva feminină, aproape la fel de dramatică și plină de o grămadă de elemente bolnăvicioase, vanitate și gelozie. Aș putea de asemenea să o compar cu seria Gossip Girl, cartea Mincinoșii de E. Lockhart și multe altele a căror acțiune are loc într-un cadru din înalta societate iar personajele sunt obsedate de banii lor.
Cecile e o tânără de șaptesprezece ani, orfană de mamă, care pleacă împreună cu tatăl său într-o vacanță. Amândoi duc vieți pline de alcool și aventuri amoroase dar toate acestea îi convin Ceciliei, neputând să-și imagineze o altfel de viață. Intriga este marcată de apariția Annei, o prietenă a mamei sale. Deși tatăl său, Raymond, era pe atunci cuplat cu Elsa, el o cheamă și pe Anna în vila lor închiriată de pe malul mării. Anne este diferită de toate femeile din viața lui de până atunci, fiind inteligentă, frumoasă și foarte responsabilă. Cei doi își propun să se căsătorească iar Anne își ia în serios rolul de mamă vitregă a Ceciliei, încercând să o îndepărteze de stilul ei de viață dezordonat. Folosindu-se de existența lui Cyril, un bărbat cu aproape zece ani mai mare decât ea care îi este și partener în timpul vacanței lor, Cecilia își plănuiește răzbunarea. Cele cinci personaje sunt în continuu contact iar finalul este teribil dar și foarte clișeic, din punctul meu de vedere.
Cecilia încearcă să înțeleagă ce e cu adevărat iubirea luând drept model relația tatălui său cu Anne. Ea recunoaște de foarte multe ori că urăște introspecția, că nu-i place să gândească, că se urăște pe sine și ăsta e un simplu fapt. Este varianta feminină a lui Holden Caulfield, dar spre diferență de acesta, ea nu caută nimic, nu încearcă să schimbe nimic – ci doar să trăiască la nesfârșit în lumea ei fără probleme, fără sentimente prea profunde, în paradisul ei interior. Deși rezonez la perfecție cu un stil de viață hedonist, mi-e imposibil să nu văd stările depresive din condiția Ceciliei și să cred cu adevărat că ea e fericită – nu după ce Anne i-a răstălmăcit fiecare cuvânt și i-a dat în vileag fiecare acțiune ce intenționa a fii discretă. Deși ultimele ei cuvinte spun altceva, eu cred că Anne îi înțelege de la bun început planul Ceciliei.
Cecile și tatăl său Raymond formează un duo perfect, amândoi ținându-se cu ghearele de tinerețea lor și încercând să evite viața. Întreaga atmosferă este una foarte tristă, însă Bonjour Tristesse e o lectură perfectă pentru vară, plajă și soare.
Recomand această carte tuturor sufletelor pierdute, celor care cred în puterea tinereții, care se găsesc sau se regăsesc în adolescență, materialiștilor și iubitorilor de „păcate”. Genul acesta de carte va fi mereu plăcerea mea vinovată și mă voi regăsi mereu în această lume. Acum mă aflu în punctul în care vreau să citesc tot ce a scris Francoise vreodată pentru că Bonjour Tristesse m-a intrigat cu adevărat. Sunt curioasă referitor la stilul ei dar și cu privire la ce alt gen de poveste a mai scris.