Cristina Boncea

Sunt foarte speechless. Am știut de la început, de când am văzut copertele trilogiei ăsteia! Am știut că o s-o iubesc. Nu primește destul credit sau cel puțin, nu după cunoștințele mele. De ce nu s-a făcut deja o telenovelă după trilogia asta? Și partea și mai bună e că… am citit doar prima carte, ce-i drept, destul de greu… dar povestea continuă în următoarele două volume!

Acum, încetând cu încântarea, povestea stă în felul următor: personajele principale sunt membrii familiei regale din Egiptul Antic (vorbim de anii 1300 î. Hr) și anume (cu numele lor greu de redat în scris) – cele șase surori, viitoarele prințese regale dintre care cea mai importantă este prima, din punct de vedere cronologic – Meritaton. După ea urmează Semenkhere, viitor rege și soț al ei.
Regele și regina au fost uciși cu otravă pentru că poporul era nemulțumit, dar asta nu înseamnă că nemulțumirile se opresc, când fratele vitreg al fostului rege vine la putere. El încearcă să le facă pe plac armatei cât și clerului, încearcă să ia în considerare sfaturile tuturor și să fie un conducător bun dar realizează prea târziu că monarhul este doar un pion, o marionetă și că de fapt puterea stă în popor.
Nu pot exprima în cuvinte cât de complexă este această carte și cât de perfect sunt exprimate aceste idei, venite pe parcurs, ale tânărului rege. Vedem lupta sa interioară de la începutul domniei și până la sfârșit, o domnie scurtă cu un final foarte trist (pe care mi l-am spoiluit singură citind datele biografice de la sfârșit). Pentru a nu distruge în întregime savoarea cărții, voi spune doar că trei dintre oamenii apropiați de rege și regină sunt îmbiați, dacă nu chiar mituiți de diverși străini pentru a-și trăda stăpânii iar unul dintre aceștia clachează. Finalul însă nu coincide și cu sfârșitul domniei, căci Meritaton și tatăl copilului ei reușesc să fugă, luându-ne cu ei spre ceea ce sper eu că o să fie continuarea din romanul al doilea.
Mi-a plăcut în mod deosebit mențiunea constantă a faptului că Semenkhere preferă bărbații și relația pe care acesta o are cu medicul său.
A doua fiică regală, Marketaton, este și ea un personaj demn de atenție, foarte interesant, plin de ură, la fel ca și bunicul ei care își atinge scopul final, deși n-aș fi crezut că e posibil.
Intrigile din carte, toate tablourile descrise, căci sunt foarte multe care ne ilustrează viața din Akhetaton și Theba… descrierea mâncărurilor familiei regale și a suitei sale, a legăturilor dintre membrii clerului cât și intențiile altor apropiați ai Curții… și când te gândești că în final, totul se bazează doar pe slăbiciunile umane (comparația dintre zei și oameni e un lucru constant în carte), pe gelozie și vanitate, pe manipulare. În asta constă puterea și lupta pentru supraviețuire.
Este o lume întreagă care a existat cu adevărat, într-un mod similar cu prezentarea din carte. Asta e ceea ce întregește perfecțiunea sa. Nici nu avea cum să nu fie ceva realist. Și sunt etern recunoscătoare pentru notele biografice de la sfârșit.
Recomand cartea celor curioși în legătură cu natura umană, în toate sensurile ei – istorie, minte și trup, iubitorilor de dramă și intrigi, care caută pasiune și înțelesuri filosofice profunde, inspirate din viețile simple ale oamenilor din antichitate. Fiecare dintre cele 500 de pagini merită citită cu atenție, căci tema cărții reușește să fie încă perfect aplicabilă lumii noastre și oferă o mai bună înțelegere a conducerii sale.