O sută de zile de fericire, recenzie

IMG_2850

Nu pot spune că am adorat această carte iar la început, protagonistul îmi era chiar foarte antipatic – dar spre final, acesta a reușit să-mi câștige compasiunea.

Este vorba despre un om care descoperă că are cancer la stomac în fază finală și nu mai poate face nimic în legătură cu asta. Moare la patruzeci de ani, lucru care ne este menționat din primele rânduri. Conform medicilor, el mai are o sută de zile de trăit, de unde și titlul cărții, în care decidă să realizeze câteva lucruri…
Cartea este bazată în mare parte pe flashback-uri din copilăria sa, fiind crescut de bunici și apoi din anii de școală generală și liceu petrecuți alături de prietenii săi; împreună formau grupul celor patru mușchetari iar acești oameni îi sunt prieteni până în ultimele clipe de viață.
De asemenea, în carte este menționat Leonardo da Vinci și invențiile sale de foarte multe ori, precum și alți inventatori ai diferite lucruri. Personajul având patruzeci de ani, face bineînțeles o comparație între generații – atunci și acum, privindu-și copiii dar și diferențele legate de tehnologie și dezvoltare teritorială a arhitecturii, magazinelor, etc. În mare parte, acestea au rămas neschimbate.
Familia lui, formată din soția Paola și cei doi copii Eva și Lorenzo, joacă un rol foarte important în cele o sută de zile care i-au mai rămas lui Lucio. De asemenea, ei joacă și un rol foarte important în construirea compasiunii cititorului, despre care vă spuneam la început. Pierderea soțului și tatălui copiilor, după atâția ani petrecuți împreună este cu adevărat un lucru inimaginabil de trist. Iar felul în care Lucio moare…
E de menționat și intriga romanului, de la care pornesc foarte multe alte întâmplări din carte. Lucio își înșală nevasta și apoi îi mărturisește acest lucru iar pe perioada celor o sută de zile, încearcă să o recucerească. Deși urăsc atunci când romanța devine elementul principal dintr-o carte, în romanul lui Brizzi nu m-a deranjat câtuși de puțin și mi s-a părut un lucru foarte natural și plăcut de urmărit.
Trebuie să recunosc că am învățat multe lucruri despre Italia – artiștii și tradițiile sale și deci, acest roman a reprezentat o sursă foarte bună de cultivare printr-un mod distractiv și având un ritm foarte alert. Ajungând la stilul de scriere, cam ca orice roman publicat în ultimii ani, „O sută de zile de fericire” se citește foarte repede iar capitolele sunt structurate pe zile (de la -100 la 0).

Reușește Lucio să facă tot ce și-a propus înainte să moară? Ce se întâmplă și care e concluzia?

Trebuie să mai menționez și faptul că fiind o carte despre cancer, acest lucru m-a îngrijorat la început însă comparativ cu „Sub aceeași stea”, realismul și datele pe care le-am acumulat sunt la un nivel cu mult superior în acest roman. Sunt foarte multe personaje simpatice, tipic italiene (romane, mai exact), printre care și socrul lui Lucio – un personaj memorabil. O altă intrigă a cărții este chiar imaginea gogoșii de pe copertă… căci socrul este cofetar iar gogoșile sunt foarte nocive, mai ales când sunt mâncate în fiecare zi, timp de mai mulți ani. Pasiunile și amintirile lui Lucio sunt strânse toate în aceste pagini și ne sunt oferite fără ascunzișuri. Recomand cartea tuturor celor care caută o poveste interactivă dar și foarte profundă în același timp, celor care vor să înțeleagă mai multe despre cancer și despre moarte. Mulțumesc editurii Trei pentru această carte! N-am mai scris în viața mea așa de mult pe un roman, dat fiind faptul că niciunul nu mi-a mai solicitat atât de tare implicarea…

3

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: , | 5 comentarii

Navigare în articol

5 gânduri despre „O sută de zile de fericire, recenzie

  1. Nu mi se pare veridic faptul că doctorul i-a dat fix 100 de zile, nu are cum să aprecieze atât de bine lucruri precum moartea, chiar şi din cauze medicale.

    Apreciază

  2. Astazi, mai spre seara, am trecut prin Kaufland. Pentru ca am avut timp si nu ne grabeam nicaieri, am aruncat o privire si la raionul cu carti, sa vedem daca a mai aparut ceva nu neaparat nou, ci mai degraba ce nu stiam noi. Singura carte care m-a tentat pe mine a fost aceasta cu gogoasa pe coperta :). Totusi, fragmentul de pe spatele copertii nu m-a convins, impreuna cu pretul care mi s-a parut un pic cam mare. Am zis nu azi, insa in acelasi timp am zis „poate alta data, da”. Am vrut sa stiu mai multe despre carte, sa stiu oarecum ce urmeaza sa cumpar. Asa am ajuns la articolul tau, care imi place insa n-as putea spune ca m-a convins, ci mai degraba a mai scurtat distanta dintre mine si carte. Multumesc !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: