Comparație book blogging!

În această postare, aș vrea să vorbesc în general despre blogurile de cărți dar nu îmi permit decât să fac o comparație dintre blogul meu de acum și blogul meu de acum câțiva ani.

Blogul se numea Mistress Kat și era pe blogspot. Url-ul a fost „furat” de o persoană necunoscută, din motive la fel de necunoscute mie. Nu îmi amintesc cât timp am administrat acel blog sau numărul de followers însă știu că ajunsese destul de popular la un moment dat. Fusesem inspirată de alți book bloggeri din comunitatea românească și am decis să-mi încerc și eu norocul. Eram de asemenea la început cu lecturile așa că cel mai mult promovam cărțile fantasy, noile apariții din acea perioadă. Pot acum sesiza foarte multe greșeli mari pe care le-am făcut atunci cu blogul și le voi menționa fără să intru în detalii; acestea erau: promovarea cărților pe care nu le citeam sau de care nici nu auzisem, publicarea de interviuri cu diferiți autori la fel de irelevanți pentru mine, transformarea blogului într-un blog multi-funcțional, postând diferite articole de la personal până la review-uri de muzică și filme, organizarea concursurilor cu premii de diferite feluri dar neavând legătură cu cărțile, copierea descrierilor de pe alte site-uri și în principal, crearea blogului cu scopul de a obține o sponsorizare Leda. Se poate spune că activitatea blogului a încetat o dată cu anunțarea noilor bloguri sponsorizate de către editură, printre care al meu nu se numera. Diferența dintre acel blog și acesta este faptul că pe Our Book Palace nu postez decât ceea ce îmi place mie, cărți pe care le-am citit sau pe care chiar vreau să le citesc, faptul că postez doar articole 100% scrise de mine, cu ideile mele originale, având ca temă diferite dezbateri sau lucruri din lumea literară. Sunt foarte mândră de acest blog pentru că el reprezintă 100% activitatea mea ca cititoare și nimic altceva. Singurul motiv pentru care m-am decis să mă apuc din nou de book blogging a fost faptul că pur și simplu îmi doream să îmi pot exprima opiniile despre cărți și lectură în mod public și să comunic cu alți cititori pe diferite teme. Și sunt, de asemenea, foarte mândră de rezultat.

Numărul vizitatorilor și al celor care urmăresc blogul crește destul de repede, concursurile au din ce în ce mai mulți participanți, etc. Cel mai important lucru este faptul că îmi face plăcere, că nu este deloc o activitate stresantă pentru mine și faptul că o pot încadra în activitatea mea zilnică fără să altereze nimic, fără să mă simt obligată să postez, etc. Sper să reușesc să mențin acest blog cât se poate de mult, având în vedere că nu mai e mult și se face un an. Sper să reușesc să duc mai departe „tradițiile” sau în orice caz, bucuria administrării unui blog de cărți, un loc unde toți iubitorii de cărți se întâlnesc și contribuie la promovarea lecturii prin exemplu propriu.

Ca o concluzie a acestei postări, vreau să spun că încă apreciez foarte mult blogurile care sunt în blogosferă de mult timp și sunt încă active, cât și blogurile noi care ajută la același scop comun, promovarea pieței de carte în România. Respect cu adevărat blogurile și bloggerii care postează conținut propriu, care își continuă activitatea aducând idei și de ce nu, cărți noi, în sfera de lectură românească.

Sper ca această comunitate să crească constant și să fim din ce în ce mai mulți bloggeri dedicați lecturii.

Voi ce credeți? Cum trebuie să fie un blog de cărți și cum a evoluat blogosfera românească din acest domeniu în ultimii ani?

Anunțuri

3 gânduri despre „Comparație book blogging!

Adăugă-le pe ale tale

  1. Eu te-am descoperit pe youtube apoi am vazut ca ai blog si ti-am dat follow , imi place foarte mult stilul tau de a te explima in video-uri , sa nu te lasi de booktube.
    Ps : Poate vei face video-ul acela cu albumele tale :D

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: