Finaluri dezamăgitoare (spoiler alert!)

Aș vrea să vorbesc despre tipul meu preferat de final cât și să numesc niște finaluri care m-au dezamăgit (de unde și spoiler alert-ul din titlu).

E de la sine înțeles că dedest finalurile mult prea fericite și clișeice – și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…

Dar detest finalurile fericite în general. Îmi plac finalurile realiste, oricât de triste ar fi ele. Deși nu am citit prea multă literatură horror, știu din filme că e inadmisibil pentru mine ca o carte din acest gen să aibă un sfârșit fericit, de genul, totul s-a rezolvat și răul a dispărut. În orice caz, hai să începem cu exemplele de finaluri teribile…

1. Jocurile Foamei

Finalul acestei trilogii a fost primul care mi-a venit în minte atunci când m-am gândit să scriu această postare. Împreună cu filmele, povestea mi se pare extraordinară, o ador pe Katniss și am devorat cărțile în timp record. Finalul a fost ÎNGROZITOR. Cum adică, fix chestia cea mai scârboasă – au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și au avut copii – !? Ultimul volum a fost plin de acțiune, totul a mers perfect – tensiune, dramă, suspans… mai puțin ultimele rânduri în care autoarea ne spune ce se întâmplă cu Katniss. Dintre toate finalurile din lume, zău că orice altceva s-ar fi potrivit…

2. Ochi-de-pisică de Margaret Atwood și Sub aceeași stea

Cărțile astea sunt la egalitate pentru că finalurile lor m-au dezamăgit din același motiv. Nu e precum în cazul anterior, nu a fost nimic clișeic în ce s-a întâmplat, totul e destul de realist ȘI TOTUȘI… parcă ultimele pagini, concluzia, duce de fapt la ideea că nimic altceva din ce s-a întâmplat în carte, înaintea finalului, nu a contat. Și urăsc să cred asta. E mai degrabă un final pesimist decât unul realist.

3. Alchimistul

Am citit cartea asta de două ori. Este o carte bună însă nu știu dacă finalul ei poate fi încadrat într-o tipologie. Pur și simplu personajul a ajuns exact de unde a plecat dar cu mult mai multe cunoștințe – pe sistemul că nu contează destinația ci drumul, chestie pe care nu o pot susține… deci poate că acest final se încadrează în tiparul „chestii personale”.

Acestea sunt câteva exemple de finaluri dezamăgitoare la care m-am gândit. Voi ce ați mai adăuga pe listă?

Anunțuri
Categorii: cărți | 14 comentarii

Navigare în articol

14 gânduri despre „Finaluri dezamăgitoare (spoiler alert!)

  1. Hamlet – serios, cat de previzibil e ca moare toata lumea?
    Sfarsitul seriei Eragon – nu stiu de ce, dar ma asteptam la altceva

    Apreciază

  2. Double Spoiler.

    Am vrut să dau de perete cu Jocurile Foamei. Te înțeleg. Dar are și el un sens. Atît ce se întîmplă cu Prim, cît și ce se întîmplă cu ea. Spunea la începutul cărții, cînd vorbea cu Gale, că nu vrea copii pentru că nu vrea să îi aducă în lumea aceea mizerabilă. Faptul că se mărită (cu oricare, dar mai ales cu Peeta, cu care a împărțit niște chestii în arene pe care poate că Gale nu le-ar fi înțeles) și că face copii reprezintă tocmai sfîrșitul acelei lumi, speranța unui nou început. Ne dă de înțeles că lucrurile se schimbă în Panem.

    Chiar și faptul că rămîne fără Prim are sens, să arate că uneori nu putem să ne protejăm oamenii dragi. Gîndește-te că tot ce a făcut Katniss a fost ca să o salveze pe soră-sa. La nivel individual, totul a fost în zadar. Dar a fost catalistul pentru o schimbare generală.

    Da, Suzanne Collins ne-a dat un final infect, pentru mine a început încă de la faza cu Prim. Dar era și singurul posibil, dacă stai să te gîndești.

    Apreciază

  3. RalucaDianna

    Of, dețin Jocurile foamei de mai bine de un an dar nu le-am citit niciodată, așa că mi-a fost de ajuns să frunzăresc puțin prin postarea ta să-mi dau seama că are spoilere.. Noroc ca nu am citit. =))

    Apreciază

  4. Hm, da, într-adevăr, „Jocurile Foamei” s-a terminat așa… ca-n tramvai. Adică, pe bune, eu încă speram că are să rămână cu Gale. :)) Nu mă întreba de ce. Whatever! Și filmele îs cam dezamăgitoare. Primul mi-a plăcut. Atât! Și al doilea a fost OK, dar deja… Era o vorbă: ”Dacă-ți place un film, eventual îl vezi de trei ori, dar nu-l fă de trei ori!”

    Apreciază

    • Cristina Boncea

      Mie imi plac super mult filmele, chiar mai mult decat cartile.

      Apreciază

      • Aici, hmm, nu știu dacă aș putea spune același lucru. În schimb, îmi plac mult mai mult filmele după cărțile lui Tolkien: „The hobbit” și trilogia „Lord of the rings”. Bine, și cărțile îs minunate, mai ales dacă iubești descrierile – care, surprinzător, nu plictisesc -, îs foarte plastice, pline de magie, însă regizorul filmelor a știut tare bine să surprindă întocmai acțiunea, intriga, războiul. Și, haha, l-a creat pe Legolas, personajul meu tolkienist preferat. :D

        Apreciază

  5. Finaluri dezamăgitoare: ,,Flora şi Ulise” de Kate DiCamillo şi ,,Casa de chihlimbar” de Kelly Moore, Tucker Reed şi Larkin Reed. De obicei, o carte are final dezamăgitor dacă până atunci îți plăcuse şi te aşteptai la ceva spectaculos la final. Prima dintre cele memționate de mine a avut un altfel de final față de cel aşteptat, iar cea de-a doua s-a terminat cam ca Alchimistul şi fata nu a rămas cu cine voiam eu. :))
    Dar cărțile sunt destul de bune până la final.

    Apreciază

  6. Stefan Alexandru

    Unul dintre cele mai dezamagitoare finaluri il are volumul 2 din Fluturi de Irina Binder.

    Apreciază

  7. Ce bine, nu ma mai simt singura :)) Nici mie nu mi s-a parut OK finalul pe care l-a avut seria Jocurile Foamei :( …

    Apreciază

  8. Valentina D.

    Imi plac cartile care te lasa asa…. Daca s ar termina toate cartile frumos ar fi deja foarte plictisitor!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: