Cărți care nu-mi plac deloc

UntitledAcestea de mai sus sunt cărțile cărora le-am dat maxim două stele pe Goodreads, din diferite motive. De exemplu, ultimelor două de jos le-am dat un punctaj foarte mic pentru că au avut un limbaj greu de descifrat (cel puțin în perioada în care le-am citit) iar la final, nu am ajuns la nicio concluzie, cărțile nu mi-au spus nimic (deși trebuie să recunosc că filmul făcut după Legături Bolnăvicioase a făcut multă lumină în mintea mea și mi s-a părut extraordinar). Multe sunt cărți fantasy care pur și simplu m-au plictisit până la moarte, neavând nimic interesant sau original. În cazul cărții de Agatha Christie, singura pe care am reușit să o duc până la capăt, aici e mai degrabă ceva personal – pur și simplu nu pot să sufăr stilul vechi de scriere al autoarei, lipsa de complexitate a personajelor sau atmosfera generală la care nu mă pot în niciun fel raporta. Apropo de „stil vechi”, cartea lui Vasile Rebreanu cumpărată dintr-un anticariat nu m-a dezamăgit sub nicio formă căci eram deja sigură că după anul în care a fost scrisă, nu voi reuși să mă regăsesc în ea. Am cumpărat-o datorită coperții și a fost un adevărat personal achievement să o duc până la bun sfârșit. Nu vreau să o desființez de tot, dar după cum spuneam și urmează să detaliez mai departe, cărțile vechi au ceva foarte străin mie, în general iar de aceea, nu le pot plăcea deloc.

Mai sunt câteva cărticele mici și scurte cărora nu le-am văzut rostul și deci, nu mi-au plăcut; regret însă că am dat cartea lui Ali Smith la schimb și acum caut trilogia miturilor din care această carte face parte.

Acum că am terminat cu explicațiile privind cărțile pe care le-am detestat până în acest moment, aș vrea să explic mai pe larg problema mea cu cărțile vechi (evit să spun clasice pentru că nu vreau să utilizez greșit termenul; nu orice carte veche este un clasic iar pentru mine cărțile vechi reprezintă cele scrise înainte de anii ’80-’90, deci strict raportate la anul nașterii mele – ’98).

CĂRȚILE VECHI

Majoritatea nu mi-au plăcut DEOARECE, după ce că stilul de scriere este greu de înțeles, chiar și după treci de acest obstacol, povestea ce reiese tot nu mi se pare ceva spectaculos, așa cum probabil a părut la vremea la care a fost publicată. Acesta este fenomenul care s-a întâmplat aproape de fiecare dată și lucrul care mă oprește din a mai încerca vreodată să citesc lucruri care nu au fost scrise pentru vremea în care trăiesc eu. The Catcher in the Rye este excepția de la regulă, fiind scrisă în cel mai simplu mod cu putință și rămânând incredibil de actual. La fel s-a întâmplat și cu romanul Foamea de Knut Hamsun, care chiar pot spune că mi-a plăcut. Nu mi-au plăcut Procesul lui Kafka, nici Lolita, nici Litera Stacojie. Și în NICIUN CAZ, nu mi-au plăcut cele câteva pagini pe care am încercat să le citesc din romanul Mândrie și Prejudecată, la care am renunțat de mult timp. Mai sunt totuși câteva cărți vechi pe care vreau să le citesc (de la Aldous Huxley sau George Orwell sau Oscar Wilde sau Sun Tzu sau Anne Frank, etc), însă doar pentru că mi se pare că temele lor ar putea fi actuale, pentru că am auzit lucruri foarte bune despre unii dintre acești autori și pentru că pur și simplu cred că mi-ar plăcea cărțile lor și totuși nu sunt în niciun caz o prioritate pentru că aleg să citesc cărți actuale. Aici este și o problemă de mentalitate, desigur. Consider că este important să cunoști istoria lumii în linii mari, însă nu văd rostul unei aprofundări. Nu înțeleg de ce se pune problema, dacă ar fi fost mai bine „pe vremea aia”; este evident că oamenii au evoluat deci prezentul este cel mai avansat, cel mai BUN nivel la care am ajuns. În viziunea mea, aproape orice carte scrisă în perioada în care trăim este mai bună decât o carte scrisă acum 50 sau 100 de ani, datorită simplului fapt că mai mulți oameni pot înțelege o carte recentă, fiindcă le vorbește despre lucruri cunoscute.

Și bineînțeles, ca să închei acest capitol cu stil, pot spune cu mâna pe inimă că un alt motiv pentu care nu suport cărțile vechi sunt edițiile, felul cum arată, coperțile. Dacă găsesc o carte veche reeditată, cu o copertă care exprimă ceva, orice, mă simt mult mai tentată să o citesc decât dacă dețin prima ediție a acesteia, fie ea și cu autograf. Din nou, tot datorită faptului că oamenii au evoluat, mi se pare imposibil să nu prefer ceva ce este în prezent în continuă dezvoltare, în continuă îmbunătățire, în comparație cu primele încercări ale tiparului, ale editurilor. Dar asta e doar părerea mea, bazată pe gusturile mele și pe experiențele anterioare.

CĂRȚILE CHICK-LIT

Am crezut multă vreme că îmi place acest gen de roman dar am descoperit că nu e adevărat, că nu pot rumega în gol o carte care este doar, pur și simplu chick-lit (cum sunt romanele din colecția Chic). Am descoperit acest lucru, bineînțeles încercând să citesc unul dintre aceste romane. Nu pot pune punctul pe i, nu pot spune exact ce mă deranjează, dar mi se par pur și simplu prea simple, prea lipsite de acțiune, de lucruri incitante, care să-mi stârnească mie imaginația sau vreun sentiment. Tot ce simt e apatie, în schimb. Mi se pare o pierdere de timp să le citesc.

A existat și o excepție, romanul The Makedown de Gitty Daneshvari, care a fost un chick-lit scris foarte diferit, cu foarte mult umor și cu o poveste la care m-am putut raporta extraordinar de bine. Dar cât de des întâlnim o carte care să vorbească fix despre noi înșine? Nu foarte des.

Mai este și seria Vampirii Sudului, care deși este în mare parte fantasy, aș putea spune (și am mai spus, într-un post anterior) că are și ceva chick-lit în conținutul său însă asta nu mi s-a părut nimic deranjat datorită faptului că o îndrăgesc tare mult pe protagonistă. Din nou, poate acest lucru nu mă deranjează datorită faptului că în mare parte aparține unui alt gen și nu rumeg deloc în gol când dau pagina…

O altă serie chick-lit care îmi place este Gossip Girl dar sunt foarte sigură că nu aș fi citit-o dacă nu aș fi văzut mai întâi serialul. Singurul motiv pentru care citesc cărțile este prelungirea sentimentului oferit de serial și bineînțeles, faptul că-mi imaginez respectivul cast de fiecare dată când numele le sunt menționate în cărți. Și totuși, seria are mult mai multă acțiune decât o serie chick-lit oarecare. Se aseamănă oarecum cu Micuțele Mincinoase la acest capitol, însă ambele au și ceva mystery în ele.

Nu am prea avut experiențe cu chick-lit-urile dar acum sunt sigură că nici nu mai vreau. Pur și simplu nu sunt genul meu de cărți datorită faptului că eu caut ceva mai antrenant, ceva diferit și nou, iar nu niște femei care se plâng de lucruri din viața de zi cu zi, care nu trăiesc nicio aventură în sensul pe care mi-l doresc eu.

CĂRȚILE YA&FANTASY 

Am specificat ambele genuri în titlu pentru că vreau să se înțeleagă foarte clar: sunt multe, foarte multe cărți fantasy care îmi plac. Genul este atât de vast încât poți citi despre n-șpe mii de chestii diferite și tot fantasy să se numească. Dar atunci când vine vorba de adolescenți care își descoperă puteri magice și încep să învețe cum să le folosească în diferite scopuri, atunci pur și simplu nu pot citi așa ceva. Și am încercat, foarte, foarte mult. Genurile nu trebuie luate neapărat împreună dar vreau să se înțelegă de-asemenea că mă deranjează mult mai tare partea Young Adult decât partea Fantasy. Nu toate cărțile din poza de mai sus se încadrează în ambele genuri, dar majoritatea sunt YA. Sunt acele cărți cu descrieri catchy, ca și când nimeni nu ar mai fi auzit acele chestii niciodată. Deja când sunt și vampirii incluși, I’m totally out. Îmi plac vampirii, foarte mult, însă cei tradiționali (vezi Anne Rice, John Ajvide Lindqvist). Deși s-ar putea să citesc continuarea de la The Selection de Kiera Cass pentru pură distracție și bună-stare, NU, nu îmi place cu adevărat. Nu, nu îmi place nici seria Harry Potter care se încadrează în ambele genuri. Există o excepție numită Școala de Vrăjitorie și este o trilogie începută în anul 2002, când această combinație nu era deloc în vogă și oricum, datorită faptului că autoarea este în vârstă, cărțile tot au un aer autentic, oarecum tradițional în ele și asta a afectat bineînțeles și felul cum am văzut eu povestea desfășurându-se.

Ca să fiu mai clară: poveștile cu adolescenți de orice gen (vrăjitori, vampiri, vârcolaci, etc.) care trăiesc într-o lume diferită de realitatea noastră și se bat cu forțele răului, bla bla bla – le detest. Dacă reușești să încadrezi toate astea într-o lume realistă, atunci da, ador cartea. Vampirii Sudului are loc în universul nostru, ceea ce o face credibilă (nu din punctul de vedere al existenței creaturilor supranaturale, ci pur și simplu, ca nivel de naturalețe al întâmplărilor și firilor personajelor). Trilogia Ultima Vrăitoare din Transilvania? Mi-a plăcut primul volum însă apoi nu m-a mai încântat direcția în care a mers acțiunea, totul devenind dramatic și pierzându-și ancorarea în realitate. Cred că realismul este dat când există mai multe planuri, când lumea în care trăiesc personajele este complexă, aidoma lumii în care trăim noi. Dacă acțiunea se învârte în jurul unui singur lucru, fără a exista alte ploturi ajutătoare sau orice fel de explicație suplimentară asupra motivațiilor personajelor, MAI ALES cele negative – pur și simplu nu vreau să citesc acest de cărți. Automat, când acțiunea se desfășoară în realitate, și gesturile sau deciziile personajelor vor părea mai umane, mai firești. Nu existența ființelor supranaturale este problema ci, mai întotdeauna, comportamentul nejustificat, neexplicat al protagoniștilor.

Cam atât am avut de spus. Am scris această postare deoarece am vrut să reușesc să pun în cuvinte explicația sentimentului pe care-l am când văd o asemenea carte – știu că nu vreau nici în ruptul capului să o citesc, dar nu pot explica care este motivul exact. Sper că am reușit acum. Nu știu dacă veți fi de acord cu mine dar aș vrea foarte tare să știu părerile voastre și genurile de cărți pe care le detestați. Lăsați-mi opinia voastră (dar și argumentele) într-un comentariu mai jos!

Anunțuri

9 gânduri despre „Cărți care nu-mi plac deloc

Adăugă-le pe ale tale

  1. Imi pare rau ca nu iti plac clascii :( Eu ii ador, ii citesc din copilarie as putea spune… Totusi Kafka… Nu este pentru toata lumea :)) Maiales pentru cei care nu se pot acomoda cu stilurile literare demult apuse :))

    Apreciat de 1 persoană

  2. Clasicii sunt faini. Clasicii sunt awesome. :)) Bine, vezi, gusturile nu se discută, nici nu se învață. Ba da, se învață! ^^ Oricum, clasicii au stilul lor aparte, pe care mulți l-ar considera, ciudat, clișeic. Ar trebui să citești „Pe aripile vântului”, dacă n-ai făcut-o, cu siguranță, zic eu, o să-ți placă. Iar dacă nu te dai în vânt după literatura engleză, zic că n-o să-ți placă Thomas Hardy sau Jane Austen. Fiecare cu ce îi place!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Nici mie nu imi plac cartile chick-lit , in legatura cu clasicii ar merge cativa dar cu multe excepti cum ar fi Camil Petrescu pe care il detest.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: