Arhive lunare: Mai 2015

Film vs. carte – Bonjour Tristesse

Filmul a fost mult mai explicativ decât cartea, nu i-a urmat în tocmai cursul, lucru care îmi place foarte mult la filme. Actrița care a jucat-o pe Cecile a fost minunată, la fel ca și ceilalți actori, de altfel. Nu m-a plictisit nicio secundă, chiar dacă unele scene sunt alb-negru.

Replicile au fost fie schimbate, fie dezvoltate, astfel încât privitorul să înțeleagă mai bine care e situația din film. Îmi place că totul este privit ca un flash-back, cum este de altfel și în carte, doar că în film, prezentul apare de mult mai multe ori, chiar de la început. Filmul debutează așadar cu Cecile care ajunge acasă și se pregătește pentru a ieși cu tatăl ei în oraș. Asta se întâmplă cu o vară după evenimentul tragic din vacanță. Există și o melodie, Bonjour Tristesse în cadrul filmului, și aceasta este și coloana sonoră de încheiere, care ne-o prezintă pe Cecile în lacrimi.

Vila de pe plajă este exact cum mi-am imaginat-o și deci, peisajul este superb. Din punctul meu de vedere, filmul a fost foarte bine realizat și cred că ar putea concura cu filmele făcute în anii ’90. Singurul defect pe care i-l pot găsi este faptul că personajele vorbesc limba engleză, fiind adăugate câteva franțuzisme, cu toate că întreaga acțiune se petrece în Franța. Dacă actorii ar fi vorbit limba franceză pe parcursul filmului, cu siguranță asta ar fi conferit un aer și mai apropiată de era noir.

Elsa este încântătoare și mă bucur că s-a pus cu adevărat accent pe arsurile ei solare, pe pielea ei roșie care mai apoi, este cu adevărat bronzată. Mi-ar fi plăcut ca Anne să fie mai cinică sau sarcastică, de asemenea. Deși în carte povestea ne este prezentată cu o oarecare maturitate și detașare, în film vedem foarte bine că Cecile se poartă ca o adolescentă, că e impulsivă și vulcanică.

Recomand acest film care are doar o oră și jumătate. Este o reprezentare vizuală minunată a cărții, dar nu pot spune cu adevărat că o surclasează deoarece, în viziunea mea, Cecile trăia într-o societate mai modernă… Dacă s-ar face un remake după Bonjour Tristesse, cu siguranță ar fi printre filmele mele preferate.

P.S. Asta nu demonstrează decât faptul că povestea este foarte actuală și s-ar putea încadra perfect în modernitatea anului 2015. 

Categorii: cărți | Etichete: | 1 comentariu

Bonjour Tristesse, recenzie

IMG_2657

O carte ce poate fi ușor comparată cu Lolita, fiind o versiunea din perspectiva feminină, aproape la fel de dramatică și plină de o grămadă de elemente bolnăvicioase, vanitate și gelozie. Aș putea de asemenea să o compar cu seria Gossip Girl, cartea Mincinoșii de E. Lockhart și multe altele a căror acțiune are loc într-un cadru din înalta societate iar personajele sunt obsedate de banii lor.
Cecile e o tânără de șaptesprezece ani, orfană de mamă, care pleacă împreună cu tatăl său într-o vacanță. Amândoi duc vieți pline de alcool și aventuri amoroase dar toate acestea îi convin Ceciliei, neputând să-și imagineze o altfel de viață. Intriga este marcată de apariția Annei, o prietenă a mamei sale. Deși tatăl său, Raymond, era pe atunci cuplat cu Elsa, el o cheamă și pe Anna în vila lor închiriată de pe malul mării. Anne este diferită de toate femeile din viața lui de până atunci, fiind inteligentă, frumoasă și foarte responsabilă. Cei doi își propun să se căsătorească iar Anne își ia în serios rolul de mamă vitregă a Ceciliei, încercând să o îndepărteze de stilul ei de viață dezordonat. Folosindu-se de existența lui Cyril, un bărbat cu aproape zece ani mai mare decât ea care îi este și partener în timpul vacanței lor, Cecilia își plănuiește răzbunarea. Cele cinci personaje sunt în continuu contact iar finalul este teribil dar și foarte clișeic, din punctul meu de vedere.
Cecilia încearcă să înțeleagă ce e cu adevărat iubirea luând drept model relația tatălui său cu Anne. Ea recunoaște de foarte multe ori că urăște introspecția, că nu-i place să gândească, că se urăște pe sine și ăsta e un simplu fapt. Este varianta feminină a lui Holden Caulfield, dar spre diferență de acesta, ea nu caută nimic, nu încearcă să schimbe nimic – ci doar să trăiască la nesfârșit în lumea ei fără probleme, fără sentimente prea profunde, în paradisul ei interior. Deși rezonez la perfecție cu un stil de viață hedonist, mi-e imposibil să nu văd stările depresive din condiția Ceciliei și să cred cu adevărat că ea e fericită – nu după ce Anne i-a răstălmăcit fiecare cuvânt și i-a dat în vileag fiecare acțiune ce intenționa a fii discretă. Deși ultimele ei cuvinte spun altceva, eu cred că Anne îi înțelege de la bun început planul Ceciliei.
Cecile și tatăl său Raymond formează un duo perfect, amândoi ținându-se cu ghearele de tinerețea lor și încercând să evite viața. Întreaga atmosferă este una foarte tristă, însă Bonjour Tristesse e o lectură perfectă pentru vară, plajă și soare.
Recomand această carte tuturor sufletelor pierdute, celor care cred în puterea tinereții, care se găsesc sau se regăsesc în adolescență, materialiștilor și iubitorilor de „păcate”. Genul acesta de carte va fi mereu plăcerea mea vinovată și mă voi regăsi mereu în această lume. Acum mă aflu în punctul în care vreau să citesc tot ce a scris Francoise vreodată pentru că Bonjour Tristesse m-a intrigat cu adevărat. Sunt curioasă referitor la stilul ei dar și cu privire la ce alt gen de poveste a mai scris.

3

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Echilibru…

Cred că aceasta este o întrebare bună și anume, cum păstrăm echilibrul în lecturile noastre? Pe de-o parte, trebuie  (și vrem!) să citim cărți care au fost publicate de-a lungul a 2000 și ceva de ani și pe de altă parte, suntem mereu atacați de noile apariții și nu vrem să rămânem în urmă. Eu cred că acest echilibru este important, iar pentru un cititor înrăit este musai să citească din ambele categorii.

Eu, personal, am mai menționat și înainte faptul că prefer să nu citesc foarte multe apariții recente însă anul ăsta am primit o sponsorizare de la editura Trei și am fost nevoită să revin la genul YA/Fantasy, printre altele. Nu e neapărat ceva negativ, chiar dacă nu e genul meu preferat. De asemenea, e stresant să faci parte dintr-o comunitate de cititori (booktube, de exemplu) și să-i vezi citind diferite cărți recente de care tu să nu fi auzit.

Prioritate vor avea mereu pentru mine lecturile (mai vechi) pe care le aleg eu, pentru că mi se par a fi pe gustul meu – în fața celor noi pe care le citesc doar din curiozitate și pentru a avea un subiect comun cu alți cititori. De pildă, în România din ce în ce mai mulți oameni își publică romanele (de debut sau nu) și chiar aș vrea să citesc cât mai multe dintre acestea pentru că vreau să susțin piața românească de carte dar efectiv… nu știu unde să le mai includ și pe acelea! (dar asta nu înseamnă că nu-mi voi face timp la un moment dat).

Lunar, de obicei, citesc o combinație între cele două – publicații noi și vechi, deseori chiar clasici. Mi-e tare teamă să nu alunec în vreuna dintre extreme.

Voi cum mențineți acest echilibru?

Categorii: cărți | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: