Carpe Corpus, recenzie

IMG_2907

Mi-a plăcut cartea. Claire este pusă într-o situație complicată, fiind în același timp și de partea inamicului și împotriva sa. Bishop este stăpânul orașului și toți oamenii sunt în pericol. Împreună cu Myrnin și pretenii ei, Claire răstoarnă situația în favoarea lor.

Nu m-am plictisit nicio clipă. Multitudinea de personaje și evenimentele ce au avut loc în lanț m-au ținut captivă și pe mine în Morganville. Vreau să citesc următorul volum însă nu prea curând. Cel puțin în acest volum, totul s-a încheiat cu bine, asta e tot ce pot spune. De fapt, lucrurile n-au mai mers niciodată așa de bine în Morganville.

Cartea a fost dark dar cel mai mult a fost surprinzătoare. Mi-a plăcut extrem de mult cum a ales autoarea să dezvolte lucrurile, să lărgească orizonturile și să mărească posibilitățile pentru viitoarele volume. Ador partea legată de știință, mi se pare un element unic pentru acest gen de carte; Myrnin și Oliver sunt favoriții mei. Mi-a plăcut că am văzut multe elemente realiste, logice. Nu m-au deranjat dialogurile cliseice, le-am luat că atare și de multe ori m-am amuzat.

Pot spune că mă bucur că am început această serie și sper că și continuarea să fie la fel de plăcut de citit. Recomand seria celor care vor câteva ore de relaxare, române ușurele și care fac timpul să zboare.

3

Publicat de Cristina Boncea

Cristina Boncea s-a născut pe 1 ianuarie 1998, a absolvit Facultatea de Filosofie și are cinci romane publicate la activ (trilogia "Octopussy", "Mi-ai promis că vom muri împreună" și "Evadare din Insula Libertății").

27 de gânduri despre „Carpe Corpus, recenzie

  1. Am primele două volume din serie. L-am citit doar pe primul şi nu prea m-a făcut să vreau să-l citesc şi pe al doilea. Din câte am înțeles, Vampirii din Morganville devine mai interesantă pe parcurs, dar nu am avut răbdare şi m-am oprit cu prima carte, care mi s-a părut OK, dar neimpresionantă. Poate că o să-mi cumpăr şi restul volumelor şi o voi lua de la început. Am cam lăsat-o în aer. Recenzia ta mi-a amintit că am abandonat-o prin rafturile de jos, printre cărțile pe care nu le văd prea bine.

    1. Nu ar trebui să iei în totdeauna recomandările în considerare. Decât dacă ştii sigur că te identifici cu gusturile celui care ți-a oferit recomandarea.

  2. Eu nu am citit nimic din aceasta serie, insa pare tentanta. Si pt mine conteaza o recenzie buna care sa ma faca sa citesc cartea

      1. Seria are vreo 13 volume dintre care 11 au fost publicate la noi.

      2. Ştiu. Mă refeream la pachetul de 7 volume. Am scris greşit. Voiam să o întreb dacă a comandat totate volumele sau pachetul.
        Scuze.

  3. Nu m-a tentat sa citesc nimic cu vampiri pt ca-mi plac in general cartile care au un pic de istorie . Inainte imi placeau f mult cele fantesy dar intre timp mi-am mai schimbat gusturile.

    1. Cele din seria asta chiar sunt, insa exista si carti cu vampiri necomerciale (ex.: lasa-ma sa intru)

    2. Cartile cu vampiri de obicei sunt comerciale deoarce adolescenti iubesc vampiri si asta se cumpara .

Dă-i un răspuns lui Stefan AlexandruAnulează răspunsul

Descoperă mai multe la Cristina Boncea

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura