Cristina Boncea

OMG!

Ultima parte a schimbat ratingul cărții, oferindu-i o steluță în plus. Mi-a plăcut de la primele pagini, am cumpărat-o după ce am auzit descrierea și cât de puțin i-a plăcut Irinei Stoica (cumpărată de la Irina însăși). E o carte foarte ușor de citit, însă stilul mi se pare aparte.
Ca să încep cu tehnica, tind să menționez că eu am adorat ceea ce Irina a urât și anume acele propoziții foarte scurte, sacadate… Este categoric un lucru care, realizez că îmi place la o carte; nu neapărat că sunt scurte cât fluente, făcând-o să fie „ușor de citit”, preferința oricărui cititor din prezent.
Pe lângă asta, cuvintele și comparațiile utilizate de autoare m-au captivat, mi s-au părut ceva deosebit și au fost exact genul de cuvinte care îmi sună mie bine la ureche, dându-i cărții un aer jucăuș dar creând și suspans, unde a fost cazul.
Trecând la povestea propriu-zisă, Mincinoșii sunt un grup de patru prieteni/veri care își petrec fiecare vară pe insula bunicului lor. Gat este singurul care nu împarte același sânge cu restul și din cauza asta (cât și a apartenenței indiene) este discriminat de bunicul super-bogat, care este într-o oarecare măsură șeful întregii familii. Personajul principal, prin ochii căruia este văzută acțiunea este Cadence care se îndrăgostește de acest Gat. Ceilalți doi mincinoși sunt Johnny și Mirren. Există trei mătuși, mamele lor. Această carte se învârte în jurul familiei Sinclair, o familie putred de bogată și incredibil de disfuncțională. Cele trei mătuși vânează fiecare proprietățile de pe insulă și încearcă să-și convingă tatăl să le lase lor moștenirea.
Problema apare când cei patru mincinoși nu mai suportă această situație covârșitoare și falsitatea cu care trebuie să se poarte în fața mamelor dar și a bunicului lor. Cadence, protagonista, hotărăște să ia atitudine în vara cu numărul 15 și de aici, totul se schimbă și începe partea despre care vă vorbeam, un lucru la care nu mă așteptam sub nicio formă și care mi-a dat fiori. Am trăit totul alături de Cadence și mi-a plăcut foarte mult de ea.
Pot spune, fără a oferi un spoiler prea mare, că protagonista joacă foarte ușor și rolul de antagonistă, în același timp. Aceasta mi se pare iarăși o idee originală. Trebuie să menționez că în timpul povestirii, ea suferă de traumatism cranian și are o memorie amnezică, selectivă, încercând să-și amintească vara numărul 15. Într-un final, reușește iar acest lucru e tragic. E o poveste tristă și foarte actuală, foarte bine scrisă, perfect pe gustul meu.
O recomand celor care caută sentimente puternice, care vor să empatizeze cât mai mult cu personajele… un roman modern și foarte simpatic, dar deloc superficial. Mă bucur foarte mult că am ales să citesc această carte, după ce am auzit păreri împărțite în legătură cu ea. E de asemenea un exemplu de AȘA DA, în legătură cu romanele hype-uite pe internet, adică, unul cu care sunt perfect de acord. O carte delicioasă, iar acum vreau să citesc mai multe de la E. Lockhart…