Idee! (/Soluție)

M-am gândit de o grămadă de ori și am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să achiziționez doar un anumit număr limitat de cărți PE LUNĂ.

Momentan am aproximativ 50 de cărți necitite dar sunt convinsă că nu pe toate le voi duce la bun sfârșit așa că sigure nu sunt probabil decât vreo 30.

După ce le voi termina de citit sau voi decide ce vreau să fac cu ele în continuare, am de gând să-mi pun în aplicare planul care mi se pare mult mai avantajos.

Nu am de gând să-mi auto-impun un număr pentru fiecare lună dar m-am săturat să văd oferte la cărți pe care mi le doresc și să nu le pot cumpăra din ideea că trebuie să scap de astea mai întâi.

Nu știu cât o să-mi ia să le citesc pe toate dar nu aceasta este ideea. Ideea este să am un program mai bine stabilit, așa încât să nu se mai strângă din nou atâtea cărți care să stea poate chiar ani întregi pe rafturi, necitite. Sper ca acesta să fie ultimul an când se mai întâmplă așa.

Momentan am terminat o singură carte anul acesta dar mă simt foarte determinată să citesc mult și repede, să micșorez mormanul de cărți necitite (după cum se vede, a devenit deja o obsesie).

Și după cum am spus, pe viitor voi cumpăra cărțile pe parcursul unei luni și voi încerca să mă limitez la a le citi în aceeași lună (adică nu trebuie să achiziționez prea multe). Sper să-mi reușească acest plan și să nu mă mai aglomerez, să mă simt sufocată de propriile mele cărți.

Ce spuneți de această idee? Credeți că va funcționa?

Anunțuri
Categorii: cărți | 28 comentarii

Navigare în articol

28 de gânduri despre „Idee! (/Soluție)

  1. read with Adelina

    Cred ca voi incerca si eu varianta ta.

    Apreciază

  2. Eu zic că va funcționa. Depinde cât de ambițioasă eşti, dar mie îmi pari genul care îşi duce planurile la bun sfârşit, deci cu siguranță vei reuşi.

    Apreciat de 1 persoană

  3. ce ai citit deja pe anul acesta?
    niciodata nu m am simtit sufocata de carti, sunt carti pe care le am achizitionat si le am citit mult timp dupa, si mi am zis woow aveam cartea asta in biblioteca si nu am citit o pana acum?a fost ca o revelatie!

    Apreciază

  4. Este o idee buna! Iti doresc succes cu ea. :D

    Apreciază

  5. cristina

    cred ca este o idee buna ceea ce ti-ai propus ,acum depinde cat poti duce

    Apreciază

  6. eu cred ca am in jur de 70 carti necitite si ce sa-ti zic ca-mi doresc si altele

    Apreciază

  7. ce sa-ti zic ,ca tu m-ai ispitit cu „angelologia” si care zilele astea are o reducere de 65% cu „nono” care are 50 % reducere ,mai vreau ceva de terry pratchett tb doar sa ma hotarasc . Imi mai tb doua carti dintr-o colectie si au o reducere frumusica plus ca am inceput da citesc „scrisoare de dragoste ” de drumes si as mai vrea si „invitatie la vals” ,” elevul Dima dintr- a saptea”

    Apreciază

  8. deci e clar pt mine nu stiu cand am sa citesc atatea carti dar daca tu ai reusi eu te felicit si-ti urez succes pt indeplinirea planului

    Apreciază

  9. planificarea e importanta

    Apreciază

  10. „M-am gândit de o grămadă de ori și am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să achiziționez doar un anumit număr limitat de cărți PE LUNĂ.” – THAT WILL NEVER HAPPENS. :)) Dacă intru cu bani într-o librărie, cu siguranță ies cu minim două cărți cumpărate. Iar dacă merg la vreun târg de carte, trebuie să merg cu portofelul gol, pentru că dacă intru cu el plin… Ei, bine, nu mai iese la fel. Mult succes, din videourile postate recent se pare că nu ți-ai respectat „concluzia”. Te înțeleg, oricum!

    Apreciază

  11. Stefan Alexandru

    Si eu am incercat sa ma limitez la cumparatul cartilor …dar nu a mers:))

    Apreciază

  12. După un an de la această postare, vin eu și te întreb: a funcționat?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: