Arhive lunare: Aprilie 2015

Carnageland, recenzie

IMG_2910

O povestioară super interesantă despre condiția umană. Ultimul paragraf lămurește tot…

În principal, este vorba despre un extraterestru pe nume 898 care își trăiește toată viața sperând să fie promovat în funcție și să invadeze cât mai multe planete. Pleacă în prima lui misiune și ajunge pe o planetă destul de asemănătoare cu a noastră dar pe care locuiesc ființe magice, deseori hermafrodite, de la zâne la vrăjitoare. Planeta abundă în sex și aur însă toți locuitorii săi valorifică mai mult „carnea” decât diamantele și restul bogățiilor care cresc până și în copaci. Violul este menționat deseori în această carte dar totuși protagonistul îl privește cu scârbă și superioritate, ca și pe comportamentul locuitorilor de pe planetă, în comparație cu planeta de pe care provine el. Și totuși…
898 e deseori tentat să se dedea activităților practicate de celelalte personaje pe care trebuie să le lichideze. Nu este o carte prea violentă, totuși. Va reuși oare 898 să-și ducă misiunea la bun sfârșit și să primească promovarea? Pentru ce face el toate astea și cum de se aseamănă așa de mult cu lumea în care trăim noi?
E foarte simplu. Cred că poate fi comparat cu comunismul, îmi amintește foarte bine de romanul 1984 în care 898 nu ar fi decât un om de rând, care ar avea un sfârșit fericit, fiind apoi șters din istorie.
898 este foarte dedicat misiunii sale și a învățat ghidul pe de rost. Este lipsit de sentimente, înafară de instinctele trupești (pe copertă se poate vedea penisul lui în formă de trompetă care este de foarte multe ori menționat în poveste) și nu știe decât un singur lucru: să omoare folosindu-se de arma lui specială care țintește cu orice își imaginează el. Nu este o lume foarte complexă însă mesajul mi se pare extraordinar și mă bucur că am citit această cărticică. Rating-ul ar fi 2,5.
Sper să nu dau un spoiler prea mare când spun că ilustrează foarte bine natura umană, după cum spuneam, prin simplul fapt că mulți dintre noi se îndreaptă orbește spre ceva și își trăiesc întreaga viață în umbra unui vis care le este impus, fără să-și dorească să schimbe ceva. Comunismul. Ăsta e cuvântul care ar putea defini această carte pe care o recomand iubitorilor de ciudățenii și extratereștri, dar și de o poveste comică și foarte creepy.

2

Categorii: cărți | Etichete: | 1 comentariu

Spitalul celor pierduți în iubire, recenzie

IMG_2905

Pare ireal cât de bună poate fi o carte așa de scurtă și care are un singur personaj. Deși am parcurs-o foarte repede, mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult chiar dinainte de a citi „Fișa de externare”, iar finalul a fost sublim.
Cartea vorbește despre o luptă. Lupta cu boala iubirii… Toată chimia și termenii medicali la prima vedere complicați, combinați cu simplitatea propozițiilor, – e perfect. Și normal că mă regăsesc în această luptă și m-am bucurat că finalul a fost unul realist. Dar și foarte trist, cum se întâmplă de obicei. De fapt, într-un fel, era singurul final posibil.

Nu e nimic complet, înafară de „capital HIM” cum ar spune Lady Gaga, referindu-ne la o ființă umană ignorantă, aducătoare de durere. Finalul unei relații din cadrul căreia doar unul s-a deconectat și a plecat nepăsător, în aparență. Imposibilitatea celuilalt de a evada în același fel, de a înfăptui cu adevărat exorcizarea. Totul e spus atât de simplu și trecem prin atâtea stări citind cartea, încât nu pot decât să continui să mă mir de cât de mult mi-a plăcut…

Îi mulțumesc mult Rucsandrei pentru acest dar pe care vi-l recomand și vouă. Eu nu cred că cineva care nu a trecut prin toată această experiență de „internare în spitalul celor pierduți în iubire” ar putea să o înțeleagă la fel de bine, poate li s-ar părea alambicată. Dar nu, totul e foarte, foarte simplu. O să revin la cartea asta și o voi reciti cu fiecare ocazie. De fiecare dată când vreau să-mi amintesc de lucrul de care vreau cel mai mult să fug. De spitale și de boli. De moarte.

