Cristina Boncea

Recunosc că nu am citit cartea cu prea mare atenție, dar totuși susțin că am înțeles esențialul.
Sonnja/Ana este personajul principal al cărții, scrisă la persoana I. Există doi tipi, Alexandru (K.) și Valentin (V.) (+cine e S.?) cu care a avut relații. Romanul este construit în mare parte pe dialogurile dintre Sonnja și prietenul ei care nu vrea să se implice într-o relație V., pe amintirile legate de K., pe cele trei prietene din grupul ei, pe tripuri, nemulțumiri și cugetări. Deci da, este o carte filosofică, din întâmplare având și o oarecare poveste cursivă. Sonnja are 19 ani și spre sfârșitul romanului face 20 iar acesta este într-un fel punctul culminant, când ea privește retrospectiv și vede starea reală a lucrurilor și însemnătatea evenimentelor ce i s-au întâmplat, care nu este prea mare. Pe Sonnja nu a iubit-o niciunul dintre bărbații cărora li s-a dăruit trup și suflet. Ei i-au spus că e naivă, că e „prea bună”…
Sunt de acord cu câteva idei din carte dar în mare parte, chiar nu pot spune că mi-a plăcut. M-a surprins faptul că am reușit să o citesc fără prea mari dificultăți dar cred că asta a pornit din curiozitatea de a citi despre o relație realistă, de a învăța poate ceva din acest roman. Nu pot spune că am făcut-o.
Este o carte interesantă dar acesta e singurul lucru pe care-l pot spune despre ea. Roman auto-biografic sau nu, tot nu am reușit să descopăr ceva extraordinar, o poveste care să-mi atragă atenția, ceva nemaiîntâlnit.
Recomand cartea celor pasionați de filosofie, care se regăsesc în descrieri lungi și intense, celor care caută acel sentiment adus de tripuri.