 4

Categorii: cărți | Etichete: | 5 comentarii

Căutând-o pe Alaska, recenzie

IMG_2896
Nu știu dar nu cred că John Green va primi vreodată mai mult de trei stele pentru o carte de la mine. Trebuie să recunosc că asta m-a ținut rău de tot în priză și am citit încontinuu la ea, de curiozitate dar și fiindcă e foarte catchy.
Povestea îl urmărește pe Miles, un tip de 17 ani care vine la liceu în Alabama și se împrietenește cu colegul său de cameră – Colonelul, cu un tip pe nume Takumi și, cel mai important, cu Alaska, de care se îndrăgostește. Cartea e împărțită în două părți: ÎNAINTE și DUPĂ. Ar fi un spoiler dacă aș explica ce înseamnă asta.
Cartea se vrea a fi filosofică, Miles fiind în căutarea iluminării însă lăsându-mi un gust foarte amar la sfârșit, cu eseul lui pentru ora de religie…
Întrebarea fundamentală este cum se iese din labirintul durerii iar el găsește un răspuns destul de ok pentru asta (=nu ieșim) însă super prost exprimat, după părerea mea.
Alaska e o tipă groaznică. Nu mi-a plăcut. Era depresivă tot timpul și nu dorea să lase pe nimeni să-i afle secretele. Cei trei tipi se găsesc în situația de a încerca să afle ce gândea ea, însă nu reușesc, bineînțeles.
Mai apare și personajul Larei (care e româncă), prietena lui Miles pentru scurt timp însă existența ei mi s-a părut inutilă.
Per-total, a fost descrisă viața din campus, într-un mod super interactiv, amuzant chiar căci grupul lor de prieteni se ocupa în mod special cu farsele. Profesorii (=Bătrânul, profesorul de religie) și Vulturul (supraveghetorul) au fost personaje foarte simpatice. Mi-a plăcut enorm spațiul în care s-a desfășurat acțiunea însă acțiunea în sine, nu. De asta i-am dat trei stele.
Mai rămâne și misterul Alaskăi, care aduce multe teme în discuție însă nu știu ce să zic despre el. Miles, la fel ca autorul cărții, are o obsesie pentru memorarea ultimelor cuvinte a oamenilor importanți din istorie… Asta e o chestie interesantă; temele generale sunt: moartea și viața după moarte, durerea și Necunoscutul.
A fost o carte ok, din a cărei lume mi-e foarte greu să ies acum fiindcă e o lume în care chiar mi-ar plăcea să trăiesc.
O recomand celor caută o poveste bună, o carte medie ca nivel de dificultate, care vor să pătrundă în „lumea adolescenților”, cu toate problemele și întrebările pe care le presupune.
N-o să înțeleg niciodată de ce sunt romantizați oamenii precum Alaska, în mod evident aflați în dezechilibru mintal, și de ce se presupune că ei sunt centrul universului, spre care restul oamenilor se îndreaptă orbește. Singurul lucru cool la ea ar putea fi farsele… Până și Miles și ceilalți doi tipi recunosc că de cele mai multe ori o urăsc, pentru tot ce a reprezentat ea, pentru toanele ei și așa mai departe. Totuși, de ce trebuie să fie așa afectați de existența ei? Cu toate că la final, din aceasta nu se alege decât o concluzie utilă pentru restul vieții lui Miles, personajul principal (prin ochii căruia vedem acțiunea). Da, asta a fost cu adevărat interesant. Dar cartea este mediocră. Aș putea vorbi despre ea încontinuu. Că ar fi putut avea patru stele dacă eseul lui Miles n-ar fi fost așa de aiurea, dacă… – ceea ce mi-a plăcut în schimb, a fost realismul. Chestia pe care o caut eu în orice carte. Realismul, adevărul, logica. Chestiile astea nu-i lipsesc niciodată lui Green, chiar dacă personajele lui sunt asemănătoare ca și tipologie. Îmi place John Green. Aștept să mă uimească, pentru că știu că poate. Sunt oarecum traumatizată. Citiți cartea asta.

3

Categorii: cărți | Etichete: | 2 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: